Premierul Ilie Bolojan pare să fi declarat război salariilor uriașe din companiile de stat, o direcție vizibilă atât prin declarațiile sale, cât și prin măsurile anunțate în programul de guvernare. Dacă aceste măsuri vor fi implementate cu succes, una dintre „victime” ar putea fi directorul general și președintele Consiliului de Administrație al Transgaz, Ion Sterian, considerat a fi probabil „cel mai bine plătit bugetar” al țării.
Salariile uriașe din companiile de stat, în vizorul Guvernului Bolojan
Salariile și indemnizațiile uriașe ale șefilor din companiile de stat reprezintă unul dintre elementele recurente în programul de guvernare al Guvernului Bolojan. FANATIK a scris în mod repetat despre indemnizațiile uriașe pe care le primesc administratorii acestor companii, în cele mai multe cazuri doar pentru două-trei ședințe lunar. Recent, publicația a abordat subiectul sporurilor de care au beneficiat angajații Transelectrica, o companie cu capital majoritar de stat unde administratorii plătiți cu 55.000 lei lunar au beneficiat și de bani pentru chirie sau benzină.
Chiar și liderul PSD, Sorin Grindeanu, până recent ministrul Transporturilor, a susținut că aceste indemnizații „sunt scăpate de sub control”, așa că este de așteptat ca noul guvern, care beneficiază de o largă susținere în Parlament, să atace direct această problemă. Într-un top al salariilor din companiile din Energie, acolo unde se întâlnesc cele mai mari indemnizații, directorul executiv și președintele CA al Transgaz se află în prima poziție.
De altfel, FANATIK a scris despre veniturile lui Ion Sterian în urmă cu un an, când șeful Transgaz declara un venit anual net de 1,9 milioane lei pentru anul fiscal precedent. Anul acesta, după decizia CCR privind publicarea acestor declarații, Ion Sterian nu și-a mai publicat declarațiile de avere și interese, sau cel puțin ele nu apar pe site-ul ANI și nici al companiei unde statul român, prin SGG, deține 58,5% din acțiuni.
„Suntem în fața unui test major. Dacă România va continua să se împrumute pentru cheltuieli mult mai mari decât își poate permite, chiar și pentru salarii și pensii, riscăm ca în viitor să nu le mai putem plăti deloc. Dacă vom mai tolera risipa și indolența în sistemul public, vom pierde pe termen lung încrederea oamenilor și a partenerilor noștri”, a declarat Ilie Bolojan în Parlament, când a cerut votul de încredere pentru noul guvern.
Salariile funcționarilor de top din România și măsurile propuse
FANATIK a arătat, într-un top alcătuit anul trecut, că salariul șefului Transgaz este cel mai mare din industrie (companii de stat). Directorii altor mari companii de stat au avut salarii aproximativ la jumătate, comparativ cu șeful Transgaz:
Șeful Directoratului Hidroelectrica, cea mai mare companie de stat, avea un salariu anual de circa 1,25 milioane lei.
Șeful Nuclearelectrica, Cosmin Ghiță, declara și el o indemnizație de 840.000 lei.
Șeful Transelectrica, Ștefăniță Munteanu, companie deținută tot de SGG, declara o indemnizație de 427.000 lei.
Programul de guvernare prevede mai multe măsuri pentru restructurarea companiilor din Energie. Spre exemplu, se vorbește despre „recrutarea deschisă a conducerilor, fără politizare și introducerea contractelor de performanță. Se vizează reducerea numărului membrilor consiliilor de administrație și eliminarea posturilor politizate”, dar și despre „uzarea de toate prerogativele autorității tutelare pentru a revoca membrii care nu-și ating indicatorii de performanță”.
Una dintre măsurile ce apare în programul de guvernare la capitolul guvernanța corporativă a companiilor de stat prevede nu doar plafonarea indemnizațiilor brute, ci și eliminarea indemnizațiilor variabile. „Plafonarea indemnizațiilor brute și eliminarea indemnizațiilor variabile aprobate prin AGA”, se arată în programul de guvernare.
