Mi-am dat afară din apartament fiul, nora și cei trei nepoți. Le-am dat exact o zi să își strângă lucrurile și să plece din casa mea. Și nu regret deloc Rudele mă judecă, mă numesc o mamă rea, dar nu mă interesează ce cred alții. Pur și simplu nu am putut suporta ceea ce au făcut în casa mea Povestesc întreaga mea experiență mai jos:
Când soțul meu, Orest, a trecut în neființă, nu mă așteptam să fie atât de dificil să rămân singură. Am muncit împreună mulți ani, am aranjat colțișorul nostru de rai, am planificat cum ne vom petrece bătrânețea aici.
Dar nu s-a întâmplat așa. Lui Orest i-au lipsit forțele, iar, în ciuda tuturor eforturilor medicilor, inima lui nu a rezistat.
După moartea lui, am simțit că în viața mea s-a creat un gol imens. Dar, curând, fiul meu mi-a propus să vină să locuiască cu mine. Mi-a spus că îmi va fi greu singură și că, dacă ar fi acolo, m-ar ajuta oricând ar fi nevoie. Am acceptat.
- Președintele ales al Poloniei, Karol Nawrocki, mesaj pentru Nicușor Dan: “Prietenia româno-polonă va continua”
- Cum poți să afli online ce vechime ai în câmpul muncii și cât ai contribuit la fondul de pensii
- Soțul Teodorei Marcu, tânăra ucisă în Cosmopolis, își strigă durerea: „Tot ce vreau e să-mi cresc fetița în liniște”
Fiul meu și soția lui nu aveau o casă proprie și locuiau cu chirie. După ce s-au căsătorit, au avut trei copii, iar toți banii lor erau cheltuiți pentru întreținerea familiei.
Speram că, alături de copii și nepoți, voi putea umple golul din viața mea. Dar traiul împreună cu ei a devenit insuportabil. Copiii urlau continuu, cereau atenție, și nu mă puteam odihni cum trebuie.
Zgomot, țipete, alergat de dimineața până seara – toate acestea au devenit un adevărat coșmar. Nora mea, deși este o femeie drăguță, nu reușea să țină sub control copiii și casa. Era dezordine peste tot – jucării împrăștiate, lucruri aruncate la întâmplare, iar eu am fost mereu o persoană care a iubit ordinea.
Într-o zi, nu am mai suportat și i-am spus fiului meu că a venit momentul să trăim separat. Este un bărbat adult, și consider că este timpul să își asume responsabilitatea pentru familia lui.
El s-a supărat și mi-a spus că, în casa noastră, este suficient spațiu pentru toată lumea și că nu voiau să plece. Dar eu am declarat ferm că aveam nevoie de liniște, că eram obosită de tot acel zgomot și dezordine.
Fiul meu s-a enervat. A mers până la a depune o plângere pentru a solicita împărțirea apartamentului, dar, cu ajutorul unui avocat bun, am reușit să îmi apăr dreptul asupra casei. După aceea, și-a strâns lucrurile și s-a mutat înapoi în casa închiriată.
Acum, toată lumea mă consideră vinovată, dar oare chiar sunt?
