Carmen de la Sălciua nu este apreciată de fani numai pentru muzica pe care o face, ci și pentru faptul că este foarte transparentă cu ei și ține tot timpul legatura prin intermediul rețelelor sociale. Astfel, aceasta a dat starul unei noi sesiune de întrebăru și răspunsuri și le-a satisfăcut curiozitățile urmăritorilor ei, care au vrut să știe totul despre noua iubit a lui Culiță Sterp, fostl ei soț.
Carmen de la Sălciua, despre iubita fostului soț
Comunitatea de peste 260 de mii de oameni de pe pagina de Instagram a frumoasei cântărețe a vrut să știe, de data aceasta, ce părere are ea despre actuala iubită a lui Culiță Sterp. Și ca de fiecare dată, Carmen de la Sălciua nu și-a dezamăgit fanii și a răspuns la fiecare curiozitate pe care aceștia au avut-o.
Astfel, una dintre întrebările fanilor a fost dacă
aceasta ar putea iubi vreodată un bărbat simplu sau ar putea fi într-o relație numai cu cineva cu o situație financiară bună.
„Dacă are calități financiare, să le aibă pentru el ca să nu devină nesigur pe abilitățile lui și să intre într-o competiție de ambiții și orgolii. O femeie puternică deranjează în multe cazuri într-o relație. Pentru că ea este cerebrală,
nu se sfiește să spună ce crede, e stăpână pe ce spune, pe ce gândește. Și atunci bărbatul trebuie să-i țină piept astfel încât, să nu pară că face un efort. Dacă un om are iubire pentru tine și simți ce poți construi alături de el, te duci fără să pui întrebări”, a declarat artista pe Instagram.
De asemenea, fanii au vrut să știe dacă bruneta a trecut peste divorț. Iar ea nu s-a sfiit să le răspundă.
„A fost greu, au existat după divorț și tentative de împăcare, dar nu
a mai funcționat. Mă bucur că acum lucrurile s-au așezat în viața lui și îi doresc binele. Să fie fericit, are o femeie frumoasă alături și vine pe drum și un omuleț”, a mai spus Carmen de la Sălciua.
Internauții nu s-au putut abține și i-au pus și cea mai grea întrebare. Fanii au fost extrem de curiși să afle dacă vedeta o cunoaște pe viitoarea soție a lui Culiță Sterp , iar răspunsul ei i-a lăsat pe toți de-a dreptul mască.
„Da, a fost și la nunta noastră”, a răspuns aceasta.