Pe lângă mai multe capitole negative în care România stă în frunte în UE, cum sunt cea mai mare inflație și prețurile record la energie, țara noastră a fost depășită și la salarii de vecinii de la sud de Dunăre. Salariul mediu din România este în echivalentul a 1.065 de euro, cu 5% mai mic decât în Bulgaria, unde a ajuns la 1.120 de euro. De la 1 ianuarie 2026, țara vecină a trecut oficial la moneda euro.
Deprecierea monedei naționale ne plasează, în acest moment, în spatele țării de la sud.
Din 1 ianuarie 2027, Bulgaria va trece oficial în fața României la salariul minim net. Bulgarii vor avea venituri de aproximativ 520 de euro, pe când al românilor rămâne același, de 510 euro, scrie Standard.ro.
Bulgaria păstrează, deocamdată, titlul de cea mai săracă dintre țările Uniunii Europene, cu un PIB pe cap de locuitor de 18.000 de euro, cu 10% mai puțin decât România. România ocupă penultimul loc, cu puțin peste 20.000 de euro. Acum un deceniu, diferența era de peste 20%.
Potrivit estimărilor FMI, care sunt conservatoare din principiu, până în 2030 diferența va fi în marja de eroare, undeva la 3%.
Alimentele din Bulgaria au ajuns însă să coste mai mult decât cele din România, iar o pâine poate costa și de peste 3 ori mai mult.
Continuarea pe pagina următoare »











