Dragă Adela,
„Am 24 de ani și l-am bătut pe tata. Nu oricum, ci l-am bătut până l-am băgat în spital. Motivul e simplu: m-am săturat să o lovească pe mama, iar eu am fost martorul unor astfel de scandaluri încă din copilărie.
Mama nu vrea să depună plângere împotriva lui și nici să plece din casă, iar eu n-am mai suportat.
Ce să fac în această situație?
Dacă sunt la Poliție, mama nu recunoaște că trăiește un coșmar de peste 20 de ani. Dar nici nu vreau să risc să mă tot bag eu între ei, cine știe cum voi reacționa data viitoare, dacă acum l-am băgat în spital pe cel care se consideră tatăl meu.
Ajută-mă cu un sfat.”
Adela răspunde:
„Dragul meu,
Tatăl tău tocmai și-a luat o lecție dureroasă, pe care o merita. Poți să fii sigur că, la întoarcerea de la spital, nu va mai fi la fel ca la început.
Ori își va da seama și se va potoli – măcar de frică – ori, dacă nu e în stare, și revine la vechile obiceiuri, atunci trebuie să iei altfel de măsuri.
Spune-i mamei tale că nu este necesar să suporte acest calvar, că a venit vremea să termine cu bătăile și suferința.
Tu ești un om în toată firea, nu mai depinzi de ei ca să supraviețuiești, ba chiar poți fi în situația să-i ajuți tu pe ei dacă este nevoie. Dacă ea nu dorește să depună plângere la poliție, spune-i că o vei face tu.
Evident, asta ar însemna ca ei să divorțeze, sau măcar să se separe.
Dacă ea nu dorește să se despartă de tatăl tău, dacă îl iubește așa cum e și e dispusă să îndure în continuare comportamentul lui, atunci las-o. Dar explică-i că va fi singură în hotărârea ei, pentru că tu nu ești dator să o salvezi de fiecare dată dacă ea nu dorește să se salveze.
De ce se teme? De gura lumii? Deja lumea știe care e situația, și poate ar admira-o mai mult dacă ar lupta să iasă din această situație. Că ești tu copilul care are nevoie de o familie? Nu mai ești copil. Că nu se va descurca singură?
O vei ajuta tu, cu răbdare și bunăvoință va reuși să-și găsească noi rosturi și poate va fi mai fericită.”
