Anul 2018 a adus reguli noi în acordarea ajutorului de deces. Dacă până la sfârşitul anului 2017, aceşti bani erau acordaţi de Casa de Pensii doar în cazul decesului unui pensionar, din ianuarie 2018, ajutorul este acordat de aceeaşi instituţie şi în cazul în care decedatul este salariat. Valoare acestui sprijin a crescut cu aproximativ 1.000 de lei, ajungând la 4.162 de lei.
Ajutorul de deces este un drept bănesc ce se acordă în cazul morţii unui asigurat, pensionar sau a unui membru de familie al acestora.
De acum, ajutorul de deces în cazul trecerii în nefiinţă a unei persoane asigurate, adică salariat sau alte categorii de persoane care obţin venituri pentru care se plătesc contribuţii la asigurările sociale, se plăteşte de către Casa Judeţeană de Pensii.
Până anul acesta, de la Casa de Pensii se achita doar ajutorul de deces în cazul morţii pensionarilor şi al soţului sau soţiei unui pensionar. Ajutorul de deces pentru persoanele asigurate se plătea de către angajator, iar acesta îşi deducea ulterior suma din contribuţiile la asigurările sociale (CAS) pe care trebuia să le achite către stat.
Odata cu trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat, firmele nu mai au din ce să deducă aceşti bani. Astfel, rudele persoanelor salariate care decedează trebuie să se adreseze tot Casei de Pensii de pe raza judeţului în care a avut domiciliul asiguratul decedat.
”Niciun angajator nu mai poate acorda acest ajutor la casieria instituţiei. Practic, şi salariaţii dar şi pensionarii trebuie să meargă la Casa de Pensii cu documentele corespunzătoare în vederea ridicării acestui ajutor”, spune Mihaela Popescu, director SPAS Râmnicu Sărat.
Pentru a beneficia de ajutorul de deces, rudele de gradul întâi ale decedatului trebuie să aducă la Casa de Pensii certificatul de naştere, cel de căsătorie, cartea de identitate şi certificatul de deces al asiguratului. Alte persoane care solicită ajutorul de deces pentru asigurat trebuie să aducă, pe lângă certificatul de deces, şi o declaraţie notarială prin care spun că au suportat cheltuielile de înmormântare ale asiguratului.
În plus, persoanele care solicită ajutorul de deces trebuie să demonstreze calitatea de asigurat a asiguratului, adică să prezinte o adeverinţă de la angajatorul decedatului, din care să rezulte că acesta a fost asigurat. De asemenea, trebuie să mai prezinte şi un extras din REVISAL, eliberat tot de către angajator.
Extrasul din REVISAL este solicitat de Casa de Pensii ca măsură de siguranţă, pentru a verifica dacă acea persoană era salariată, deci asigurată, din cauză că declaraţiile pe luna în care decedează un salariat sunt depuse la Fisc până pe 25 ale lunii următoare, astfel că instituţia care plăteşte ajutorul de deces – Casa de Pensii – ar putea verifica abia după o lună calitatea de asigurat, însă ajutorul de deces trebuie plătit în câteva zile.
Şi in cazul persoanelor care au în familie membri fără venituri, neasiguraţi, 2018 a adus unele schimbări în ceea ce priveşte ajutorul de deces.
”Dacă până la 1 ianuarie puteau să beneficieze membrii familiei fără venituri de jumătate din cuantumul ajutorului de deces, mai pot beneficia de acest ajutor de deces numai în situaţia în care decedează un copil cu vârsta de până în 18 ani sau dacă acest copil urma o formă de învăţământ până la vârsta de 26 de ani”, spune Mihaela Popescu, director SPAS Râmnicu Sărat.
Potrivit site-ul Casei Naţionale de Pensii Publice, se consideră membru al familiei soţul sau soţia, copiii proprii, copiii adoptaţi, copiii aflaţi în plasament familial sau cei încredinţaţi spre creştere şi educare familiei şi părinţii sau bunicii oricăruia dintre soţi.
Copiii trebuie să îndeplinească o condiţie de vârstă, şi anume trebuie să fie în vârsta de maximum 18 ani sau, dacă îşi continuă studiile, până la terminarea acestora, dar fără să depăşească vârsta de 26 de ani. De asemenea, în lista membrilor de familie sunt incluşi şi copiii aflaţi în întreţinere, indiferent de vârsta acestora, dacă aceştia nu sunt apţi de muncă din cauza unor probleme de sănătate intervenite înainte de împlinirea vârstei de 18 ani, respectiv 26 de ani.
De pe 7 ianuarie, valoarea ajutorului de deces a crescut la 4.162 de lei, pentru asiguraţi şi pensionari, de la 3.131 de lei, cât era în 2017. O altă modificare care a intrat în vigoare anul acesta este aceea că ajutorul de deces nu se mai plateste în termen de o zi de la solicitare, ci legea prevede acum că se achită în termen de trei zile lucrătoare de la depunerea cererii.
Actele necesare acordării acestui ajutor sunt, conform datelor furnizate de CNPP:
*cerere pentru acordarea ajutorului;
*certificat de deces (original şi copie);
*act de identitate al solicitantului (original şi copie);
*acte de stare civilă ale solicitantului din care să rezulte gradul de rudenie cu decedatul, sau, după caz, actul care atestă calitatea de tutore, curator, mandatar (original şi copie);
*dovada că solicitantul a suportat cheltuielile ocazionate de deces (original şi copie);
*act medical emis sau vizat de medicul expert al asigurărilor sociale prin care se atestă boala care l-a făcut inapt şi data ivirii acesteia, în cazul copilului inapt în vârstă de peste 18 ani (original);
*adeverinţa care să certifice că, la data decesului, membrul de familie cu vârstă cuprinsă între 18 şi 26 de ani urma o formă de învăţământ organizată (original).
sursa: adevarul.ro