Cristina se simțea balonată și a mers la spital. Ajunsă la urgență, medicii i-au spus că e gravidă. Ea insista că e imposibil așa ceva, dar doctorii i-au zis că nu vrea să-și recunoască sarcina. De parcă ar fi o rușine… Șocant ce avea femeia de fapt. Atenție mare! E un semnal de alarmă pentru toate femeile.

Cristina Bordianu are o poveste cu totul specială. Ea a reușit să supraviețuiască și să învingă chiar cancerul ovarian, asta în ciuda faptului că boala a fost depistată când era deja într-un stadiu avansat. Femeia povestește cu lacrimi în ochi prin ce a trecut înainte să afle de boală, dar și după ce a fost diagnosticată.

Cristina Bordianu a aflat că suferă de cancer ovarian la vârsta de 43 de ani, după ce o perioadă foarte lungă de timp s-a perindat prin cabinetele a numeroși medici și a făcut o mulțime de analize.

Ea spune că și-a făcut toate testele care i-au fost recomandate atât de medicul de familie, dar și de medicii specialiști, însă nu părea să aibă nimic.

”Primele simptome sunt ușor de confundat. Mă balonam și aveam dureri în partea superioară a abdomenului. Mă suspectau ba de ceva probleme ale colonului, ba de splină mărită. Am făcut mai multe ecografii și mi-au spus că într-adevăr am splina mărită. Numai că splina era mărită pentru că ea acoperea tumoarea, nu din alte motive. Iar eu asta nu știam”, ne-a povestit Cristina Bordianu.

După mai multe tratamente și analize, când simptomele s-au agravat, Cristina, care era deja mamă, a mers la urgență la Spitalul Municipal. La Triaj, unde personalul medical trebuie să îndrume pacienții către secția de care au nevoie i s-a spus că este cu siguranță însărcinată.

”Am mers la urgență pentru că eu eram deja foarte umflată și nici nu mai puteam respira. La Triaj mi-au spus că sunt însărcinată. Eu eram deja mamă, știam ce înseamnă o sarcină. Plus că de la o sarcină te umflii în halul în care eram eu după luni bune, nu într-o singură lună cum era în cazul meu. Dar au insistat, mi-au spus chiar și cum e așezat copilul, că e cu picioarele în sus și de acolo și presiunea care nu mă lăsa să respir. Eu le spuneam că este imposibil, ele îmi spuneau că nu vreau să-mi recunosc sarcina. De ca și cum ar fi fost o rușine pentru mine să fiu însărcinată”, a mai povestit Cristina Bordianu.

Când am aflat diagnosticul, am uitat și drumul spre casă
Într-un final, după ce a trecut prin momente mai mult decât stânjenitoare și a fost tratată de ca și cum făcuse vreun lucru rușinos și nu voia să-l recunoască, Cristina a fost supusă unor analize mai amănunțite.

”Abia atunci au descoperit că eram umflată din cauza unei cantități mari de lichid care se acumulase. Bineînțeles că nu era nicio sarcină și asta s-a văzut limpede la ecografie. Atunci mi-au pus prima dată diagnosticul.

Nu mai știu nici acum pe unde am ieșit din spital. Mi-am sunat fiul pentru că nu mai știam de mine. Simțeam că în fața mea este o groapă imensă și voi cădea în ea. Că nu mai am nicio scăpare. Fiul meu m-a întrebat unde sunt, dar în starea în care eram nu am știut să-i spun decât că la Municipal. Nu mai știam pe unde am ieșit, pe unde am luat-o, unde sunt”, spune Cristina cu lacrimi în ochi, amintindu-și clipele groaznice prin care a trecut.

Prima ședință de chimioterapie a fost un coșmar
După experiența de la Spitalul Municipal, Cristina Bordianu a decis să continue investigațiile la Polizu, unde a și dat peste medicii care i-au salvat viața.

”La prima ecografie tranvaginală s-a văzut cu adevărat ce aveam. Apoi a urmat o tomografie. Diagnosticul a fost unul șocant. Eram deja în stadiu avanasat, era foarte grav.”
Imediat după ce a primit confirmarea diagnosticului crunt, Cristina Bordianu a fost programată la operație. Intervenția chirurgicală a fost o reușită, dar apoi au urmat doi ani grei în care a fost supusă la tratament cu citostatice.

”Prima ședință a fost un adevărat coșmar. Simțeam că nu mai pot respira de durere de oase. Mă dureau de la degetul mic de la mână și de la picior, până la oasele capului. Nu era nimic în corpul care să nu mă doară groaznic. Abia de la a doua ședință s-a mai ameliorat, probabil că organismul încerca să se adapteze încet-încet.

Au fost doi ani foarte grei. Sunt atât de multe lucruri la care trebuie să fii atent în timpul ăsta, nu-i ușor, sunt și alte efecte pe care le suporți și de care trebuie să ai grijă.

Am avut noroc că nu mi-am pierdut mințile în perioada asta și am avut puterea să lupt cu toate astea.
Acum sunt mult mai bine, analizele mi-au ieșit bune, dar în continuare urmez tratamentul prescris de medic. La un moment dat voi scăpa și de tratamentul ăsta”, spune Cristiana Bordianu cu adevărat optimistă, convinsă că după ce a reușit să învingă această boală cruntă se va putea bucura în continuare de o viață normală

Despre cancerul ovarian
Cancerul ovarian este unul dintre cele mai crunte tipuri de cancer, având cea mai mică rată de supraviețuire dintre toate cancerele feminine.

Anual, 250.000 de femei din întreaga lume sunt diagnosticate cu cancer ovarian și, în plus, 140.000 de femei din întreaga lume mor anual din cauza acestei boli.Statisticile arată că doar 45% dintre femeile cu cancer ovarian trăiesc mai mult de cinci ani de la diagnosticare, în timp ce 89%, un procent aproape dublu, de paciente cu cancer mamar trăiesc la aceeași perioadă după diagnosticare.

Cea mai mare problemă asociată cu cancerul ovarian este aceea că foarte multe femei sunt diagnosticate în stadii avansate ale bolii, când deja devine mult mai dificil de tratat. De cele mai multe ori, cancerul nu este diagnosticat din cauză că simptomele sunt asociate cu alte afecțiuni, mai puțin grave, cum ar fi problemele gastrointestinale.

Cancerul ovarian poate fi depistat prin: 1. ecografie abdominală sau transvaginală; 2. tomografie computerizată sau RMN; 3. test de sânge pentru măsurarea markerului tumoral; 4. laparotomie sau laparoscopie – proceduri chirurgicale pentru recoltarea unei probe de ţesut tumoral; 5. biopsie.