Catalin ma iubeste si, chiar daca acum nu este langa mine si fetita noastra, stiu ca intr-o zi va dori sa fim o familie adevarata! il asteptam…
Cred ca sunt o femeie puternica. Am ramas orfana de tata de mica, iar tata a fost un reper important in viata mea. Ani de zile am refuzat cu indarjire ca in viata mamei sa intre un alt barbat, pentru ca niciunul nu mi se parea demn sa-i ia tatei locul. Am avut conflicte cu mama, uneori am fost pe punctul de a ne uri, insa, pana la urma, tot un barbat, actualul ei sot, Alexandru, a facut pace intre noi.
Mama imi reprosa de multe ori ca sunt copia fidela a tatei, ca numai eu trebuie sa am dreptate si ca toata lumea trebuie sa faca ce spun eu. Poate ca avea dreptate. Alexandru, cu mult tact, m-a facut sa accept si sa recunosc ca uneori ma insel si ca nu toata lumea este la fel ca mine. si m-a mai convins sa accept ceva: faptul ca mama nu are de ce sa-si petreaca toata viata singura, chiar daca barbatul de langa ea nu va mai putea fi niciodata cel pe care l-a iubit cu atata pasiune si devotament, si ca poate are si ea nevoie nu doar sa iubeasca, ci si sa se simta iubita, pentru ca este o femeie vulnerabila si fragila, nu ca mine, puternica.
Acelasi lucru mi s-a intamplat si in relatiile cu prietenii mei. intotdeauna, in cuplu, am vrut sa detin eu controlul. Imediat ce am terminat facultatea, mi-am pus singura pe picioare o afacere. Nu m-a ajutat nimeni, am facut totul absolut singura. Am vrut sa le dovedesc mamei si lui Alexandru, dar sa-mi dovedesc si mie, ca sunt in stare sa ma descurc de una singura.
Nu le-am spus nimic, oricum ei erau plecati in calatoria de nunta, care s-a prelungit mai mult decat ma asteptam; am vrut ca totul sa fie gata si doar atunci sa le arat ce-am putut face cu propriile mele forte. Alexandru lucra, intamplator, chiar in acelasi domeniu ca mine, dar n-am vrut sa profit de cunostintele si de relatiile lui. Alexandru a ajutat-o pe mama sa inceapa o viata noua si s-a straduit s-o faca fericita, iar pentru asta i-am fost recunoscatoare.
Dupa ce au iesit la pensie, mama si Alexandru s-au mutat la rudele lui din Italia, intr-o zona minunata, in Toscana – dar unde nu e frumos in Italia? – si de atunci ma invita an de an sa-mi petrec concediile cu ei.
Eu am muncit foarte mult de la bun inceput, pentru ca, atunci cand fac ceva, vreau sa fie bine, sa nu aiba nimeni ce sa-mi reproseze. Am alergat prin toata tara in cautare de clienti si nu o data am ajuns atat de obosita acasa, incat nu mi-a mai ars de nimic.
La un moment dat, l-am cunoscut pe Catalin, un tip de varsta mea, care tocmai terminase si el o facultate, dar parea extrem de derutat si de nesigur pe el. Habar nu avea ce vrea sa faca pe viitor, nici ca meserie, nici in viata lui personala. Mi-a fost destul de greu sa inteleg cum un barbat de 26 de ani, care ar fi trebuit sa fie de-acum indeajuns de matur, sa nu stie incotro s-o apuce. Poate ca tocmai asta m-a atras la el, nevoia de a-l proteja. Se implicase intr-o afacere cu cativa prieteni si cu mama lui, era agent de vanzari si incerca sa plaseze niste produse naturiste si sa popularizeze o intreaga filozofie legata de ele.
Si el, si mama lui erau vegetarieni convinsi, dar asta nu m-a deranjat, ci faptul ca mama lui este genul de femeie careia-i place sa controleze totul, care se implica mult prea mult in viata fiului ei.
Prima noastra intalnire a fost un fiasco. Am ajuns sa ne contrazicem furtunos de la inceput; ea a sperat ca eu sa cedez macar din politete, dar eu n-am facut-o, iar lucrul acesta a starnit-o serios impotriva mea si am banuit de atunci ca relatia mea cu Catalin va fi, in cele din urma, sortita esecului, daca el nu reuseste sa iasa de sub tutela mamei lui.
I-am propus sa se mute la mine, sa lucreze cu mine, ca sa avem in felul acesta mai multe lucruri in comun si sa-l ajut sa fie mai departe de mama lui.
La inceput, totul a mers bine, numai ca, pe masura ce trecea timpul, mi-am dat seama ca el s-a obisnuit atat de mult sa fie condus, incat nu poate functiona altfel. Ori de cate ori aveam discutii mai aprinse, sfarsea prin a-si lua lucrurile si a se muta inapoi la maica-sa, ceea ce ma scotea din sarite.
