Anunţ IMPORTANT pentru românii care nu au făcut asta! Amenzi de până la 2.000 de lei!

2000 de lei amendă pentru cei care nu-și depun declarațiile de avere și interes până la 15 iunie, scrie a1.ro.

Declaraţiile de avere şi de interese anuale pot fi depuse până la data 15 iunie, cei care nu le depun în termenul stabilit de ANI riscând sancţiuni de până la 2.000 de lei, anunţă Agenţia Naţională de Integritate (ANI).



“Declaraţiile de avere se fac în scris, pe propria răspundere, şi cuprind drepturile şi obligaţiile declarantului, ale soţului/soţiei, precum şi ale copiilor aflaţi în întreţinere şi vor cuprinde toate datele şi informaţiile solicitate de formular”, cât şi funcţia şi activităţile prestate de persoanele în cauză, precizează ANI.

De asemenea, “persoanele suspendate din exerciţiul funcţiei sau al demnităţii publice pentru o perioadă ce acoperă integral un an fiscal vor actualiza declaraţiile în termen de 30 de zile de la data încetării suspendării”, se mai arată în comunicat.

Declaraţiile vor fi păstrate pe site-ul ANI şi pe Portalul public al Agenţiei pe toată durata exercitării funcţiei sau mandatului, apoi trei ani după încetarea acestora, după care vor fi arhivate.

Exit mobile version