Tocmai împlinisem 18 ani când familia noastră s-a schimbat complet. Am fost șocată pentru că părea că părinții mei se iubeau ca nimeni alții, făceau totul împreună. Doar că viața ne oferă cele mai neașteptate surprize… Într-o bună zi, tata a venit acasă și i-a dezvăluit mamei că a cunoscut o altă femeie și că o să divorțeze pentru a trăi cu ea.
— Am cunoscut o femeie de care m-am îndrăgostit. Știu că te rănesc, îmi pare rău, dar am preferat să-ți spun adevărul decât să trăim în minciună și să te înșel.
Părinții mei stăteau, ca în fiecare seară, la o țigară pe balcon, iar eu nu adormisem și aveam fereastra deschisă. I-am auzit:
— Dorule, cum poți să-mi faci una ca asta, după atâția ani? Pe mine cui mă lași? La fiica noastră te-ai gândit măcar?
— M-am gândit la toate. Tu ești o femeie atrăgătoare și sigur că o să găsești bărbatul pe care îl meriți, iar Mădălina e mare are viața ei. Sonia e bolnavă, e singură și are nevoie de mine.
A doua zi, tata și-a luat lucrurile și a plecat. Singurul gând al mamei, de atunci, a fost să se răzbune. Îl urmărea pe tata, a aflat unde locuiește, cine este femeia de care s-a îndrăgostit, a reușit să facă rost de numărul ei de telefon și îi suna întruna, chiar și în miez de noapte, îi blestema, le spunea lucruri oribile. Mi se părea josnic așa că m-am înstrăinat de ea.
Mă durea și gestul tatei și l-am urât o vreme pentru că așa, din senin, ne-a părăsit, dar după ce am cunoscut-o pe femeia aceea, pentru că tata a ținut morțiș s-o cunosc, i-am dat dreptate. Era o ființă cu totul deosebită, era singură, nu avea familie, niciun ajutor și era foarte bolnavă. Sonia locuia într-o garsonieră modestă, era învățătoare.
Avea cancer. Soniei îi căzuse părul, dar nu purta perucă. Le-a spus elevilor ei că s-a tuns ca să i se îndesească părul, iar unii dintre copii le-au cerut părinților să-i tundă și pe ei. Elevii o adorau, cum e lesne de înțeles.
Pe de altă parte, sufletul mamei era împietrit. A făcut tot posibilul să-i facă rău bietei femei. Nimic n-a impresionat-o, nici măcar gândul că Sonia putea muri oricând. A amenințat-o pe directoarea școlii unde preda Sonia că se adresează Ministerului Educației, pentru că are cunoștințe, și trimite o echipă de inspectori pe capul ei, că o să aibă grijă să fie schimbată din funcție.
Dacă nu interveneau părinții, Sonia ar fi fost dată afară. Dacă a văzut că varianta asta n-a funcționat, mama s-a aliat cu niște vecine ale Soniei, niște mahalagioaice, care s-au dus și s-au plâns la secția de poliție că Sonia găzduiește un om însurat și nu l-a declarat la întreținere.
— Mamă, vino-ți în fire! Crezi că așa o să-l întorci pe tata la tine? Crezi că te-ar mai putea iubi? De ce nu încerci să-ți vezi de viață?
— Ce te amesteci tu în viața mea? După ce că te-ai aliat cu taică-tău împotriva mea, mai îndrăznești și să deschizi gura cu obrăznicie!
— Sonia n-are nicio vină, să știi. A încercat să-l țină pe tata departe, dar el a insistat. Nu te purta ca o femeie dintr-un fund de sat, care visează să-și înjunghie rivala ca pe un porc. Nu e demn de tine! Nu mă îndepărta și pe mine!
— Adică ce vrei să spui? Că eu sunt de vină?
— Poate că ai și tu partea ta de vină…
Din fericire, un fost asociat al tatei, care o plăcea de mult pe mama, a prins de veste că e disponibilă și a început să-i dea atenție. După un timp, au început să iasă împreună, iar ura mamei s-a mai potolit și, încetul cu încetul, s-a stins de tot. În ziua în care mama s-a recăsătorit, tata o conducea pe Sonia pe ultimul drum…
Bietul tata a suferit cumplit și s-a decis să plece în străinătate. A reușit în cele din urmă să-și găsească de lucru în Canada și m-a întrebat dacă nu vreau să vin și eu. Mama era mai bine ca oricând, părea chiar fericită, așa că, știind c-o las pe mâini bune, pentru că Ștefan o adora.
Nu m-am adaptat foarte ușor la traiul de acolo, asta și pentru că franceza și engleza mea lăsau de dorit. Tata m-a înscris la cursuri, am reușit să-mi iau și carnet de conducere, iar după un timp, a aranjat să fiu angajată la o firma, care era condusă de un român, unde lucra și tata. Patronul fusese coleg de liceu cu tata, dar era cu doi ani mai mare decât el. Deveniseră prieteni și ne invita la el, la masă destul de des. Acolo l-am cunoscut pe unul dintre fiii lui.
Eu și Filip ne-am împrietenit imediat și am constatat că semănăm foarte bine, ne dorim aceleași lucruri în viață. Singurul obstacol în calea relației noastre era distanța. Filip studia la Manhattan College, iar noi locuiam la Montreal. Filip mi-a propus de mai multe ori să mă mut eu la New York, iar tata nu s-a opus, ba chiar s-ar fi bucurat să-mi continui și eu studiile.
