Angajații Oil Terminal Constanța au oprit vineri activitatea pentru două ore, între 10:00 și 12:00, în cadrul unei greve de avertisment. Sindicaliștii cer majorarea salariilor cu 6,5%, iar negocierile cu administrația companiei au eșuat. Ei amenință cu greva generală.
Dacă revendicările nu vor fi soluționate, salariații spun că vor declanșa greva generală, pe termen nelimitat, începând din 18 noiembrie.
Protestul vine după ședința de conciliere din 26 octombrie. La discuție au participat reprezentanți ai angajatorului, ai sindicatului și ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanța, iar întâlnirea s-a încheiat fără un acord privind majorarea salarială. Sindicaliștii cer o indexare a salariilor cu 6,5%, începând cu 1 noiembrie 2026.
Continuarea pe pagina următoare »











