Dragostea de mama nu se compara cu nimic pe lumea aceasta, dar nici dragostea de tata nu este mai prejos dupa cum a povestit o tanara ce a avut o relatie speciala cu tatal ei.
“Nu-mi aduc aminte de mama. A murit cand aveam cateva luni. Tata avea 50 de ani cand m-am nascut eu. Unii ar spune ca e prea tarziu sa devii tata la varsta asta. Tata mi-a fost si tata si mama. Am fost norocoasa.
Cand eram in generala, tata facea o groaza de lucruri cu mine si pentru mine. Ma ducea zilnic la scoala si imi pregatea mereu ceva dulce dupa ce veneam de la cursuri.
Pe masura ce am crescut, am incercat sa ma detasez de copilariile astea. Pe cand mergeam la liceu si aveam cursuri la pranz, tata se trezea dis de dimineata si imi pregatea cate un sandvici, ca sa am la pranz. Langa el punea mereu cate un biletel in care imi ura o zi buna, imi spunea ca o sa fie bine, imi spunea un banc scurt sau desena inimioare in care scria ca tati te iubeste. De fiecare data reusea sa ma inveseleasca si sa-mi aduca aminte ca ma iubeste.
Incepusem sa ascund biletelele de la tata cand eram cu prietenii mei. Ma rusinam de ele. Unul dintre colegii mei, in pauza, mi-a luat biletelul si l-a pasat altor colegi. M-am facut rosie ca ridichea. Din fericire, a doua zi toata lumea voia sa vada ce mi-a scris tatal meu in biletel.
Mi-am dat seama ca fiecare si-ar fi dorit sa se simta la fel de iubiti cum ma simteam eu.
Toata perioada liceului am primit biletele. Le-am pastrat pe toate.
M-am mutat mai tarziu pentru a urma facultatea in alt oras. Mi se facea mereu dor de tata. Il sunam in fiecare zi dupa cursuri. Chiar ne facusem un mic ritual, inainte sa inchidem.
– Angelica?
– Da, tata.
M-am mutat mai tarziu pentru a urma facultatea in alt oras. Mi se facea mereu dor de tata. Il sunam in fiecare zi dupa cursuri. Chiar ne facusem un mic ritual, inainte sa inchidem.
– Angelica?
– Da, tata.
Tot caminul ma stia ca fata care primeste scrisori vinerea. Aveam prieteni care stiau de biletelele si voiau sa le citeasca in fiecare vineri.
Tata s-a imbolnavit intr-o zi. Cancer.
A inceput sa-mi scrie cu intarziere. Prietenii mei il numeau cel mai tare tata din lume si intr-o zi i-au scris o scrisoare in care ii urau multa sanatate si ii multumeau ca au invatat ce inseamna dragostea de tata.
Spre sfarsitul anului universitar am mers acasa, sa am grija de tata. Din cauza tratamentului cateodata nici nu ma recunostea.
In spital, inainte sa moara, l-am tinut de mana si mi-a zis:
– Angelica?
– Da, tata.
– Te iubeste tata.
– Si eu te iubesc, tati!”