Daily News
  • Prima pagină
  • Actualitate
  • Societate
  • Timp Liber
  • Internațional
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Prima pagină
  • Actualitate
  • Societate
  • Timp Liber
  • Internațional
vineri, 1 august 2025
Nici un rezultat
Toate rezultatele
Daily News
Nici un rezultat
Toate rezultatele

Mesajul emoţionant al Cătălinei, o tânără care munceşte de 14 ani în străinătate! „Sinceră să fiu, duc dorul României. Vreau să mă întorc, dar nu sunt de acord cu…” Ce o deranjează atât de mult pe tânără:

7 noiembrie 2017
in Diverse

O tânără din Dorohoi, în vârstă de 33 de ani, lucrează ca asistent de farmacie în Atena. Cătălina Grigore locuiește în Atena din 2003 și povestește că i-a fost foarte greu să se acomodeze și mai ales să învețe limba. Face exact ce ar fi făcut și în România, dar în Grecia pe bani mai mulți.

„La început a fost foarte greu. Limba mi se părea foarte grea. Credeam că nu voi reuși niciodată să o învăț! Studiile le-am făcut în România, practica la fel, așa că, întorcându-mă aici, fiind alt sistem a trebuit să o iau de la zero. Intre timp, învățând limba greacă, mi s-a oferit ocazia să lucrez ca asistent la farmacia la care sunt și acum. Știind că diploma este recunoscută în străinătate, după câteva luni bune am reușit să o recunosc. Așadar, un nou start. Noi reguli, noi termeni, alt mod de lucru. Colegele m-au ajutat, am trecut cu brio perioada de probă și am rămas în sistem”, a spus Cătălina Grigore.

Oricât de bine i-ar merge peste hotare, dorohoianca tot ar vrea să se întoarcă acasă.

  • Ella Vișan, surprinsă în ipostaze fierbinți cu ispita masculină. A uitat complet de logodnic!
  • Se schimbă regulile: nu vom mai primi garanția de 50 de bani pentru ambalaje. Ce se întâmplă cu sistemul SGR în România
  • David Popovici, aur la Mondialele de la Singapore! Ce i-a spus Kyle Chalmers pe podium: „Nici nu știi ce bucuros sunt…”
  • Vezi cele mai noi si interesante stiri
  • S-a Modificat: Elevii Încep Școala mai Devreme în Septembrie
  • Anunț pentru cei care retrag bani de la bancomat! Decizie pentru toți clienții
  • COVID-19: O descoperire neașteptată zguduie înțelegerea medicală a virusului
  • Vezi cele mai noi si interesante stiri

„Sinceră să fiu, duc dorul României. S-au schimbat multe…Din perioada în care studiam acolo, salariile de acum sunt destul de bune, chiar ajung la cele primite de noi, aici, care au scăzut foarte mult din cauza crizei și situației financiare precare cu care se confruntă Grecia. Nu sunt de-acord cu monopolul lanțurilor farmaceutice și pentru că în momentul de față cei care vor să-și deschidă ceva pe cont propriu sunt nevoiți să se ducă la sate. Nu sunt de-acord cu targhetul impus angajaților, prin care în funcție de vânzări ți se stabilește salariul. Nu poți băga pe gât oamenilor medicamentele. Mi-as dori să se schimbe toate astea și să se încerce un trai mai bun pentru toți oamenii, indiferent de studii sau poziție socială! Pentru mine România înseamnă ACASĂ…familie… liniște…Cele mai frumoase amintiri, chiar dacă aproape jumătate din viața mea mi-am petrecut-o aici. Vreau la un moment dat să mă întorc de tot în țară.”, a spus Cătălina.

ShareTweet
Urmatorul Articol

Sărbătoare mare! Ce nu e bine să faci în ziua Sfinților Mihail și Gavril: Doar așa poți să ai parte de bunăstare și să îți meargă bine:

Actualitate

S-a Modificat: Elevii Încep Școala mai Devreme în Septembrie

Citeste mai multDetails
Actualitate

Anunț pentru cei care retrag bani de la bancomat! Decizie pentru toți clienții

Citeste mai multDetails
Actualitate

Schimbare importantă pentru șoferi: Cei cu două mașini vor plăti o nouă taxă obligatorie

Citeste mai multDetails
Diverse

Cu ce să speli hainele îngălbenite la subraț. Trucul care nu dezamăgește niciodată

Citeste mai multDetails
Actualitate

COVID-19: O descoperire neașteptată zguduie înțelegerea medicală a virusului

Citeste mai multDetails
Actualitate

Atenție, români! Informare importantă pentru clienții Hidroelectrica, PPC România, Engie și Electrica

Citeste mai multDetails
Diverse

Aparatul din bucătărie care ucide zeci de mii de oameni în fiecare an în Europa. Foarte mulți români îl folosesc zi de zi

Citeste mai multDetails
Diverse

Cum să te vopsești după 40 de ani ca să arăți mai tânără ca niciodată. Nuanțele și culorile care te fac să strălucești din nou

Citeste mai multDetails
Actualitate

Atenție, români cu case la curte! Vecinii vă pot reclama la primărie. Ce regulă trebuie respectată

Citeste mai multDetails
Actualitate

Schimbare de ultimă oră: vârsta de pensionare suferă o nouă modificare!

Citeste mai multDetails
ROL.ro

© 2025 DailyNews.ro | Contact

  • ROL.ro
  • Ortodoxia.me
  • Femina.ro
  • Travel.ro
  • Cinema.ro

  • Contact
  • Termeni si Conditii
  • Privacy Statement (EU)
  • Cookie Policy (EU)
  • ANPC

Urmariti-ne

DailyNews.ro
Consimțământul pentru folosirea datelor dvs. cu caracter personal pentru:

Pentru a oferi o experiență cât mai plăcută, noi și partenerii noștri folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și / sau a accesa informații despre dispozitivul tău. Consimțământul față de aceste tehnologii ne va permite nouă și partenerilor noștri să procesăm date cu caracter personal, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site și să afișăm reclame (ne)personalizate. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta negativ anumite caracteristici și funcții.

Fă clic mai jos pentru a consimți la cele de mai sus sau pentru a face alegeri mai detaliate. Opțiunile tale vor fi aplicate doar pe acest site. Poți modifica oricând setările, inclusiv prin retragerea consimțământului, utilizând comutatoarele din Politica privind Cookie-urile sau făcând clic pe butonul de gestionare a consimțământului din partea de jos a ecranului.

Functional Mereu activ
The technical storage or access is strictly necessary for the legitimate purpose of enabling the use of a specific service explicitly requested by the subscriber or user, or for the sole purpose of carrying out the transmission of a communication over an electronic communications network.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistics
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes. The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
The technical storage or access is required to create user profiles to send advertising, or to track the user on a website or across several websites for similar marketing purposes.
Statistici

Marketing

Caracteristici
Mereu activ

Mereu activ
Gestionează opțiunile Gestionează serviciile Gestionează {vendor_count} furnizori Citește mai multe despre aceste scopuri
Manager Optiuni
{title} {title} {title}
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Prima pagină
  • Actualitate
  • Societate
  • Timp Liber
  • Internațional
Contactați-ne

© 2025 DailyNews.ro | Contact