Mostrele au fost expuse mediului marțian, ca cercetătorii să poată observa interacțiunea dintre praf și aceste materiale.
„Nu avem dovezi că praful ar fi deteriorat materialele costumului spațial, ci doar că acestea au interacționat cu praful în moduri diferite”, a precizat VanBommel.
Fibra Vectran, potrivit cercetătorului, a reținut aparent particule mai mari, prezente mai ales pe partea inferioară a țesăturii. Mostra de Teflon a strâns mai puțin praf, dar particulele reținute au fost mai fine.
Diferențele ar putea fi explicate prin proprietățile electrostatice ale materialelor, care influențează cum aderă particulele de dimensiuni diferite la suprafețe.
Pe lângă posibilele efecte asupra sănătății, praful marțian ar putea degrada în timp materialele folosite la costume și la habitate. De aceea, la proiectarea misiunilor contează atât alegerea materialelor, cât și metodele prin care praful poate fi ținut afară din spațiile locuite.
NASA intenționează să trimită astronauți pe Marte cel mai devreme în anii 2030. Rezultatele studiului ar putea ajuta la proiectarea sistemelor de susținere a vieții. Ele ar putea influența și alegerea materialelor pentru costume și habitate, precum și dezvoltarea unor metode eficiente de îndepărtare a particulelor foarte mici.
„Aceste rezultate vor contribui la designul viitoarelor sisteme de susținere a vieții pentru misiunile cu echipaj uman pe Marte, inclusiv la alegerea materialelor pentru costume și pentru habitate, precum și a metodelor de curățare eficiente în cazul particulelor de dimensiuni submicronice. De asemenea, ele completează ghidurile și protocoalele stabilite de NASA privind riscurile toxicologice”, a declarat VanBommel.
Cât praf ajunge în habitate va depinde în mare măsură de modul în care sunt proiectate costumele și ecluzele. NASA analizează și sisteme „suitport”, care permit conectarea costumelor spațiale la exteriorul habitatelor, și ecluze cu două compartimente, concepute pentru a limita pătrunderea prafului în zonele de locuit.
Agenția are deja experiență cu efectele prafului asupra echipamentelor și astronauților, acumulată în timpul misiunilor Apollo, desfășurate între 1969 și 1972. Praful lunar a contribuit la degradarea straturilor exterioare ale costumelor spațiale, a deteriorat garniturile de etanșare și a zgâriat vizierele. Expunerea la el ar fi putut provoca și unor astronauți simptome asemănătoare rinitei alergice.
Praful de pe Marte are totuși proprietăți diferite de cel lunar.
„Pe Lună, praful este generat, în mare parte, de impacturi la nivelul scoarței, inclusiv de cele provocate de micrometeoriți. În absența unei atmosfere sau a vântului care să provoace uzura lor, particulele de praf lunar rămân ascuțite și colțuroase. În cazul prafului lunar, principala îngrijorare o reprezintă forma particulelor, în timp ce, pentru praful marțian, preocupările majore țin de compoziția și de dimensiunea particulelor”, a explicat VanBommel.
Praful marțian provine în principal din rocile bazaltice cu granulație fină de pe planetă. Procesele de alterare au făcut particulele mai puțin abrazive. Vânturile contribuie la amestecarea prafului la scară globală, ceea ce îi conferă o compoziție relativ uniformă. Vânturile contribuie și la rotunjirea particulelor, iar acestea se fragmentează treptat în urma coliziunilor.
Misiunea principală a roverului Perseverance este căutarea unor posibile urme ale vieții microbiene din trecutul îndepărtat al planetei. Datele sale sunt folosite însă și pentru pregătirea viitoarelor misiuni cu echipaj uman.
VanBommel a subliniat că descoperirile nu înseamnă că Marte este prea periculos pentru oameni. Praful trebuie luat în calcul la proiectarea misiunilor, spune el, la fel ca radiațiile și distanța față de Pământ.
