Ministrul Muncii, Florin Manole, susține că viitoarea Lege a salarizării unitare ar trebui să prevadă majorări și pentru demnitari, inclusiv pentru premier, miniștri, deputați și senatori. Salariile acestora au rămas la același nivel de aproape opt ani.
Oficialul spune însă că majorările nu sunt o prioritate în actualul context economic. Tocmai de aceea, Legea salarizării va fi rediscutată anul viitor, în noul context economic.
La Antena 3 CNN, Florin Manole a spus: „Trebuie să avem creșteri și aici. Ar fi o ipocrizie din partea mea să le spun oamenilor altceva. Sunt aproape opt ani de când toate salariile și toate pensiile au crescut în România. Este foarte bine că s-a întâmplat acest lucru și trebuie să continuăm. În același timp, sunt aproape opt ani de când salariile demnitarilor au rămas la același nivel. Și aici nu vorbim doar despre miniștri sau secretari de stat, ci și despre primari, de la localități mici la localități mari. Trebuie să vorbim și despre efectele pe care le are, de exemplu, faptul că salariile primarilor au rămas la un nivel scăzut asupra sutelor de mii de oameni care lucrează în administrația locală.”
Ministrul a precizat că discuția nu vizează doar membrii Guvernului sau parlamentarii, ci și aleșii locali, în special primarii. Potrivit acestuia, nivelul salariilor din administrația locală are efecte asupra sutelor de mii de angajați din acest sector.
Continuarea pe pagina următoare »











