Ayan, un copil de doar 4 luni, a fost găsit mort chiar de către părinții lui în comuna Ciurea. Oamenii legii au deschis în acest caz un dosar penal și vor să afle ce anume l-a ucis. Din câte se pare, micuțul ar fi murit din cauza unei infecții netratate. Dacă se va dovedi că moartea a survenit în urma neglijenței părinților, cei din urmă ar putea fi trași la răspundere.
Alexa Ayan Constantin avea doar 4 luni, iar pe data de 11 octombrie a fost găsit mort chiar de către părinții lui. Micuțul ar fi fost găsit fără suflare dimineața. Familia lui a sunat la numărul unic de urgență 112 și a cerut ajutor. Un echipaj medical a ajuns în satul Ciurea din comuna cu același nume în jurul orei 05:00, dar, din păcate pentru copil, nu s-a mai putut face nimic. Mama ar fi spus că ultima masă a micuțului ar fi fost la ora 23:00, iar decesul, probabil, a avut loc imediat după aceea. Familia Alexa este cunoscută în comunitate drept o familie numeroasă, cu posibilități materiale reduse. Chiar și așa, cu ajutorul comunității, cei doi soți au reușit să aibă grijă de copiii pe care îi au împreună.
Moartea micuțului Ayan a ridicat însă semne de întrebare, iar pentru clarificarea situației, polițiștii ieșeni au deschis un dosar penal sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași. Oamenii legii vor să se asigure că micuțul nu a fost victima vreunei infracțiuni, iar cauzele decesului au fost naturale. În acest sens, a fost dispusă efectuarea necropsiei pentru stabilirea cauzei decesului. Unele voci spun că micuțul s-ar fi asfixiat în somn din cauza neglijenței unuia dintre părinți, însă se pare că nu ar fi vorba despre asta.
A murit din cauza unei infecții netratate?
Reporterii BZI i-au contactat pe reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului (DGASPC) Iași. Aceștia au spus că în familie nu au existat probleme până acum și că asistenții sociali din cadrul Primăriei Ciurea îi monitorizează pe toți membrii. Totuși, oamenii legii nu exclud deocamdată nicio variantă în acest caz. Reporterii BZI au aflat că micuțul ar fi avut o infecție acută a plămânilor, care inflamează sacii de aer (alveolele), fiind cauzată de bacterii, virusuri sau ciuperci. Simptomele includ febră mare, tuse cu expectorație, frisoane și lipsă de aer. Dacă micuțul a suferit de această infecție, iar părinții nu l-au dus la medic și nu au cerut ajutor, cauzând astfel decesul micuțului, lucrurile s-ar putea schimba. Dacă se va dovedi că Ayan a murit din cauza unei infecții banale netratate, atunci părinții lui au de dat explicații în fața legii.
Reporterii BZI au cerut un punct de vedere legat de această tragedie reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași și reprezentanților Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, însă nu au oferit un punct de vedere până la închiderea ediției. Trupul neînsuflețit al micuțului a fost înhumat în cimitirul din sat.
Sursa: BZI
















