Pe baza cronicilor grecilor și romanilor, precum cele ale lui Herodot, Strabon sau Solinus, istoricii au încercat să reconstituie modul în care se desfășurau logodnele și nunțile în societatea geto-dacică.
Principala caracteristică a pețirii la daci era cumpărarea miresei. Spre deosebire de alte culturi, în care mireasa venea cu o zestre, la geto-daci bărbatul oferea o sumă de bani sau anumite bunuri părinților fetei, pentru a obține încuviințarea acestora.
Astfel, viitorul mire sau tatăl acestuia mergea la familia fetei pentru a negocia „prețul” miresei.
Plata nu reprezenta neapărat o tranzacție comercială propriu-zisă, ci putea fi interpretată ca o compensație oferită familiei fetei pentru pierderea unei brațe de muncă din gospodărie.
Istoricul Solinus menționa că fetele ajunse la vârsta căsătoriei erau aduse la o adunare sau la o sărbătoare publică, unde bărbații le evaluau în funcție de frumusețe și caracter. Cei mai bogați plăteau sume mari pentru fetele considerate cele mai frumoase, în timp ce fetele care nu se remarcau prin frumusețe ofereau ele însele o mică zestre bărbatului care accepta să le ia de soție.
Gaius Julius Solinus a fost un gramatic, geograf și compilator roman care a trăit, cel mai probabil, în prima jumătate a secolului al III-lea d.Hr., deși unii cercetători plasează activitatea sa în secolul al IV-lea.
Deși este adesea numit „istoric”, Solinus a rămas cunoscut mai ales ca autor de lucrări paradoxografice, axate pe consemnarea curiozităților, faptelor neobișnuite și minunilor lumii antice.
Un alt aspect atribuit societății geto-dacice în unele relatări este practicarea poligamiei, în special în rândul nobililor, cunoscuți sub numele de tarabostes. Un bărbat dac se putea căsători cu mai multe femei dacă dispunea de resursele materiale necesare pentru a oferi darurile sau plățile cerute de familiile acestora și pentru a le întreține. În acest context, căsătoria putea reprezenta și un semn al statutului social și al bogăției.
Ritualul de pețire cuprindea, potrivit reconstituirilor moderne, mai multe elemente simbolice și tradiționale.
Pe lângă plata oferită familiei fetei, tânărul dac îi putea dărui acesteia podoabe, precum brățări din bronz sau argint și fibule, dar și unelte ori animale. Aceste daruri ar fi reprezentat semne ale prosperității și ale capacității sale de a întreține viitoarea familie.
Deși tatăl sau familia fetei aveau un rol important în luarea deciziei, este posibil ca tinerele să fi avut, în anumite comunități, un cuvânt de spus în alegerea viitorului soț, mai ales acolo unde tinerii se cunoșteau dinainte.
Cererea în căsătorie și acceptarea acesteia erau, potrivit reconstituirilor, urmate de un ospăț în cadrul căruia se ridicau cupe cu vin, iar cele două familii își consolidau relațiile printr-o alianță matrimonială.
Sursa: Gândul
