Ionel și-a omorât mama în cel mai oribil mod cu putință. Crima a oripilat chiar și autoritățile, care au spus că nu au mai văzut așa ceva. Șocant unde au găsit capul femeii, imagini de groază de la fața locului:

Crimă șocantă în localitatea gălăţeană Movileni, de lângă oraşul Tecuci. Un bărbat și-a decapitat mama, apoi i-a pus capul într-un par din gardul casei, iar câteva ore mai târziu s-a dus la biserica din sat, la preot, și și-a mărturisit fapta.

Ionel Mihăila, în vârstă de 37 de ani, autorul oribilei crimei de la Movileni, a ales să își omoare mama, Maria Mihăilă, de 71 de ani.



Bărbatul a spus, iniţial, când a fost arestat chiar în biserică, după ce i-a mărturisit preorului fapta, că a omorât un porc care avea pe satana în el.

Bărbatul, care a fost plecat o perioadă din ţară nu a mai avut alte manifestări violente și până la momentul comiterii odioasei crime nu au mai existat conflicte cu mama sa. Totul s-a schimbat în ultima perioadă, spun vecinii, când mama a început să îl roage să o ajute la treburile gospodărești. Atunci, tânărul a început să o privească pe cea care i-a dat viața ca pe un dușman.

”Infracţiunea nu a fost comisă pe fondul consumului de alcool. A fost foarte liniştit pe durata audierilor, a spus că fapta comisă este un act de dreptate. A devenit violent în momentul în care a fost scos din arest şi dus la instanţă pentru propunerea de arestare. Având în vedere natura acestei infracţiuni şi modul de comitere se va dispune efectuarea unei expertize psihiatrice, pentru a se constata dacă avea sau nu discernământ. Este foarte convins că a făcut un act de dreptate divină. De altfel, s-a dus la preot după ce comis această faptă, și i-a spus că a restabilit ordinea. A așezat capul mamei cu spatele către biserică, considerând că nu are dreptul să privească spre biserică” a precizat Liliana Istrate, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi.

Magistraţii Tribunalului Galați au admis cererea procurorilor şi au emis pe numele bărbatului un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile privind comiterea infracţiunii de omor calificat, acesta riscând să stea 25 de ani după gratii.

”S-a întors de curând din Portugalia, unde cred că a consumat droguri şi s-a schimbat, şi-a schimbat total comportamentul. Se ducea pe la oameni prin sat să muncească şi bea vin, tulburel. Mama lui îi spunea să îl bea cu sifon iar el nu voia şi spunea că bea sângele Domnului. Ieri a fost hramul bisericii şi el s-a dus dimineaţa la preot şi i-a spus că a omorât un porc care îl avea pe satana în el. Preotul l-a ţinut de vorbă până a venit poliţia, din biserică l-a luat. Săraca, sora mea, l-a crescut singură. Bărbatul ei e mort”, a spus Constantina Popa, sora femeii moarte.

Exit mobile version