Incepusem sa tin la el si eram absolut sigura ca, daca ne-am putea trai viata singuri si ne-am conduce numai dupa ceea ce simtim si gandim, ne-ar merge foarte bine. De cate ori il sunam si-l chemam inapoi insa, aparent ne impacam, dar el parea de fiecare data schimbat. Era limpede ca mama lui isi vara coada tot mai mult intre noi si tensiunea in cuplu crestea.
Am incercat sa stau de vorba cu el de mai multe ori, sa-i spun ca-l iubesc si ca as vrea sa ramanem impreuna, insa era de ajuns ca mama lui sa dea un singur telefon si sa-l cheme la ea, ca tot ceea ce reusisem pana atunci sa construiesc se naruia intr-o clipa.
Mama lui nu s-a putut abtine si, intr-o zi, mi-a cerut sa ne intalnim. Cand ne-am vazut, mi-a spus direct ca nu sunt femeia potrivita pentru fiul ei, ca am un stil prea dictatorial, ca vreau ca el sa joace numai dupa cum ii cant eu si ca nu ma intereseaza absolut deloc ce simte sau ce-si doreste el.
Asta era culmea! Tocmai ea imi vorbea mie despre asa ceva, ea care-l manevra pe Catalin ca pe o marioneta! Evident, intalnirea noastra s-a incheiat cu amenintari si cuvinte grele. Nu vreau sa mi le mai amintesc, dar stiu ca, atunci, m-am hotarat sa-i mai acord lui Catalin o ultima sansa, iar daca avea sa dea gres, urma sa-i cer sa ne despartim, chiar daca ma durea sa fac asta.
Catalin a ales-o pana la urma pe mama lui si i-am respectat alegerea. Dupa aceea, drumurile noastre s-au despartit. Eu mi-am petrecut tot mai mult timp cu mama si cu Alexandru, stateam in tara doar cand aveam clienti si probleme serioase de rezolvat.
Niste prieteni comuni m-au anuntat, dupa cateva luni, ca fostul meu prieten se insoara si am fost tare curioasa s-o cunosc si eu pe fiinta care reusise sa fie pe placul mamei lui. Din spusele celor care au fost la nunta, am inteles ca era o fata ca oricare alta, doar ca s-a ferit in general sa aiba conflicte directe cu mama-soacra. Locuiau in apartamentul ei si probabil ca asa au reusit sa se tina departe de sagetile otravite ale scorpiei.
Nu-mi mai amintesc exact cat a durat casnicia lor. Cert este ca, la un moment dat, unul dintre prietenii nostri comuni m-a anuntat ca au divortat, pentru ca pana si fiinta aceea, care era blandetea si calmul intruchipate, n-a mai putut suporta amestecul soacrei in viata lor. Iar Catalin s-a intors din nou la vatra, adica in casa mamei lui.
0 vreme, ca sa-l consoleze, i-a prezentat chiar ea tot felul de femei disponibile, dar era suficient ca el sa se lege mai mult de una, ca imediat se intampla ceva si relatia se destrama. intr-o astfel de perioada, cand era singur, m-am intalnit absolut intamplator cu el in parcul din apropierea blocului in care locuiesc, unde ma du-ceam zilnic sa-mi plimb cainele. El era cu bicicleta. L-am vazut de departe, dar am preferat sa ma prefac ca nu-l recunosc. Nu voiam sa fiu tot eu cea care reincalzeste ciorba. Stateam cu o revista in mana, prefacandu-ma ca citesc, si-mi supravegheam cainele. Am auzit bicicleta oprindu-se langa mine.
— Buna, ma bucur sa te revad! Au trecut cativa ani de cand ne-am despartit…
— Buna, Catalin! si eu ma bucur sa te intalnesc.
— Cum iti mai merge? Tot nu te-ai hotarat sa pleci la ai tai?
— Nu ma plang, o duc bine, as minti sa nu recunosc asta. Pe ai mei ii vad destul de des, ii vizitez cel putin o data la doua luni. Cam asta e tot…
— Ai pe cineva? Te-ai maritat?
— Nu, nu am prea avut timp de maritis si tu stii cum sunt, nu sunt o fiinta prea usor de suportat. Barbatilor nu le prea plac femeile pe picioarele lor sau cele care castiga mai bine ca ei, se simt in inferioritate, le este afectat orgoliul. Am un caine, in schimb. El imi este foarte fidel si ma iubeste neconditionat. Ceea ce-mi doresc foarte mult insa in ultima vreme este un copil. Sa fie ceasul biologic de vina? Nu stiu… Poate. As vrea sa am ceva care sa fie numai al meu, ceva pentru care sa traiesc, dar sa nu ma intelegi gresit, n-as vrea sa ajung niciodata ca maica-ta.
