O cheamă Oana Torok şi tot internetul ar trebui să o cunoască, după ce ea a scris una dintre cele mai frumoase poveşti de dragoste, triste, ce-i drept.
„E ziua ei liberă, dar nu și a lui. A plecat la muncă înainte să se trezească ea, nici măcar nu a intrat în dormitor să-i spună bună dimineața. Se așează la masa din bucătărie și își aprinde o țigară. E o cană cu cafea în microunde, apasă butonul și o încălzește. E încă ursuză și nu vede biletul de pe masă. Aprinde televizorul din bucătărie și trecând de pe un canal pe altul se oprește pe un post muzical. Era melodia lor. Îi dă o stare de bine și începe să o fredoneze ușor, deși nu are ureche muzicală. Îşi aruncă privirea pe masă și vede biletul. Ridică o sprânceană și deschide biletul împăturit în două, își pune ochelarii și începe să citească.
“Bună dimineața, iubito. Nu aveam somn, m-am trezit pe la 3 dimineața și m-am gândit să-ți scriu. Nu ți-am mai scris demult, știu că îți plăcea asta. Ți-am lăsat cafeaua în microunde și ți-am făcut niște clătite, sunt în dulap. M-am gândit să-ți țin companie azi, deși nu sunt lângă tine. Am program scurt că e sâmbătă, dar nu voiam să te las singură. Vezi că lângă clătite mai e un bilet, vorbim acolo. Te pup.”
Se ridică de pe scaun, umblă prin dulap și găsește o farfurie cu clătite rulate. Sunt cu gemul ei preferat, cel de caise. Sub farfurie se află un alt bilet.
“Îmi cer scuze că am ars prima clătită, dar știu că ție îți plac și astea arse. Cum sunt? Mi-au ieșit bine? Mi-ar fi plăcut să mă vezi cum le întorc în aer, un adevărat maestru. Știu că ai venit direct în bucătărie să fumezi, mi-ar fi plăcut să bem cafeaua împreună. Acum probabil stai picior peste picior pentru că faci pe tine și vrei să termini de citit biletul. Pe asta l-am făcut mai scurt, cât să apuci să mănânci o singură clătită. Următorul bilet e în baie, sub tubul de pastă de dinți. Vorbim acolo.”
Ușurată că s-a terminat biletul, se șterge cu un șervețel pe degete și fuge spre baie. Ia biletul și îl citește.
“Pun pariu că ești relaxată acum. Aseară te-ai agitat mult, mi-ai dat coate și m-ai dezvelit. Cred că iar ai visat că te urmăreşte cineva, te încruntai foarte tare. Te-am trezit să te liniștesc și mi-ai spus că nu ai furat florile, că le-ai găsit acolo pe masă. Am zâmbit și te-am lăsat să dormi, eram sigur că nu o să îți amintești. După vreo o oră am simțit nevoia să te pup pe frunte, și te-am pupat. Ai zis “mhm”, de parcă m-ai aprobat. Îmi place să dorm cu tine, e o adevărată aventură în fiecare seară. Ai terminat? Mergem pe balcon? Hai.”
Se spală pe mâini, apoi se spală pe față și pe dinți. Pe balcon găsește un bilet și o foaie mototolită aruncată pe jos. Ia foaia și o citește. “Vezi cât de bine te cunosc? Eram sigur că o să ridici întâi foaia asta mototolită. Nu scrie nimic în ea, dar poți să citești biletul.”
Ea zâmbeşte și deschide biletul: “Stăteam pe balcon azi dimineață, fumam o țigară și mă uitam spre fântână. Era așa liniște încât auzeam numai apă. Am stat și m-am gândit la cât de fericit mă faci tu pe mine și mă gândeam să îți fac o surpriză. Iți mai plac surprizele? Ce întrebare, nu..? Ți-am luat ieri un cupon de la un salon de masaj, cu tot cu împachetări în algele alea scârboase. Vezi că stai pe cupon, e sub păturica de pe băncuță, ia-l de acolo și hai înapoi în bucătărie să mai vorbim că ți se răcește cafeaua. Ne vedem în congelator.”
Zâmbeşte timid și împachetează înapoi biletul. Se ridică și scoate de sub păturica un plic roz care conținea cuponul. Cu gura până la urechi face pași lenți către bucătărie, citind. Ajunge în dreptul frigiderului și deschide congelatorul. Găsește un bilet și o înghețată Panda.
“Surprizăăă, ți-am luat ieri o înghețată Panda. Am vrut să ți-o dau aseară, dar dacă tot te-a durut burtica am hotărât să ți-o dau azi. Tocmai bine că s-a integrat perfect în scenariul de azi. Sper că ești la fel de entuziasmată ca mine pentru ideea asta cu biletele, sper că nu te plictisesc. Azi împlinim un an de când suntem împreuna și voiam să îți spun la mulți ani într-un mod mai puțin firesc. Du-te până la șifonier și uită-te acolo unde îmi țin eu cămășile. Vezi că în pantofi mai e un bilet. Cum care pantofi? Du-te odată!”
Se duce într-un suflet către șifonier și găsește o pungă de cadouri în care erau pantofii pe care îi probase cu două zile înainte, în mall, dar nu i-a cumpărat pentru că erau prea scumpi. În pantofi se afla un bilet: “Ia vezi, îți vin? La mulți ani, iubita mea. Să-i porți sănătoasă. Când termini de admirat piciorul perfect, vino înapoi în bucătărie. Mă găsești în ibricul roșu.”
Ea se duce în bucătărie, caută peste tot și nu găsește niciun ibric roșu. Se enervează și începe să răscolească peste tot și îl găsește ascuns într-o oală cu capac. Ia biletul din ibric și îl deschide: “De-asta te iubesc eu. Nu mi-ar fi dat prin cap să caut în oală aia cu capac. Tu nu renunți niciodată, de-aia nu ai renunțat la mine. Ştii că pot mai mult, așa cum știai că există un bilet într-un ibric roșu.
Azi am încercat să-ți arăt că, deși m-am schimbat, nu am uitat de noi. Incă țin minte ce îți place, ce îți dorești și ce nu mai fac. Păcat că nu mi-a venit ideea asta acum un an, când ne-am despărțit. Poate nu mai stăteam singur într-o bucătărie goală visând cu ochii deschiși că încă umbli prin casă…”
Autoarea textului, Oana Torok este din Baia Mare: “Textul este o reflexie a ceea ce mi-aş fi dorit eu să se întâmple, la un moment dat în viaţa mea. Am trecut printr-un divorţ.. Fapt care poate explica dorinţa de mai sus. Nu vreau să par prea siropoasa, însă am crezut mereu în iubire ca fiind scopul suprem al existenţei, iar pentru instituţia căsătoriei am un respect aparte. Tocmai de aceea, în momentul în care propria mea căsnicie a început să se transforme şi să nu mai corespunda idealurilor mele, am renunţat la ea.
Din respect pentru mine, pentru ce anume însemna (principial) pentru mine, şi pentru ceea ce vreau să transmit celor din jurul meu. Am decis să o închei datorită faptului că am crezut, şi cred, atât de mult în iubire, în faptul că pot şi am dreptul să o trăiesc. Cu orice preţ. Contrar concepţiilor generale, nu am divorţat pentru că mi-am pierdut speranţa, ci pentru că încă o aveam”.