Măsura apare la capitolul „Economie”, dar nu este clar din documentul citat în ce măsură acest lucru ar viza toate companiile de stat sau doar cele aflate în subordinea unui anumit minister. Cele 90 de pagini din programul noului guvern conțin uneori măsuri care par să se bată cap în cap. Chiar și în acest caz, chiar în pagina următoare, se iterează faptul că viitoarele contracte de mandat vor include „bonusuri de performanță și penalități reale”. Or, indemnizațiile variabile aprobate prin AGA sunt exact bonusuri de performanță pentru conducerea administrativă și executivă.
Cât ar putea scădea salariul șefului Transgaz
Dacă o astfel de măsură s-ar aplica șefului Transgaz, salariul acestuia ar scădea semnificativ, rămânând la valoarea indemnizației fixe. Mai exact, acesta ar avea un salariu de 409.987 lei, atât cât a fost salariul net al acestuia pentru anul 2024. Indemnizația brută lunară încasată de Ion Sterian a fost de 54.000 lei, potrivit Raportului de remunerare pe anul 2024 al AGOA.
Cea mai mare parte a veniturilor directorului Transgaz a provenit însă tocmai din indemnizația variabilă aprobată prin AGA, mai exact peste 1,4 milioane lei. Suma brută câștigată de șeful Transgaz a fost anul trecut de 2,46 milioane lei, adică aproximativ 495.000 euro, reprezentând indemnizația variabilă aprobată de Adunarea Generală a Acționarilor. Din această sumă, statul i-a oprit un impozit de 10%, adică 160.000 lei, plus contribuțiile sociale de 860.000 lei. Această sumă este acordată în raport cu gradul de îndeplinire a indicatorilor de performanță, care pentru anul 2024 a fost de 100%.
„Pentru anul 2024, potrivit HAGOA nr. 1 din 20 ianuarie 2022, art. 3, s-au aprobat limitele generale ale componentei variabile a remunerației directorilor SNTGN TRANSGAZ S.A., astfel: Director General – Componenta variabilă în limita sumei de 495.000 euro/brut/an; Director Financiar – Componenta variabilă în limita sumei de 80.000 euro/brut/an”, se arată în Raportul de remunerare pe anul 2024.
Administratorii neexecutivi ai Transgaz beneficiază și ei de o remunerație variabilă de 124.000 lei.
Măsurile radicale propuse de Ilie Bolojan
Noul premier al României, Ilie Bolojan, a propus în programul de guvernare mai multe măsuri dure care vizează sectorul bugetar, și nu doar companiile de stat. Trebuie menționat că, în acest document, doar în cazul unei singure regii de stat este menționată o cifră concretă pentru tăierile de personal, restul fiind măsuri prezentate general.
În cazul administrației locale și centrale, noul Executiv și-a propus reducerea cu 20% a personalului din sectorul public. În plus, Guvernul vrea să elimine și „sporurile aberante” din sectorul public. „Vom începe cu administrația centrală. Aici vor avea loc fuziuni, comasări, desființări și reduceri de personal. Vom elimina sporurile aberante, vom aplica o grilă de salarizare unitară și vom introduce criterii clare de performanță. Fiecare minister și agenție va fi supusă unui proces periodic de evaluare”, se arată în programul de guvernare, consultat de FANATIK.
În ceea ce privește companiile de stat, Guvernul vrea să taie din numărul administratorilor, dar și să elimine complet numirile politice în aceste societăți.
„Reforma companiilor de stat este esențială. Vom elimina consiliile de administrație supradimensionate, vom reduce drastic posturile politizate și vom închide companiile cu pierderi cronice. Cele profitabile vor contribui la buget, nu vor alimenta sinecuri”, se mai arată în programul de guvernare al Guvernului Bolojan.