Fostul ministru al Mediului, Diana Buzoianu (USR), susține că la Apele Române revin mai mulți „incompetenți și corupți”. Ea spune asta după ce șeful instituției, „însănătoșit miraculos” din concediul medical, s-a întors la conducere.
Dovada, spune Buzoianu, este renumirea în funcție a lui Daniel Naicu, directorul Administrației Bazinale Jiu, consilier județean PSD.
„Însănătoșit miraculos, domnul director Cazan a dat deja o decizie cu puțin trafic de influență pentru PSD. Domnul Cazan a dat astăzi rapid decizia ca de mâine să fie renumit în funcție Directorul de la Administrația Bazinală Jiu, Daniel Naicu. Daniel Naicu e consilier județean PSD”, afirmă Diana Buzoianu, într-o postare pe pagina sa de Facebook, vineri, 30 octombrie.
Buzoianu amintește că Daniel Naicu „a fost găsit vinovat, acum câteva săptămâni, de Corpul de control al Ministerului Mediului, pentru prejudicii de 10 milioane de lei”.
„Pe scurt, nu a fost în stare în 2 ani de zile să măsoare un teren pe care Administrația Bazinală Jiu a făcut lucrări”, adaugă Buzoianu.
În urmă cu câteva zile, mandatul lui Naicu a expirat, iar mandatul nu i-a mai fost prelungit.
„Domnul Naicu, consilier județean PSD, primește un mic cadou de la domnul Cazan, repus și el în funcție de ministra PSD, cu doar câteva zile înainte. Incompetenții și corupții pe care i-am scos pe ușă revin pe geam, cu trandafirii în suflet”, încheie Diana Buzoianu.
Doru Cazan, director la Apele Române, a revenit în funcție. Fusese demis de Buzoianu după ce s-au descoperit două balastiere care funcționau ilegal în județul Olt, dintre care una nu fusese controlată vreodată de inspectorii de la Apele Române.
Anunțul a fost făcut chiar de Diana Buzoianu. Potrivit ei, succesoarea sa, Natalia Intotero, a revocat ordinul de demitere, dar acesta nu a avut efecte, în condițiile în care Cazan a intrat în concediu medical și a rămas în concediu, invocând diverse boli, în ultimele patru luni.
„Minune medicală! Șeful de la Apele Române, pe care l-am dat afară, s-a însănătoșit când a văzut-o pe Natalia Intotero!”, afirma fostul ministru al Mediului, adăugând: „A venit PSD, au venit prietenii balastierelor ilegale, și iată, domnul Cazan este din nou sănătos tun!”.











