Daily News
  • Prima pagină
  • Actualitate
  • Societate
  • Timp Liber
  • Internațional
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Prima pagină
  • Actualitate
  • Societate
  • Timp Liber
  • Internațional
Nici un rezultat
Toate rezultatele
Daily News
Nici un rezultat
Toate rezultatele

Se aflau în mașină, pe DN7, când în față le-a apărut din senin o mireasă

8 noiembrie 2018
in Diverse

Se aflau în mașină, pe DN7, la ieșire din Găești, când în față le-a apărut din senin o mireasă chiar în mijlocul drumului. Șoferul a reușit în ultima clipă să evite un accident. Au coborât imediat din mașină să vorbească cu femeia, dar aceasta intrase în pământ.

Și-au continuat drumul, dar nu au reușit deloc să se liniștească. Ceea ce li se întâmplase părea desprins dintr-un film de groază.

Așa că au căutat pe internet să afle ceva despre acel loc. Așa au aflat ceva înfiorător.

Ziua de 24 septembrie 1936 trebuia să fie cea mai fericită din viaţa Margaretei Ştefănescu. Avea 26 de ani şi tocmai se căsătorise, conform unor informaţii, cu fiul reputatului arhitect Ion Mincu.

Împreună cu bogata sa familie, îmbrăcată în rochia de mireasă, se îndrepta de la Bucureşti spre Câmpulung, unde servitorii terminaseră pregătirile pentru nuntă. În dreptul localităţii Găeşti însă, acolo unde a fost ridicată troiţa în memoria sa, autoturismul lor s-a lovit violent de o maşină forestieră, iar Margareta Ştefănescu a fost singura care şi-a pierdut viaţa, toţi ceilalţi ocupanţi ai maşinii fiind neatinşi.

Zdrobiţi de durere, părinţii Elena Luiza şi Gheorghe Ştefănescu şi-au îngropat unicul copil la cimitirul Bellu din Bucureşti, îmbrăcată în rochia de mireasă pe care se mai puteau vedea petele de sânge. La scurt timp după tragedie, Gheorghe Ştefănesu a început să-şi viseze fata moartă plângând şi spunându-i: „Nu mă lăsa singură în Bucureşti! Fă-mi o casă pe deal şi adu-mă înapoi, la Câmpulung!”. Înţelegând mesajul, tatăl a cheltuit o avere pentru a construi Biserica Miresei, de pe dealul Flămânda, o adevărată capodoperă din piatră de Albeşti, cu marmură în care sunt sculptate flori de crin, ridicată de meşteri italieni. O biserică ridicată pe ruinele alteia, numită „Schitul Mireselor”, acolo unde fetele sărace erau înzestrate. Aici a fost adus trupul Margaretei şi îngropat într-un mormânt tot din marmură, ca un voal.

  • David Popovici, invitație neașteptată de la rivalul său Egor Kornev după finala de la 100 de metri liber: „Vino în Rusia”
  • Avioane de luptă aliate au intervenit în apropierea graniței
  • APADOR-CH câștigă în instanță procesul cu Guvernul
  • Vezi cele mai noi si interesante stiri
  • Schimbare importantă pentru șoferi: Cei cu două mașini vor plăti o nouă taxă obligatorie
  • Pensia de handicap se majorează în 2026: ce sume suplimentare se adaugă
  • Doi turiști au murit după ce o mașină a ajuns pe trotuar, în Brașov. Un alt bărbat este grav rănit
  • Vezi aici cele mai noi și mai interesante știri!

Preotul paroh Marian Diniţoiu spune că nici un cuplu care s-a căsătorit aici nu a divorţat şi că mireasa Margareta este o adevărată ocrotitoare pentru tinerii care pornesc împreună în viaţă. Gheorghe Ştefănescu, unul dintre cei mai bogaţi oameni din Câmpulung, a murit sărac şi, alături de soţia şi fiica sa, a fost înmormântat tot în incinta bisericii. Tot preotul Diniţoiu spune că nu ştie să mai existe rude în viaţă ale familiei Ştefănescu. Astfel s-ar putea explica de ce troiţa de pe DN 7, ridicată în locul unde mireasa Margareta a murit nevinovată, se află acum în paragină.

Şi totuşi, peste timp, rămân câteva întrebări: ce blestem s-a abătut asupra acestei familii, ai cărei membri s-au stins în doar câţiva ani? Cât de multe posibilităţi ar fi fost, în anul 1936, să se producă un accident rutier, având în vedere numărul foarte mic de autoturisme? Ce legătură este între tragedia Margaretei şi dramele care se produc în zilele noastre pe acelaşi tronson de drum?, scrie cronica-gaestiului.ro.

Localnicii spun că există o legendă potrivit căreia Margareta își caută mirele. De aceea, cei mai mulți care mor în accidentele din acea zonă sunt de sex masculin.

ShareTweet
Urmatorul Articol

De ce se plimbă, de fapt, stewardesele pe culoar, în avion?

Actualitate

Amețeala nu apare doar din cauza oboselii sau anemiei. Șapte probleme de sănătate pe care le poate ascunde acest simptom

Citeste mai multDetails
Actualitate

Vârsta de pensionare a fost modificată pentru femei și bărbați: tabel actualizat până în anul 2030

Citeste mai multDetails
Actualitate

Schimbare importantă pentru șoferi: Cei cu două mașini vor plăti o nouă taxă obligatorie

Citeste mai multDetails
Fără categorie

Eclipsa totală de Soare din 12 august 2026. Unde poate fi văzut fenomenul și ce șanse au românii să îl observe

Citeste mai multDetails
Actualitate

Pensia de handicap se majorează în 2026: ce sume suplimentare se adaugă

Citeste mai multDetails
Actualitate

Decizie oficială privind certificatele de handicap. Măsuri urgente anunțate de autorități

Citeste mai multDetails
Actualitate

Veste șoc pentru românii care au contribuit la pilonul II de pensii private 

Citeste mai multDetails
Actualitate

Doi turiști au murit după ce o mașină a ajuns pe trotuar, în Brașov. Un alt bărbat este grav rănit

Citeste mai multDetails
Actualitate

Lovitură pentru șoferii pensionari! Noi reguli stricte la permisul auto

Citeste mai multDetails
Fără categorie

Seceta afectează marile fluvii ale Europei

Citeste mai multDetails
ROL.ro

© 2026 DailyNews.ro | Contact

  • cyber3.ai
  • cyber3.app
  • fasterup.com
  • ortodoxia.me

  • Contact
  • Termeni si Conditii
  • Privacy Statement (EU)
  • Cookie Policy (EU)
  • ANPC

Urmariti-ne

Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Prima pagină
  • Actualitate
  • Societate
  • Timp Liber
  • Internațional
Contactați-ne

© 2026 DailyNews.ro | Contact