Un tânăr din Caransebeș a ajuns în arest după ce a încercat să îi păcălească prin ”Metoda Accidentul” pe polițiștii de la o secție de poliție.
Un bărbat și complicii săi au fost reținuți și apoi arestați preventiv după ce au încercat ”Metoda Accidentul” cu oamenii legii.
Fără să știe, aceștia au sunat, la întâmplare, la un număr de telefon fără să știe că acesta aparține unei secții de poliție.
Din nefericire pentru escroc, numărul de telefon pe care l-a format la întâmplare era chiar al Poliției, notează caransebes.ro, iar polițistul de la celălalt capăt al firului a intrat în jocul suspectului și și-a dat întâlnire cu acesta și cu prietenii săi. Polițiștii au organizat un flagrant, iar escrocii au fost reținuți.
Care sunt sfaturile oferite de Poliția Română
Înainte de a vă oferi ajutorul, aveţi în vedere şi următoarele aspecte:
– nu există noţiunea de plată a unor despăgubiri la faţa locului în caz de accident cu victime, decât ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti sau prin societăţile de asigurări;
– accidentele de circulaţie se pot soluţiona doar prin depunerea unei plângeri la Poliţie sau înţelegerea amiabilă a părţilor, ceea ce presupune repararea daunelor folosind poliţa de asigurare auto obligatorie. Orice alte variante sunt ilegale şi, cel mai probabil, înşelăciuni!
– atât victima, cât şi autorul unui accident de circulaţie nu au nevoie de bani ca să primească îngrijiri medicale de urgenţă;
– un accident rutier cu victime, mai ales unul grav este, de obicei, anunţat de către persoane oficiale, abilitate să facă acest lucru.
Chiar dacă pot exista alte surse care să transmită informaţia înainte ca aceasta să vă fie comunicată oficial, datele trebuie verificate înainte de a întreprinde orice acţiune; Verificaţi informaţia printr-un apel la 112 sau sesizaţi cea mai apropiată unitate de poliţie!