„Sunt femeie, am 32 de ani, sunt necăsătorită, am părul roz, tatuaj pe spate, vorbesc mult și colorat și nu prea dau pe la biserică. Unde mai pui că sunt și mitică (bucureșteancă)?”, așa începe Irina Onescu, primărița din Petriș, Arad, să explice independența sa politică. Irina Onescu, care a fost producătoare la postul muzical MTV (Music Television) și organizatoare de festivaluri de muzică în ţară, a părăsit Bucureştiul în urmă cu câţiva ani şi s-a instalat într-un sat arădean cu 500 de locuitori.
A suprins pe toată lumea când a candidat, anul trecut, pentru funcția de edil al comunei Petriș, din județul Arad.
Avea doar 31 de ani şi a fost aleasă primar cu doar trei voturi în plus faţă de principalul său contracandidat, ea spunând că a fost ”o curiozitate” pentru mulţi localnici, pentru că s-a diferenţiat de restul candidaţilor prin modul de a-i aborda pe oameni.
A candidat ca independent, fără niciun sprijin politic, cu sloganul “Hai că putem”. A câștigat voturile și simpatia oamenilor, dar nici nu i-a dezamăgit pe alegători.
Este implicată în treburile gospodărești ale comunei, găsește soluții pentru problemele din sat și este echidistantă și deschisă față de oameni.
De exemplu, în octombrie – anul trecut, a lansat o campanie, sub sloganul „Foaie verde de măcriş, vreau o casă la Petriş”.
Astfel, primarul Irina Onescu a făcut inventarul locuinţelor părăsite din comună, sperând ca zona să atragă pe viitor noi proprietari și să dea naștere unor noi povești de viață.
Acum, la mai bine de un an de la câștigarea alegerilor locale, explică de ce a ales calea “singurătății” politice, fără să se înscrie într-un partid sau altul.
„Sunt femeie, am 32 de ani, sunt necăsătorită, am părul roz, tatuaj pe spate, vorbesc mult și colorat și nu prea dau pe la biserică. Unde mai pui că sunt și mitică (bucureșteancă). Și da, cu toate astea, de un an de zile sunt Primarul comunei Petriș din județul Arad.
Un Primar tânăr, independent și idealist, care crede în oameni și în potențialul lor de a face lucruri mărețe. Ce să mai, o naivă…
Neînregimentarea mea politică este o opțiune personală, deși, ca tot omul, am și eu propriile afinități în acest sens. Sunt liberală în gândire, un liberalism ideologic care însă nu mă face atât de fanatico-absurdă încât să cred că orice altă doctrină este greșită ori să critic opțiunile altora. Am zis-o și o voi mai spune, în parcursul meu administrativ încă nu am întâlnit oameni care să mă forțeze să îi privesc prin prisma culorii politice. Asta pentru că nu îmi stă în fire să fiu neprietenoasă și nici să am prejudecăți.
Nu am nimic de împărțit cu nimeni și nu port pică celor care nu mă plac, nu mă susțin sau nu sunt de acord cu mine. Și nu spun lucrurile astea doar pentru că sună bine, ci pentru că sunt adevărate și mă caracterizează.
Mi-am asumat un job care îmi cere să reprezint echidistant interesele unei mase neomogene de indivizi, care în ansamblul ei se numește „comunitate”. Cum aș putea face asta dacă m-aș poziționa solidar cu doar o parte din ei și i-aș marginaliza pe ceilalți?
Îmi cer scuze dacă în idealismul meu refuz să mă conformez sau să mă adaptez sistemului administrativ tradițional, slugarnic, parvenit și avid de putere. Oamenii sunt sătui de circ și hoție. Iar eu sunt înainte de toate om.
M-am implicat în administrația publică pentru a încerca să schimb ceva în bine, nu pentru a îngroșa rândurile celor servili. Știu, nu încălzește pe nimeni integritatea mea, dar vă întreb: cum poate un om care nu se respectă pe sine să îi respecte pe alții?
Dacă erai roșie… Dacă erai albastră… Dacă erai mov… NU, fraților!
Alternanța la putere e firească. Azi roșu, mâine albastru, poimâine mov… Singura constantă a curcubeului politic trebuie să fie responsabilitatea actului de guvernare. Asta trebuie să primeze. Asta trebuie să conteze. Alternanța trebuie să fie dictată doar de un eșec în a reprezenta interesele sociale și economice ale țării. Și NU, nu trebuie să fim pasivi, să plecăm capul ori să ne resemnăm într-o auto-indusă neputință. Vrei să se schimbe ceva în țara asta? Ia atitudine!
Într-o Românie în care până și banii au un preț, singurul lucru pe care îl poți vinde dar nu îl mai poți răscumpăra este omenia.
Eu refuz să mă vând, indiferent de ofertă!”, a scria ea, pe pagina de de Facebook, mesaj însoțit de celebrul hashtag… #haicăputem
Anul trecut, spunea că “a ales să candideze independentă, fără sprijin politic, pentru că ”dependenţa este prin definiţie nocivă, iar la sat doctrina de partid este egală cu zero”. ”În comunităţile mici, oamenii nu au timp să filozofeze şi nici nu înţeleg astfel de concepte sau valori. Ei aleg primarul după culoarea sufletului, nu după culoarea politică”.
Irina Onescu, primărița din Petriș, Arad, explică independența sa politică. Cum s-a stabilit în această comună
”I-am însoţit pe părinţi în delegaţiile pe care le aveau în vestul ţării. Ei sunt geologi, astfel că împreună cu ei şi cu fratele meu mai mare, Filip (34 de ani), am colindat de mică toţi munţii din bazinul Văii Mureşului. Deşi nu avem rădăcini în zonă, ne-am îndrăgostit iremediabil de aceste meleaguri şi de oamenii locului, iar în 1991 părinţii au decis să cumpere o casă bătrânească în satul Petriş. De atunci, toate vacanţele le-am petrecut aici”, spune primăriţa.
În 2011, bucureşteanca a revenit la Petriş, unde a decis să se stabilească definitiv. Nu a lăsat, însă, afacerile şi a devenit organizator de evenimente, mai ales festivaluri de muzică: ”Am pus bazele unui proiect original: Route68 Summerfest. Este vorba despre un festival care s-a desfăşurat La Gurasada Park (judeţul Hunedoara) în perioada 2011-2014. Zdob şi Zdub, Cargo, Vama, Paraziţii, Viţa de Vie, Suie Paparude, Guess Who şi multe alte nume cunoscute, în total peste 80 de artişti, au concertat pe scena evenimentului de-a lungul celor patru ediţii”.
