Daily News
  • Prima pagină
  • Actualitate
  • Societate
  • Timp Liber
  • Internațional
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Prima pagină
  • Actualitate
  • Societate
  • Timp Liber
  • Internațional
Nici un rezultat
Toate rezultatele
Daily News
Nici un rezultat
Toate rezultatele

Creşte numărul pensionarilor speciali. Pensia medie a unui magistrat este de 5.000 de euro

2 august 2024
in Actualitate

Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în iulie 2024, de 11.696 persoane, în creştere cu 108 de persoane comparativ cu luna anterioară, cei mai mulţi (5.651) fiind beneficiari ai Legii 303/2022 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).

În cazul beneficiarilor Legii 303/2002 s-a înregistrat şi cea mai mare pensie medie de serviciu, de 25.049 lei (circa 5.000 de euro – n.r.), din care 21.984 lei cota suportată din bugetul de stat, iar 6.833 de lei din bugetul asigurărilor sociale de stat, potrivit agerpres.ro.

Potrivit CNPP, de Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României au beneficiat, în luna iulie, 805 persoane. Pensia medie era de 6.661 de lei, din care 3.151 de lei suportaţi de la bugetul de stat.

În ceea ce priveşte beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 887 de persoane, pensia medie ridicându-se la 5.744 de lei (3.297 de lei de la bugetul de stat).

  • David Popovici, invitație neașteptată de la rivalul său Egor Kornev după finala de la 100 de metri liber: „Vino în Rusia”
  • APADOR-CH câștigă în instanță procesul cu Guvernul
  • Semne ale diabetului care apar în timpul somnului și pe care mulți le ignoră
  • Vezi cele mai noi si interesante stiri
  • Schimbare importantă pentru șoferi: Cei cu două mașini vor plăti o nouă taxă obligatorie
  • Eclipsa totală de Soare din 12 august 2026. Unde poate fi văzut fenomenul și ce șanse au românii să îl observe
  • Pensia de handicap se majorează în 2026: ce sume suplimentare se adaugă
  • Vezi aici cele mai noi și mai interesante știri!

Conform Casei Naţionale de Pensii Publice, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.384 de pensionari, iar pensia medie se ridica la 12.940 de lei, din care 8.296 lei suportaţi din bugetul de stat.

Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi s-au acordat unui număr de 667 de persoane, media fiind de 9.885 de lei, din care 3.138 lei cota suportată din bugetul de stat.

De asemenea, de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor beneficiau 2.292 de pensionari, pensia medie fiind de 6.509 de lei, din care 3.634 de lei suportaţi din bugetul de stat.

ShareTweet
Urmatorul Articol

TAROM a anunțat că suspendă noi curse din cauza riscurilor de securitate din Orientul Mijlociu. Cum își pot recupera pasagerii banii

Actualitate

Amețeala nu apare doar din cauza oboselii sau anemiei. Șapte probleme de sănătate pe care le poate ascunde acest simptom

Citeste mai multDetails
Actualitate

Vârsta de pensionare a fost modificată pentru femei și bărbați: tabel actualizat până în anul 2030

Citeste mai multDetails
Actualitate

Schimbare importantă pentru șoferi: Cei cu două mașini vor plăti o nouă taxă obligatorie

Citeste mai multDetails
Fără categorie

Eclipsa totală de Soare din 12 august 2026. Unde poate fi văzut fenomenul și ce șanse au românii să îl observe

Citeste mai multDetails
Actualitate

Pensia de handicap se majorează în 2026: ce sume suplimentare se adaugă

Citeste mai multDetails
Actualitate

Decizie oficială privind certificatele de handicap. Măsuri urgente anunțate de autorități

Citeste mai multDetails
Actualitate

Veste șoc pentru românii care au contribuit la pilonul II de pensii private 

Citeste mai multDetails
Actualitate

Doi turiști au murit după ce o mașină a ajuns pe trotuar, în Brașov. Un alt bărbat este grav rănit

Citeste mai multDetails
Actualitate

Lovitură pentru șoferii pensionari! Noi reguli stricte la permisul auto

Citeste mai multDetails
Fără categorie

Seceta afectează marile fluvii ale Europei

Citeste mai multDetails
ROL.ro

© 2026 DailyNews.ro | Contact

  • cyber3.ai
  • cyber3.app
  • fasterup.com
  • ortodoxia.me

  • Contact
  • Termeni si Conditii
  • Privacy Statement (EU)
  • Cookie Policy (EU)
  • ANPC

Urmariti-ne

Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Prima pagină
  • Actualitate
  • Societate
  • Timp Liber
  • Internațional
Contactați-ne

© 2026 DailyNews.ro | Contact