Daily News
  • Prima pagină
  • Actualitate
  • Societate
  • Timp Liber
  • Internațional
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Prima pagină
  • Actualitate
  • Societate
  • Timp Liber
  • Internațional
Nici un rezultat
Toate rezultatele
Daily News
Nici un rezultat
Toate rezultatele

S-a dat lege! Cum poți să ieși la pensie mai devreme: Condițiile pe care trebuie să le îndeplinești ca să te poți pensiona anticipat

29 ianuarie 2018
in Diverse

Pensie anticipată parțială 2018. Condițiile în care te poți pensiona mai repede? Pensia anticipată parţială poate fi acordată celor care au realizat stagiul complet de cotizare şi care au îndeplinit anumite condiţii de vârstă, după cum scrie în Legea pensiilor.

Cel care se pensionează anticipat în acest fel, odată ce va îndeplini condiţiile de la pensionarea pentru limita de vârstă, va trece automat la acest tip de pensie.

Iată care sunt condiţiile de îndeplinit pentru a obţine anul acesta pensia anticipată parţială şi ce acte sunt necesare.

Aşadar, cel care vrea să beneficieze de acest tip de pensie este supus unei duble condiţii:

  • Răzvan, sunt în coloană, aici, pe DN14. E un accident cu 3 mașini și se pare că sunt mai multe victime. Cred că acum 2-3 minute s-a produs. Ești în zonă? Poți să ajungi?
  • Semnale de Alarmă: Avertismentele Subtile ale Corpului Care Pot Indica Prezența Cancerului
  • Confesiunea tulburătoare a medicului Ștefania Szabo, înainte de tragedie: „Toți cred că sunt puternică, dar în mine e un haos liniștit”
  • Vezi cele mai noi si interesante stiri
  • Șoc total pentru cei de la Visuri la cheie, după ce au vizitat o familie pe care a ajutat-o acum 6 ani. Ce au descoperit
  • Anunț uriaș făcut de Ilie Bolojan! Nimeni nu credea că se va întâmpla tocmai acum
  • Am crezut că fiica mea adoptivă mă duce la azil, dar destinația reală m-a lăsat fără cuvinte
  • Vezi aici cele mai noi și mai interesante știri!

– pe de o parte, trebuie să fi realizat stagiul complet de cotizare, care este de 35 de ani, sau chiar să-l fi depăşit cu până la opt ani;

– pe de altă parte, poate cere pensia cu cel mult cinci ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, care este de 65 de ani pentru bărbaţi şi de 63 de ani pentru femei.

Actele necesare pentru solicitarea pensiei
Cei care sunt interesați de obținerea pensiei anticipate parțiale și care îndeplinesc condițiile de acordare pot să facă o solicitare în acest sens la casa teritorială de pensii din raza domiciliului propriu. Solicitarea trebuie să fie însoțită, potrivit site-ului CNPP, de următoarele:

  • cererea pentru înscrierea la pensie anticipată;
  • carnetul de muncă (original și copie);
  • carnetul de muncă pentru membrii CAP (original și copie);
  • alte acte prevăzute de lege privind vechimea în muncă sau vechimea în serviciu realizată;
  • actele de stare civilă: buletin de identitate sau carte de identitate, certificat de naștere și de căsătorie (original și copie);
  • livretul militar (original și copie);
  • diploma de absolvire a învățământului universitar și adeverința eliberată de instituția de învățământ superior din care să rezulte durata normală, perioada efectuării studiilor și faptul că acestea au fost urmate la zi;
  • adeverință privind sporurile cu caracter permanent reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă (original);
  • adeverință privind încadrarea activității în fostele grupe I și/sau II de muncă, în condiții deosebite, speciale și alte condiții de muncă (original);
  • procura specială pentru mandatar (original și copie);
  • acte pentru dovedirea calității de beneficiar al Decretului-lege nr. 118/1990 și/sau al Legii recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din Decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987 nr. 341/2004;
  • dovada încetării calității de asigurat în cazul înscrierii la pensie anticipată parțială, pentru persoanele care, la data solicitării, nu mai au calitatea de asigurat (original);
  • adeverință care să ateste perioadele de activitate realizate după data de 1 ianuarie 2011 (original);
  • alte acte întocmite potrivit prevederilor legale prin care se dovedesc elemente necesare stabilirii drepturilor de pensie.
  • Pensia anticipată parțială se stabilește prin decizie a casei teritoriale și se acordă de la data înregistrării cererii, potrivit Legii nr. 263/2010. Cererea de pensionare se admite/respinge în cel mult 45 de zile de la depunerea cererii, iar decizia de pensionare se comunică în cinci zile de la emitere.

