O femeie de 46 de ani a mers să îşi viziteze iubitul care se afla în spatele gratiilor, dar după ce l-a sărutat pe acesta, bărbatul de 41 de ani a murit, iar poliţiştii au demarat o anchetă de proporţii.
Asta deoarece Melissa Ann Blair, originară din statul american Oregon, a mers în vizită la iubitul ei, Anthony Powell, dar imediat ce şi-a luat rămas bun de la acesta şi l-a sărutat, bărbatul a decedat în condiţii suspecte. Acum Melissa a fost condamnată la doi ani de închisoare, pentru că oamenii legii au descoperit că prin acel sărut, femeia a încercat să îi paseze iubitului ei şapte punguţe în care se afla metamfetamină.
În timpul „schimbului”, două dintre punguţe s-au spart, iar drogurile au ajuns rapid în stomacul bărbatului care a murit de supradoză. De asemenea, cei doi încercau să facă trafic cu droguri în închisoare, notează cei de la nydailynews.com.
De asemenea, Anthony Powell se afla în spatele gratiilor şi urma o sentinţă pe viaţă, după ce îşi înjunghiase mortal soacra. Acum Melissa Ann Blair va fi şi ea încarcerată pentru trafic de substanţe ilegale şi a primit doi ani de închisoare, alături de sesiuni de reabilitare şi şedinţe intense de terapie cu un psiholog.