Daily News
  • Prima pagină
  • Actualitate
  • Societate
  • Timp Liber
  • Internațional
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Prima pagină
  • Actualitate
  • Societate
  • Timp Liber
  • Internațional
Daily News
duminică, 8 iunie 2025
Nici un rezultat
Toate rezultatele
Daily News
Nici un rezultat
Toate rezultatele

Doliu în România. Cunoscutul artist s-a stins prea devreme

22 decembrie 2024
in Actualitate

Valentin Petricenco, fostul toboşar al trupei Proconsul, a murit. Acesta a fost unul dintre membrii fondatori ai formației.

Anunţul tragic a fost făcut public chiar de foştii colegi de trupă, pe Facebook:

„Cu profundă durere, am aflat azi că Vali nu mai este! Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme. Cei 30 de ani petrecuți împreună, rămân, atât cât ne mai îngăduie Dumnezeu si nouă pe acest pământ, amintiri care nu se șterg. Un Om încercat de viață, recunoscător pentru atât cât i-a dat Dumnezeu, un Prieten și coleg cu care am fost deosebit de privilegiați să petrecem, cu bune și cu mai puțin bune, acești 30 de ani din viețile noastre. Odihnește-te în pace Vali!”

În 2019 Valentin s-a retras din activitatea muzicală din cauza problemelor de sănătate, fiind înlocuit în formaţie de fiul său, Pavel Petricenco.

Fanii au fost șocați de veste:

„Ce se-ntâmplă!??
Ne pleacă generația noastră ,legendarii cei mai buni!
Dumnezeu să-l odihnească n pace și lumină!”

„Deci numai vesti urate….fix acum 1 săptămâna Nicu Sarghea acum Vali…offff doamne…. Condoleanțe familiei. Dumnezeu sa.l ierte.”

  • Președintele ales al Poloniei, Karol Nawrocki, mesaj pentru Nicușor Dan: “Prietenia româno-polonă va continua”
  • Cum poți să afli online ce vechime ai în câmpul muncii și cât ai contribuit la fondul de pensii
  • Soțul Teodorei Marcu, tânăra ucisă în Cosmopolis, își strigă durerea: „Tot ce vreau e să-mi cresc fetița în liniște”
  • Vezi cele mai noi si interesante stiri
  • Dezvăluire incredibilă: Conținutul testamentului lăsat de Robert, ucigașul Teodorei Marcu
  • Salveaza aceasta bunatate de aluat. Este pufos, fraged și delicios pentru prajiturile cu fructe
  • Întâlnire crucială în cazul Teodorei Marcu: Alex Marcu și fosta soție a lui Robert Lupu, față în față!
  • Vezi cele mai noi si interesante stiri

„Condoleanțe, Dumnezeu să vă mângâie inimile îndurerate!”

„Nu pot sa cred!Dumnezeu sa te odihneasca in pace,Vali!Cred ca nimeni nu va uita spiritul tau de viata si „bancurile ” ce ni le spuneai tot timpul…Abia asteptam un concert Proconsul ca sa te aud „pe āsta il stii,Alinutza?””

ShareTweet
Urmatorul Articol

Anca Alexandrescu dă cărțile pe față despre fostul soț. Detalii incredibile din fosta ei relație și acuzații grave

Actualitate

Adevărul despre soțul Teodorei iese la iveală. Detalii neștiute despre relația lor au fost dezvăluite abia acum

Citeste mai multDetails
Actualitate

Dezvăluire incredibilă: Conținutul testamentului lăsat de Robert, ucigașul Teodorei Marcu

Citeste mai multDetails
Actualitate

Adio săptămâna de lucru de 5 zile! Vești excelente pentru angajați

Citeste mai multDetails
Timp Liber

Salveaza aceasta bunatate de aluat. Este pufos, fraged și delicios pentru prajiturile cu fructe

Citeste mai multDetails
Actualitate

Ce pensie primești cu un salariu de 5.300 de lei, după 40 de ani: Cât încasează lunar de la stat

Citeste mai multDetails
Actualitate

SGR trece la nivelul următor: vouchere de 1 leu pentru fiecare ambalaj adus înapoi

Citeste mai multDetails
Actualitate

Întâlnire crucială în cazul Teodorei Marcu: Alex Marcu și fosta soție a lui Robert Lupu, față în față!

Citeste mai multDetails
Actualitate

Fără milă până la capăt! Familia l-a renegat, trupul criminalului Teodorei Marcu zace la morgă

Citeste mai multDetails
Actualitate

Alex Marcu, mărturisire cutremurătoare: Dorința sa majoră după tragica pierdere a soției Teodora

Citeste mai multDetails
Actualitate

Fetița de 3 ani a Teodorei Marcu, martoră la tragedie: ce s-a aflat de la tatăl ei

Citeste mai multDetails
ROL.ro

© 2025 DailyNews.ro | Contact

  • ROL.ro
  • Ortodoxia.me
  • Femina.ro
  • Travel.ro
  • Cinema.ro

  • Contact
  • Termeni si Conditii
  • Privacy Statement (EU)
  • Cookie Policy (EU)
  • ANPC

Urmariti-ne

DailyNews.ro
Consimțământul pentru folosirea datelor dvs. cu caracter personal pentru:

Pentru a oferi o experiență cât mai plăcută, noi și partenerii noștri folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și / sau a accesa informații despre dispozitivul tău. Consimțământul față de aceste tehnologii ne va permite nouă și partenerilor noștri să procesăm date cu caracter personal, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site și să afișăm reclame (ne)personalizate. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta negativ anumite caracteristici și funcții.

Fă clic mai jos pentru a consimți la cele de mai sus sau pentru a face alegeri mai detaliate. Opțiunile tale vor fi aplicate doar pe acest site. Poți modifica oricând setările, inclusiv prin retragerea consimțământului, utilizând comutatoarele din Politica privind Cookie-urile sau făcând clic pe butonul de gestionare a consimțământului din partea de jos a ecranului.

Functional Mereu activ
The technical storage or access is strictly necessary for the legitimate purpose of enabling the use of a specific service explicitly requested by the subscriber or user, or for the sole purpose of carrying out the transmission of a communication over an electronic communications network.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistics
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes. The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
The technical storage or access is required to create user profiles to send advertising, or to track the user on a website or across several websites for similar marketing purposes.
Statistici

Marketing

Caracteristici
Mereu activ

Mereu activ
Gestionează opțiunile Gestionează serviciile Gestionează {vendor_count} furnizori Citește mai multe despre aceste scopuri
Manager Optiuni
{title} {title} {title}
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Prima pagină
  • Actualitate
  • Societate
  • Timp Liber
  • Internațional
Contactați-ne

© 2025 DailyNews.ro | Contact