Fiicei mele celei adevărate, urări de bine părintești! Am primit scrisoarea ta, sau mai bine zis, „gazeta” ta.
Am râs când am văzut-o și m-am neliniștit când am citit-o.
De ce gândești astfel, copilul meu? Nu s-a întâmplat absolut nimic și nici nu se va întâmpla. Greșeala se datorează lipsei mele de experiență pe care am dovedit-o crezând că pot împăca cele ce nu sunt de împăcat. Fiecare am are caracterul său și propria personalitate pe care și-a format-o în urma experiențelor trăite în trecut, după propriile modele, măsuri și convingeri. Prin urmare, ia hotărâri, se exprimă și acționează pe baza acestora.
Numai că cei care sunt ai lui Hristos, se pot împotrivi și pot anula aceste legi și reguli, și aceasta, din iconomie. Nu te-ai izbit niciodată în viață de sisteme și de moduri de gândire diferite de-al tău, aparținând celorlalți, celor din jurul tău, cu care în multe alte situații, împărtășești aceleași idei și convingeri?
Nici aceia nu sunt rău sau perverși și, cu atât mai mult, nici tu. Sunt ideile lor, sistemele lor de gândire, ideilile lor generală. Nu ți s-a întâmplat niciodată să ai alte păreri decât proprii tăi copii? Nu te-ai aflat niciodată în dezacord cu soțul tău, care este al doilea înger păzitor pentru tine?
Cauza este, oare, faptul că ați devenit răi? Sau poate îngerașii tăi cei nevinovați sunt rău sau îndărătnici?
Cu siguranță nu. De vină este personalitatea dezbinată a omului care dă naștere, brusc, disensiunilor și scindărilor. Singura soluție este respectul reciproc și evitarea contactelor și intervențiilor străine.
Cei din vechime aveau o vorbă: „cu rudele tale mănâncă și bea, dar ferește-te să dai sau să iei ceva de la ele.”
Alungă, copilul meu, puțina tulburare sau părere de rău și convinge-l pe îngerașul nostru să nu-și piardă curajul și să considere conjunctura drept un prilej de a învăța practic despre sensul relațiilor sociale și al vieții. De altminteri, aceasta a fost o soluție temporară și comodă, și, desigur, pentru o situație limitată.
Uiți, fata mea, că Avraam și Lot s-au despărțit pentru că le era imposibil să locuiască sub același acoperiș? Asta-i toată filosofia: să porți neputințele altora și nu să le judeci fără să iei seama la ce sunt și ce gândesc aceia. Au nevoie de îngăduință și răbdare.
Cu cât oamenii uită sensul Crucii, cu atât mai mult acesta sporește și se generalizează, cu feluritele constrângeri naturale sau tehnice care pot apărea; când va veni vremea să meargă pe drumul Crucii, atunci se vor înspăimânta, desigur, fără ca aceasta să le folosească la ceva.
Fericit cel ce petrece în priveghere și-n rugăciune, ca să se izbăvească de necazul cu care va încerca Dumnezeu pe locuitorii pământului.
Rana cea adâncă a omului contemporan este pierderea credinței, ca temelie și început, și nici o formă de terapie nu-l poate ajuta în această stare. Dumnezeu ne supără cu mici atacuri formale, îngăduie, adică, ispitele, pentru a ne cuminți. Dar omul, în loc să-ți vină în fire, să-și ceară iertare, din păcate blasfemiază.
Acest lucru are drept rezultat părăsirea lui deplină.
Adunați-vă în sine înșivă și, cu adâncă smerenie, cereți mila lui Dumnezeu, pentru ca Harul să aibă motiv să ne acopere de mânia viitoare care va veni oricum, cu vuiet mare!
Pacea lui Hristos să fie întotdeauna cu voi!
Cu rugăciunile și dragostea mea părintească,
Părintele vostru, Iosif”
