Primul campus pentru învăţământ dual din România va fi deschis marţi la Oradea, unde va fi prezent şi ministrul Educaţiei, Ligia Deca, investiţia fiind făcută din fonduri europene.
Campusul dual de la Oradea a fost şi subiectul primului contract semnat pentru finanţarea unui proiect de acest tip cu fonduri din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
În total, vor fi construite 29 de campusuri regionale pentru învăţământ dual în toată ţara, cu finanţare prin PNRR, precizează Ministerul Educaţiei.
„Campusurile pentru învăţământ dual sunt angajamente pentru educaţie de calitate, într-un parteneriat între şcoală şi operatori economici.
Aici, elevii din colegiile şi liceele tehnice vor avea şansa să studieze în săli de clasă moderne, să participe la activităţi în ateliere de practică dotate corespunzător, vor beneficia de o bursă primită din partea autorităţii locale, pe lângă cea primită din fonduri publice, şi de o masă de prânz gratuită.
- Povestea Anei Timofte, eleva care a avut curajul să creadă în munca ei
- Ilie Bolojan accelerează tăierea pensiilor speciale. Ce se va întâmpla cu pensiile de 25.000 de lei ale magistraților
- Guvernul Bolojan își angajează răspunderea pe pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului. Ce prevede proiectul și care sunt reacțiile
Toate aceste facilităţi contribuie la crearea de oportunităţi reale, la dobândirea de competenţe reale, în acord cu nevoile operatorilor economici, implicaţi direct în designul programelor de studiu şi formarea acestor competenţe”, se arată într-un comunicat al instituţiei.
Ministrul Educaţiei va participa, apoi, la o întâlnire cu directorii unităţilor de învăţământ preuniversitar din judeţ.