Sabien Demonia, de 27 de ani, a creat o adevărată artă din pozele sexy pe care și le face pentru a reuși să își crească cei trei copii.
Venită în Anglia din Polonia, Sabien a avut, înainte de actuala ocupație, două locuri de muncă, însă venitul era insuficient pentru a-și întreține familia.
Afacerea dezvoltată de Sabien Demonia pe facebook, unde este urmărită de aproximativ 125.000 fani, îi aduce acesteia un venit de 6000 lire pe lună.
CITEȘTE ȘI:
„Sunt măritată, dar îmi petrec pauza de prânz cu un coleg de serviciu mai tânăr. Eu sunt dispusă să îmi părăsesc soțul, dar…” Ce i-a făcut soțului nu are iertare
O angajată a scris o scrisoare unei specialiste, în care îi relatează faptul că are parte de o partidă de omor perfectă cu un coleg mai tânăr de la muncă.
„Eu și soțul meu suntem căsătoriți de 23 de ani. Ne știm de pe vreme când eram studenți, eu aveam 19 ani și el 22 de ani. Ne-am îndrăgostit nebunește unul de celălalt.
Jobul meu presupune să interacționez cu colegi de la alte departamente. Unul dintre colegi s-a dovedit extrem de atent cu mine și mă complimenta deseori pentru coafură.
Am presupus că flirta cu mine, am căutat scuze și m-am apropiat de el. Am început să petrecem timpul de la prânz împreună și el a sugerat să cumpărăm sandvișuri, pe care să le consumăm la hotel. Am ajuns să facem acest lucru în fiecare luni și vineri.
Nu pot să descriu cât de excitant poate fi. Cred că nici cu soțul meu nu am avut parte de așa ceva. Îmi iubesc soțul în felul meu, însă nu mai sunt atât de îndrăgostită de el. A fost mereu un bărbat gelos. Nu îmi permitea să ies cu prietenele mele sau să îmi vizitez familia.
Cred că este mai important să am o viață amoroasă care să mă împlinească decât să fac ce vrea soțul meu.
Acum am 44 de ani și doi băieți, unul locuiește cu iubita și celălalt este în armată.
Bărbatul cu care mă văd are 29 de ani și este însurat și are o fetiță. Am luat decizia să nu ne mai vedem, însă ne-a ținut doar două săptămâni.
Eu sunt dispusă să îmi părăsesc soțul și el să iasă din relația lui, dar nu știu ce să fac.”
Răspunsul din partea specialistei nu a întârziat să apară!
Femeia este sfătuită să nu iasă din relație, mai ales că și amantul ei are o familie. Cel mai bine ar fi să aibă o discuție serioasă cu soțul ei și să îi spună că există riscul să o piardă. Să înceapă să își viziteze familia și să facă lucrurile care îi place și de ce nu să încerce să îmbunătățească viața intimă cu soțul ei.