Tata m-a ajutat însă să iau taurul de coarne și să-mi fac curaj.
— Nu trebuie să fie bărbatul vieții tale! Nu e obligatoriu să rămâneți împreună. Vedeți cum merg lucrurile, iar dacă relația scârțâie și nu vă puteți obișnui… camera ta și eu te așteptăm.
Filip era vesel, își pusese la bătaie o parte din economii, pentru că voia ca eu să mă simt ca acasă. îmi făcuse loc în dulapuri, golise sertare, aveam locul meu în dulăpiorul din baie. Am făcut însă de la bun început o prostie… sau poate nu, cert e că, gândindu-mă la povestea părinților mei, i-am pus o condiție.
— Vreau să te rog un lucru, de fapt… e mai mult decât o rugăminte: să nu existe minciuni între noi! Oricât de greu ar fi de suportat adevărul, prefer să-l știu!
Filip m-a privit câteva clipe și m-a luat în brațe:
— Fie cum spui tu!
Filip se trezea în fiecare dimineață devreme, alerga prin campus, făcea un duș și pregătea micul dejun. Ca atare, prima problemă s-a rezolvat de la sine. Când mă trezeam eu, baia era liberă și nu-l deranjam pe Filip, oricât de mult zăboveam acolo.
Mi-am dat seama că Filip se consultase cu tata, pentru că știa cam ce-mi place să mănânc. Burdușise frigiderul cu iaurturile mele preferate, cu multe legume de tot felul. Pe balcon era un coș plin cu fructe și în fiecare dimineață era nelipsit sucul proaspăt, care avea altă culoare în fiecare zi. Datorită lui am descoperit o mulțime de condimente și m-am obișnuit să mănânc preparate din toate colțurile lumii.
I-am cunoscut prietenii, mergeam împreună la concerte, la teatru, la filme, făceam mult sport și, din când în când, dădeam o fugă la Montreal, să-i vedem pe tata și pe părinții lui. Cu mama vorbeam pe Skype, așa l-a cunoscut și ea pe Filip. Trebuie să recunosc că am fost încântată când mi-a spus că l-a plăcut. Am invitat-o să vină în vizită, dar o speria gândul unui zbor atât de lung cu avionul. I-am promis că, într-una din vacanțe, ne vom duce noi în România. M-am bucurat că mama se împrietenise cu copiii lui Ștefan și chiar și cu fosta lui soție. Părea cu totul alt om.
M-am obișnuit treptat și cu telefoanele pe care le primea Filip la tot felul de ore, unele foarte nepotrivite, de la „fostele” lui, care îl invitau să petreacă timp împreună. Firește că nu toată lumea știa că Filip era de-acum luat, așa că fetele își încercau norocul. Unora Filip nici măcar nu le răspundea, iar altora le-a spus de la obraz că nu mai e singur, dar ele nu s-au descurajat.
— Dacă te deranjează, pot posta pe Facebook o fotografie cu noi doi, așa toată lumea va ști că nu mai sunt „single”.
— Nu, n-are rost, probabil că vor renunța în cele din urmă.
Timpul a trecut pe nesimțite și iată că, peste câteva zile, împlineam doi ani de când eram împreună. M-am gândit să-i fac o surpriză, să gătesc ceva special, să decorez casa, să cumpăr un vin bun și să-i cumpăr un cadou simbolic. Filip avea de predat un proiect și, de vreo două săp-tămâni, venea seara foarte târziu. Am sperat că-și va aduce aminte de aniversarea noastră și va veni mai devreme.
N-a fost însă deloc așa. A apărut abia spre dimineață, când lumânările de pe masă se topiseră, iar eu băusem tot vinul și adormisem în fotoliu. Nu mi-a adus nici măcar o floare și mi-am dat seama că uitase de aniversarea noastră. Ba, mai mult, s-a apropiat de mine și mi-a spus pe un ton foarte grav:
— Trebuie să vorbim! Mi-ai rugat să-ți spun întotdeauna adevărul, oricât ar fi de dureros. M-am împăcat cu una dintre fostele mele iubite. A venit să mă caute la facultate acum mai bine de două luni, m-a rugat s-o ajut și… A rămas însărcinată. E copilul meu, nu pot s-o las baltă. E și așa într-o situație extrem de dificilă. îmi pare rău, n-a fost să fie! Ești un om minunat, dar… Ești tânără și frumoasă, o să găsești, sunt sigur, un om mai bun decât mine, care să te merite.
Mi-am strâns mecanic lucrurile, fără să scot un cuvânt. Mai aveam de așteptat mai bine de o oră, așa că mi-am dat frâu liber lacrimilor. Am plâns până am obosit. Mă durea sufletul, eram furioasă, preț de câteva clipe m-am gândit la răzbunare. Mi-au apărut însă imediat în minte mama și povestea ei sordidă.
Când am ajuns acasă, tata m-a luat în brațe, știa totul, îl sunase Filip. A știut să-mi aline durerea și să-mi redea curajul de a mă îndrăgosti din nou. Datorită lui astăzi sunt o femeie întreagă și fericită. Peste câteva luni mă căsătoresc cu un bărbat și vom avea un copil.
Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.
Sursa și sursa foto: libertatea.ro