Daily News
  • Prima pagină
  • Actualitate
  • Societate
  • Timp Liber
  • Internațional
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Prima pagină
  • Actualitate
  • Societate
  • Timp Liber
  • Internațional
Nici un rezultat
Toate rezultatele
Daily News
Nici un rezultat
Toate rezultatele

Adriana Bahmuțeanu a rămas fără cuvinte după ce a văzut cererea pe care a făcut-o fiul ei cel mare în instanță! Speră că nu se va întâmpla nimic rău, după inițiativa lui Maximus: „Eu m-am opus acestui lucru”

27 ianuarie 2025
in Monden

Adriana Bahmuțeanu a fost șocată când a aflat de cererea pe care fiul ei cel mare, Maximus, a făcut-o în instanță. Despre ce este vorba?

De când a murit Silviu Prigoană, Adriana Bahmuțeanu încă se luptă pentru copiii ei, dar instanța nu i-a dat câștig de cauză până acum, fiind stabilit chiar un program de vizite pentru jurnalistă.

Mai mult decât atât, recent, jurnalista a fost șocată de un alt lucru, acela că fiul ei cel mare, Maximus, care urmează să împlinească 18 ani în toamna anului 2025, ar fi depus o cerere de emancipare în instanță, mai precis să poată deveni major mai devreme.

„A făcut cerere să fie major mai devreme, ca să-l pună să semneze că îi dă toată averea fratelui mai mare. Frații lor îi bobinează ca să ajungă la 18 ani, că cel mare a cerut să se emancipeze. Aici este miza, nu că ar fi o iubire fraternă, nu. Eu m-am opus acestui lucru, i-am zis: Așteaptă până crești, până te maturizezi și după aceea vezi tu ce faci că banii îți rămân ție într-un cont.

Cine se atinge de banii aceia face pușcărie. Eu dacă iau un leu din acei bani, fac pușcărie, și frații lor mai mari la fel. Ei sunt doi adolescenți care sunt foarte ușor de influențat, acum li se promite marea cu sarea, mașini scumpe, fițe, figuri. Viața nu înseamnă doar mașini scumpe, fițe și figuri, știm mulți copii de bani gata care au pierdut averea părinților într-un timp scurt”, a spus Adriana Bahmuțeanu, pentru Cancan.ro.

  • Semne ale diabetului care apar în timpul somnului și pe care mulți le ignoră
  • Mama mea nu a privit niciodată cu ochi buni relația mea cu Sera. În ziua nunții, în loc să se bucure, a izbucnit în lacrimi și mi-a spus cu voce stinsă
  • Orice mașină de spălat poate usca hainele. Mulți oameni încă nu sunt conștienți de această caracteristică
  • Vezi cele mai noi si interesante stiri
  • Elevii nu vor mai merge la cursuri vineri. Anunț important pentru toate școlile
  • Întreruperi de curent din 8 ianuarie: zonele afectate timp de patru zile
  • Embolia grăsoasă, explicată pe înțelesul tuturor: ce este și cum apare, după tragedia din Buzău
  • Vezi aici cele mai noi și mai interesante știri!

Cu toate acestea, însă, Adriana Bahmuțeanu a făcut un pas important în procesul cu fiii cei mari ai lui Silviu Prigoană, explicând și despre ce este vorba, mărturisind că după prima dată după mult timp a văzut ”luminița de la capătul tunelului”.

„Am văzut astăzi luminița de la capătul tunelului, o să vă spun despre ce este vorba săptămâna viitoare, dar este bine. Ieri am vorbit cu ei, am început să comunicăm și am niște surprize și o să lăsăm timpul să le rezolve.

Avem legi în această țară care sunt încălcate de părinți sau membri ai familiei care zugrăvesc ceilalți părinți în culori de monstru. Asta trebuie să înceteze, avem o lege nouă, ea trebuie doar aplicată. Trebuie ca instituțiile statului să-și facă datoria, iar aici, din păcate în cazul meu, instituțiile statului au stat în pasivitate, dar lucrurile se vor rezolva”, a mai spus Adriana Bahmuțeanu.

ShareTweet
Urmatorul Articol

De ce este bine sa presari sare in pragul casei. Trucul pe care nu ti-l spune nimeni

Actualitate

Elevii nu vor mai merge la cursuri vineri. Anunț important pentru toate școlile

Citeste mai multDetails
Timp Liber

Te trezești cu perna udă dimineața? Iată ce înseamnă și de ce se întâmplă acest lucru

Citeste mai multDetails
Actualitate

Salariații pot afla online vechimea în muncă și contribuțiile la pensie — CNPP a explicat pașii pentru accesarea sistemului digital

Citeste mai multDetails
Actualitate

Câți bani câștigă un pompier în 2026: salariul lunar, sporuri și bonusuri

Citeste mai multDetails
Actualitate

Vârsta de pensionare a fost modificată pentru femei și bărbați: tabel actualizat până în anul 2030

Citeste mai multDetails
Actualitate

Întreruperi de curent din 8 ianuarie: zonele afectate timp de patru zile

Citeste mai multDetails
Actualitate

Statul pune taxă pe economiile românilor! Pragul de la care vei plăti impozit pe banii din bancă

Citeste mai multDetails
Actualitate

Ilie Bolojan anunță reduceri semnificative ale veniturilor bugetarilor: măsura se aplică începând cu…

Citeste mai multDetails
Timp Liber

Anul 2026 aduce răsturnarea de destin pentru 6 zodii: succes pe toate planurile și bani din surse neașteptate

Citeste mai multDetails
Actualitate

Bolile de ficat și tiroidă se pot reflecta pe chip: semnele timpurii la care trebuie să fii atent

Citeste mai multDetails
ROL.ro

© 2025 DailyNews.ro | Contact

  • ROL.ro
  • Ortodoxia.me
  • Femina.ro
  • Travel.ro
  • Cinema.ro

  • Contact
  • Termeni si Conditii
  • Privacy Statement (EU)
  • Cookie Policy (EU)
  • ANPC

Urmariti-ne

DailyNews.ro
Consimțământul pentru folosirea datelor dvs. cu caracter personal pentru:

Pentru a oferi o experiență cât mai plăcută, noi și partenerii noștri folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și / sau a accesa informații despre dispozitivul tău. Consimțământul față de aceste tehnologii ne va permite nouă și partenerilor noștri să procesăm date cu caracter personal, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site și să afișăm reclame (ne)personalizate. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta negativ anumite caracteristici și funcții.

Fă clic mai jos pentru a consimți la cele de mai sus sau pentru a face alegeri mai detaliate. Opțiunile tale vor fi aplicate doar pe acest site. Poți modifica oricând setările, inclusiv prin retragerea consimțământului, utilizând comutatoarele din Politica privind Cookie-urile sau făcând clic pe butonul de gestionare a consimțământului din partea de jos a ecranului.

Functional Mereu activ
The technical storage or access is strictly necessary for the legitimate purpose of enabling the use of a specific service explicitly requested by the subscriber or user, or for the sole purpose of carrying out the transmission of a communication over an electronic communications network.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistics
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes. The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
The technical storage or access is required to create user profiles to send advertising, or to track the user on a website or across several websites for similar marketing purposes.
Statistici

Marketing

Caracteristici
Mereu activ

Mereu activ
Gestionează opțiunile Gestionează serviciile Gestionează {vendor_count} furnizori Citește mai multe despre aceste scopuri
Manager Optiuni
{title} {title} {title}
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Prima pagină
  • Actualitate
  • Societate
  • Timp Liber
  • Internațional
Contactați-ne

© 2025 DailyNews.ro | Contact