Copii mici – probleme mici, însă apoi copiii cresc. Această mamă și-a ales calea – să-l lase să plece.
Iată cum s-a întâmplat totul:
Cu o lună în urmă fiul a adus o fată acasă.
-Mamă, ea este Alina. Ne iubim și vom locui împreună.
Ca și orice mamă îi doresc copilului meu să fie fericit. Vor să trăiască împreună – lasă-i să trăiască, eu bineînțeles nu sunt împotrivă.
-Bine, fiule. Mergeți până când la bucătărie, beți un ceai. Iar eu între timp îți voi pregăti lucrurile.
-Adică îmi vei pregăti lucrurile? – s-a mirat băiatul.
Îl privesc și văd cât de confuz este. El chiar nu a înțeles ce se întâmplă, am fost nevoită să îi explic:
-Adică acuș îți pregătesc lucrurile și veți merge să locuiți împreună. Doar asta vă doriți!
-Păi… mamă, înțelegi, e cam costisitor să închiriem un apartament și nu avem pe ce, căci suntem studenți, doar știi asta. Ne-am gândit să locuim aici. Noi nu te vom deranja.
Sună nu rău, însă eu singură am trăit cu soacra zece ani de zile, până nu am reușit să cumpărăm un apartament. Relația noastră, evident, devenise insuportabilă.
Acum eu nu îi deranjez. Iar peste vreo lună, două vor începe discuțiile: nu îi privesc cum trebuie, le fac observații, îi dau afară din casă. Nu am nevoie de asemenea fericire. Ah, Alinuță, nici nu îți imaginezi, de ce infern te salvez eu acum.
-Nu, fiule. Dacă te consideri destul de adult, ca să locuiești împreună cu iubita, fă totul pentru a vă asigura cu condiții pentru a locui împreună. Asta și înseamnă să fii adult: să treci la studii fără frecvență, să îți găsești un job și să închiriezi un apartament. Sau o garsonieră! Așa locuiți împreună, cât doriți și cum doriți.
-Mamă, ce-i cu tine? Să trăim cu oameni străini?
Așa deci. Să aducă la mine în casă pe cineva străin poate, dar să facă un pas responsabil nu poate.
-Alina, tu îl iubești pe fiul meu? Deși, probabil îl iubești, dacă doriți să locuiți împreună.
-Da, îl iubesc. Foarte…– abia de a șoptit această creatură firavă.
-Înseamnă că ai fi de acord să trăiți și în cea mai mică și modestă cameră, nu-i așa?
-Da, important e să fim împreună.
-Atunci, fiule, așa și veți face. Crede-mă, Alina îți va fi recunoscătoare pentru lipsa mea. Aranjați-vă viața fără controlul și participarea mea. Ceea ce ține de chirie, vă voi ajuta câte puțin și eu.
După jumătate de oră, închizând ușa după copii, am început să plâng în hohote. Prea mare era ispita să îi las să locuiască la mine: și fiul alături, și nora sub supraveghere.
Însă nu e voie – copiii mari nu trebuie să locuiască împreună cu părinții. Eu mi-am făcut treaba – l-am crescut. A venit timpul să-mi las fiul să-și trăiască propria viață.
