Soțul meu, Andrei, a plecat din familie acum un an. Pur și simplu a plecat, spunând că a întâlnit o altă femeie pe care o iubește cu adevărat. Mi-a spus că s-a săturat de mine, că probabil nu m-a iubit niciodată și că acum, în sfârșit, are parte de o iubire adevărată și de o familie adevărată.
Nu s-a gândit deloc că nu puteam să mă întorc la muncă, deoarece cel mai mic dintre copiii noștri, Alexandru, avea doar un an și jumătate. Cel mai mare, Ioan, mergea la grădiniță, iar noi abia ne descurcam financiar. Din familia mea, singura rudă apropiată este sora mea, Maria, care locuiește într-un alt oraș.
— Nu-ți face griji, te vei descurca singură, – mi-a spus soacra mea, – apartamentul este al tău, deci nu vei rămâne fără acoperiș deasupra capului. Spune mulțumesc că fiul meu îți plătește pensie alimentară.
Da, plătea – exact un sfert din salariul său oficial.
Andrei nu a depus cererea de divorț, iar eu pur și simplu nu am avut timp pentru asta – doi copii mici, muncă de la distanță pentru a câștiga ceva bani și stres constant.
Soacra mea venea să-și vadă nepoții o dată pe lună. Uneori le aducea fructe.
Tatăl copiilor nu participa deloc la creșterea lor. A spus că acum va avea alți copii.
Așa a trecut un an, timp în care abia am reușit să supraviețuim cu copiii.
Spre sfârșitul anului, s-a eliberat un loc la grădiniță pentru Alexandru. M-am întors la muncă și lucrurile au devenit puțin mai ușoare.
— Andrei al meu va deveni curând tată din nou, – mi-a spus soacra mea bucuroasă la telefon. Și a adăugat: – Grăbește-te să depui cererea de divorț, nu vreau ca nepotul meu să se nască în afara căsătoriei.
Am înțeles că noua femeie a lui Andrei era în a opta săptămână de sarcină. Am mers la tribunal și am depus cererea de divorț.
La o săptămână după aceea, Andrei a avut un accident de mașină. Întotdeauna i-a plăcut viteza și riscul, iar acum acestea i-au jucat o festă proastă.
Mașina – cumpărată de noi în timpul căsătoriei – a fost complet distrusă, iar Andrei a ajuns la spital cu multiple răni. Cea mai gravă problemă era că medicii au spus că există șanse mari să nu mai poată merge vreodată.
Soacra mea plângea la telefon. Mi-era milă de ea – la urma urmei, Andrei era încă soțul meu. Dar în curând am înțeles ce aștepta de la mine.
— Trebuie să-l iei pe Andrei din spital și să ai grijă de el, – mi-a spus ea.
— Eu? De ce eu, îmi cer scuze? – am întrebat uluită.
— Ești soția lui, nu ați divorțat încă, – mi-a răspuns ea. – Femeia lui de acum a făcut ieri avort. A spus că nu vrea să crească un copil al unui invalid. Dar tu ești soția lui – tu trebuie să-l îngrijești!
Divorțul într-adevăr nu era finalizat. Audierea a fost amânată din cauza spitalizării lui Andrei.
I-am răspuns soacrei că obligațiile mele de soție s-au încheiat în momentul în care fiul ei m-a părăsit fără să privească înapoi, lăsându-mă pe mine și copiii noștri. Nu i-a păsat că eram în concediu de maternitate, că nu aveam venituri. Un an întreg nu a încercat nici măcar să-și vadă copiii.
— El m-a abandonat pe mine și pe copiii noștri, – i-am spus, – faptul că nu suntem încă oficial divorțați este doar o întâmplare, pe care o voi rezolva în curând. Andrei are încă o mamă adevărată, care îl iubește atât de mult – ea ar trebui să aibă grijă de el.
— Vrei să am eu grijă de fiul meu? – m-a întrebat ea. – Mi-am terminat datoria de mamă când era copil. Acum este responsabilitatea ta, femeie nerecunoscătoare! Le voi spune nepoților mei că mama lor l-a părăsit pe tatăl lor când acesta a devenit invalid.
Acum pare că eu l-am abandonat, nu el pe noi, acum un an.
Soacra mea l-a luat pe Andrei din spital. El, deși cu greu, începe să-și revină, iar medicii sunt mai puțin pesimiști acum. Între timp, divorțul nostru a fost finalizat.
Acum, fosta mea soacră povestește prin tot orașul:
— La bătrânețe, trebuie să am grijă de fiul meu bolnav! Soția lui nici nu s-a interesat. L-a părăsit, a părăsit și copiii! Ce fel de soții sunt astăzi! Atâta timp cât soțul este sănătos și aduce bani, este bine. Dar dacă devine invalid – trebuie să-l ia mama înapoi!
Și știți ceva? Mulți oameni îi dau dreptate. Dau din cap cu compasiune. Iar eu aud că sunt iresponsabilă. Cu toate acestea, tocmai eu și copiii mei nu eram necesari soțului meu când era sănătos.
Prietena mea îmi sugerează să vând apartamentul și să mă mut departe. Sora mea, Maria, mă invită în orașul ei. Cred că așa voi face.
Voi ce mi-ați recomanda?