Cererile de pensionare anticipată pot fi retrase înainte de emiterea deciziei de pensionare, iar deciziile de pensionare deja emise pot fi anulate, la cererea solicitantului, în 30 de zile de la comunicare. De asemenea, trebuie reținut că deciziile de pensionare pot fi contestate, în 30 de zile de la comunicare, la Comisia Centrală de Contestații, iar apoi în instanță.

sursa: avocat.net

ShareTweet
Urmatorul Articol

În sfârșit, a recunoscut relația! Doinița Oancea face, în premieră, declarații despre iubitul ei. L-a ascuns doi ani, iar acum ne dă vestea: "O să..." Ce a spus și despre rochia de mireasă:

Actualitate

Salariații pot afla online vechimea în muncă și contribuțiile la pensie — CNPP a explicat pașii pentru accesarea sistemului digital

Citeste mai multDetails
Actualitate

S-a aflat cine este fostul soț al doctoriței Ștefania Szabo! Detalii neștiute ies acum la iveală

Citeste mai multDetails
Timp Liber

Alege un inel și descoperă ce spune despre tine ca femeie – răspunsurile te vor surprinde!

Citeste mai multDetails
Actualitate

COVID-19: O descoperire neașteptată zguduie înțelegerea medicală a virusului

Citeste mai multDetails
Diverse

Am crezut că fiica mea adoptivă mă duce la azil, dar destinația reală m-a lăsat fără cuvinte

Citeste mai multDetails
Actualitate

Confirmat oficial! Elevii și angajații vor avea parte de un weekend prelungit

Citeste mai multDetails
Timp Liber

Te trezești cu perna udă dimineața? Iată ce înseamnă și de ce se întâmplă acest lucru

Citeste mai multDetails
Monden

Veste cutremurătoare despre Monica Anghel! Anunțul care i-a șocat pe toți admiratorii artistei

Citeste mai multDetails
Actualitate

Nicușor Dan, anunț de ultimă oră: s-a aflat cine va fi noul premier al României după plecarea lui Ilie Bolojan – decizia surpriză a președintelui

Citeste mai multDetails
Actualitate

Șoc total pentru cei de la Visuri la cheie, după ce au vizitat o familie pe care a ajutat-o acum 6 ani. Ce au descoperit

Citeste mai multDetails
ROL.ro

© 2025 DailyNews.ro | Contact

  • ROL.ro
  • Ortodoxia.me
  • Femina.ro
  • Travel.ro
  • Cinema.ro

  • Contact
  • Termeni si Conditii
  • Privacy Statement (EU)
  • Cookie Policy (EU)
  • ANPC

Urmariti-ne

DailyNews.ro
Consimțământul pentru folosirea datelor dvs. cu caracter personal pentru:

Pentru a oferi o experiență cât mai plăcută, noi și partenerii noștri folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și / sau a accesa informații despre dispozitivul tău. Consimțământul față de aceste tehnologii ne va permite nouă și partenerilor noștri să procesăm date cu caracter personal, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site și să afișăm reclame (ne)personalizate. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta negativ anumite caracteristici și funcții.

Fă clic mai jos pentru a consimți la cele de mai sus sau pentru a face alegeri mai detaliate. Opțiunile tale vor fi aplicate doar pe acest site. Poți modifica oricând setările, inclusiv prin retragerea consimțământului, utilizând comutatoarele din Politica privind Cookie-urile sau făcând clic pe butonul de gestionare a consimțământului din partea de jos a ecranului.

Functional Mereu activ
The technical storage or access is strictly necessary for the legitimate purpose of enabling the use of a specific service explicitly requested by the subscriber or user, or for the sole purpose of carrying out the transmission of a communication over an electronic communications network.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistics
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes. The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
The technical storage or access is required to create user profiles to send advertising, or to track the user on a website or across several websites for similar marketing purposes.
Statistici

Marketing

Caracteristici
Mereu activ

Mereu activ
Gestionează opțiunile Gestionează serviciile Gestionează {vendor_count} furnizori Citește mai multe despre aceste scopuri
Manager Optiuni
{title} {title} {title}
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Prima pagină
  • Actualitate
  • Societate
  • Timp Liber
  • Internațional
Contactați-ne

© 2025 DailyNews.ro | Contact