Ministrul Energiei anunță că autoritățile române nu au făcut un calcul oficial al pierderilor după deconectarea centralei nucleare de la Cernavodă de la sistemul energetic național. Motivul este scăderea nivelului apelor Dunării sub cota la care putea fi asigurată răcirea reactoarelor. Dumitru Chisăliță subliniază că pierderea nu este doar a companiei care administrează centrala, ci a întregii țări, având în vedere prețurile la care se fac importurile.
Potrivit ministrului, închiderea centralei de la Cernavodă „este o pierdere, pentru toată lumea”, nu doar pentru compania care o administrează.
„Nu există un calcul la minister făcut în momentul de față, dar pot să vă zic că nu este suficient să calculăm repede doar pierderea pentru societate, ci e important să vedem pierderea pentru România. (…) Pot să vă zic că, din vechea mea postură de președinte a Asociației, aveam astfel de calcule făcute. Bineînțeles că ele trebuie făcute în regim instituțional în momentul de față ca să le pun la dispoziție și o să procedăm și la acest lucru”, afirmă Dumitru Chisăliță, fost președinte al Asociației Energia Inteligentă, potrivit News.
Continuarea pe pagina următoare »











