„Am o mare nedumerire şi am nevoie de un sfat. Sunt căsătorită de 6 ani, avem un copil împreună de 1 an de zile. Soţul meu are foarte multe momente în care mă respinge. Adevărul este că seara, când vine acasă, se comportă frumos.
El m-a înşelat de câteva ori, însă eu l-am iertat. De câte ori vorbesc cu el îmi spune că este supărat, dar motivul nu mi-l spune. De câte ori ne certăm, îmi spune vorbe grele. Mama lui are probleme de sănătate, eu sunt ocupată toată ziua, seara îmi doresc să mă duc cu el la soacră-mea, dar refuză să mă ia. De câte ori îl întreb care este problema, îmi spune că este supărat, dar poartă diferite conversații și pare calm şi fericit cu diferiţi oameni, mai mult femei.
Eu simt că are pe altcineva în viaţa lui, eu nu ştiu ce să mai cred, am impresia că nici nu mă iubeşte. Am vorbit cu el, dar a spus că nu este adevărat, nu are pe nimeni şi dacă vorbește cu anumite persoane (femei), doar vorbeşte şi că el mă iubeşte, că altfel nu stătea cu mine. Însă eu nu simt lucrul ăsta și am nevoie de sfatul dumneavoastră.
Va rog, ajutaţi-mă cu un sfat, o explicaţie, nu am de unde să ştiu ce este în sufletul lui şi dacă el ar iubi pe altcineva nu vreau să stau în calea lui, însă nu ştiu care este adevărul. Mulţumesc!”
Draga mea,
Starea pe care o are soţul tău faţă de tine se datorează obişnuinţei traiului în doi. După şase ani de căsnicie, plus un copil, i se pare că faci parte din peisaj. Această stare este susţinută şi din punct de vedere hormonal astfel încât, dacă încerci să-l scoţi din ea, răspunsul este unul agresiv.
Adevărul trist este că nu se mai simte atras, se simte respins. Simte că este obligat să facă unele gesturi pe care nu are chef să le facă, de aceea te repede. Ce ai putea să faci, având în vedere că eşti în situaţia să convieţuieşti cu el? Să nu îi mai pretinzi atenţie. Să nu îţi mai focalizezi atenţia asupra lui. Să nu mai crezi că fericirea ta depinde de modul în care se comportă el.
Să încerci să te pui pe tine pe primul plan. Poartă-te cu el că o prietenă, câştigă-i încrederea prin acceptare şi calm. Dacă el zice că vrea să stea cu tine, ok. Ia-o că atare. Dar nu te mai tângui. Pune-l să facă chestii concrete, nu-i mai cere luna de pe cer. Nu-l mai întreba dacă e supărat, oricum povestea cu mama lui este doar un pretext ca să aibă motiv să-şi justifice lipsa de chef. Dacă ai reuşi să fii mai indiferentă cu el, ar începe şi el să fie mai atent la tine. Bărbaţii au nevoie să fie stimulaţi, nu să se simtă vinovaţi.