— Stiu ca ne-a facut mult rau, nu trebuia s-o las sa se amestece. Relatia dintre noi este foarte complicata acum. Stau singur, intr-o garsoniera. M-am saturat sa-mi tina cont tot timpul cu cine imi petrec viata. Am fost si insurat si, pana la urma, sotia mea a dat bir cu fugitii. Mama a incercat sa se amestece si in viata ei, sa-i spuna ce sa faca si ce nu. Poate ca ar trebui sa plec undeva foarte departe, sa fiu sigur ca scap de influenta ei. stiu ca si eu sunt vinovat. Sunt prea lenes, prea comod, e mult mai usor sa faci ce-ti spune cineva decat sa-ti folosesti mintea. M-am obisnuit s-o ascult, doar mama iti vrea numai binele, nu-i asa? Vrei sa ne vedem intr-o zi, sa mai stam de vorba? Daca ai timp si daca ai chef, fireste. iti promit ca n-ai sa mai auzi de mama si nici n-ai s-o mai vezi…
— Da, de ce nu?! Mi-ar placea! Uite cartea mea de vizita!
Relatia noastra a fost furtunoasa de la inceput, dar in sensul bun al cuvantului, de data asta. Ne-am iubit cu pasiune, patimas, nu ne mai saturam unul de altul. I-am spus sa ne mutam undeva impreuna. Am cautat un apartament mai mare, pe care l-am renovat; i-am cerut sfatul lui Catalin in toate cele, l-am implicat in toate treburile, sa simta ca acolo e si casa lui. A reinceput sa si lucreze la firma mea, aveam mare incredere in el, asa ca i-am dat pe mana multe probleme complicate, carora le facea fata cu succes.
Într-o buna zi, dupa cateva luni, nu stiu ce mi-a venit, dar am adus vorba de casatorie si de copii. S-a speriat si a vrut iar sa dea inapoi.
— De ce te ingrozeste atat de mult ideea unei familii? Nu vrei sa ai o familie in sanul careia sa te simti acasa, care sa te iubeasca si sa-ti ofere toata caldura de care ai nevoie? Nu-ti plac copiii?
— Nu stiu daca as fi in stare sa fiu un tata bun. Nu stiu daca as fi in stare sa-mi iubesc indeajuns de mult copilul, incat sa nu-l fac sa sufere. Nu stiu daca as putea sa te iubesc indeajuns de mult pe tine, incat sa raman tot restul vietii langa tine.
— Ai 35 de ani. Cand crezi ca te vei simti in stare? Bine! Nu vreau sa-ti fortez mana in niciun fel. Ce rost are? Vreau insa sa stii ca, daca raman insarcinata, nu renunt la copil si sunt dispusa sa-l cresc singura, fara sa-ti cer nimic in schimb.
— Am crescut fara tata. Mama l-a gonit pe tata inainte sa-l pot cunoaste cum trebuie. I-a dat voie tarziu sa reintre in viata mea. Era deja tardiv. El avea o alta familie. Avea un alt copil. Am crezut intotdeauna ca pe mine nu ma iubeste si nu m-a iubit niciodata asa cum isi iubea celalalt copil. El n-a putut sa-mi spuna adevarul despre ceea ce s-a intamplat intre el si mama, s-a temut ca n-am sa inteleg, iar eu l-am urat multa vreme, pentru ca m-a parasit, pentru ca m-a abandonat. Foarte tarziu, acum cativa ani, am stat serios de vorba si mi-a spus cat de mult a suferit dupa ce mama a divortat de el, ca practic i-a distrus viata. Cred ca mi-e teama sa nu i se intample si copilului meu ceva asemanator, sa nu cumva sa-l fac nefericit. Mi-e teama ca nu sunt un om intreg si nu voi sti sa-i ofer dragostea de care are nevoie.
L-am luat in brate si l-am mangaiat asa cum mangai un copil cand plange. Exact asta si parea sa fie, un copil. Am facut dragoste toata noaptea si atunci l-am conceput pe copilul nostru. Am aflat peste cateva saptamani ca sunt insarcinata. Nici nu stiam daca sa-i spun sau nu. Am facut-o, totusi. A avut impresia ca l-am mintit, ca l-am tradat, ca n-am tinut cont de temerile lui.
— Spui ca ma iubesti, dar nu-ti pasa de ceea ce simt si ceea ce gandesc! De ce nu te-ai gandit si la mine?
S-a imbracat si a plecat la mama lui. Peste cateva zile, cand s-a intors, m-a intrebat daca sunt sigura ca e copilul lui. Maica-sa isi bagase iar coada, fireste, ii otravise iar sufletul. N-am mai putut suporta si i-am spus sa plece si sa nu ma mai caute niciodata.
Eu m-am dus la mama si Alexandru. Am stat la ei pana am nascut-o pe Ioana. Din cand in cand, Catalin ma suna, imi trimitea mesaje. Nu i-am raspuns. Ce rost avea? in viata mea exista destui oameni care ma iubesc si ma vor ajuta. stiu ca Ioana va avea nevoie de un tata, dar, daca el nu se simte in stare sa fie tatal de care ea are nevoie, eu ce pot sa fac?
Am sa las timpul sa mai treaca, stiu si eu?!, poate ca sentimentul patern, daca o fi existand, se va destepta in el si va vrea sa-si cunoasca copilul. Iar apoi… ramane de vazut.
