Gabriela Lucuțar, cunoscută și sub numele de „Regina Întunericului”, a dezvăluit conversația pe care a avut-o cu Silviu Prigoană, chiar înainte ca acesta să treacă în neființă.
După controversele care au apărut după înmormântarea secretă a lui Silviu Prigoană, în fața internauților apare Gabriela Lucuțar, invitată la emisiunea „în Oglindă”, moderată de Mihai Ghiță. Aici, Regina Întunericului povestește cum a fost stabilit de dinainte planul înmormântării, dar și ce a vorbit cu Silviu Prigoană chiar în ziua morții sale.
Gabriela Lucuțar a mărturisit că nu a fost vorba de nici o diversiune în ceea ce privește înmormântarea regretatului afacerist, ci doar și-a făcut meseria.
„Nu a fost diversiune, a fost dorința domnului Silviu Prigoană și eu și Honorius doar i-am îndeplinit dorința. Dacă oamenii se întreabă dacă am făcut vreo diversiune, nu, mi-am făcut doar meseria pe care o fac cel mai bine.
„Planul pe care l-am făcut pentru ziua înmormântării a fost făcut de noi toți. Am vorbit și cu Silviu înainte. I-am și spus că nu ne mai întâlnim.
Dacă vorbim numai despre moarte nu ne mai întâlnim. Parcă simțea. Am vorbit cu el despre moartea lui, adică nu sunt nici fabulații, nici asta nu e vreo diversiune. S-a vorbit despre asta, pentru că vă spun ceva: oamenii curați sufletește simt când vine și vremea. Discuția a fost foarte recentă înainte să plece el la munte, din păcate. O săptămână înainte. Mie mi-a spus clar că așa vrea. Mi-a spus: „Așa vreau și dacă nu se va întâmpla așa, vă bântui!’. Eu, în glumă, i-am spus că sunt bântuită de toți.”, a declarat Gabriela Lucuțar.
Silviu Prigoană era plin de energie în ziua în care a murit. Asta a confirmat Gabriela Lucuțar, care a vorbit cu acesta chiar în ziua decesului. Mai mult decât atât, aceasta a mărturisit că nu s-ar fi așteptat o clipă ca acesta să moară și a crezut chiar că Honorius face o glumă.
„Când am aflat, nu am crezut. Eu veneam de la Brașov, știam că el este acolo. Nu am crezut o secundă. Era un om minunat. Ca prieten, ca om, ca suflet. Dumnezeu îi ia pe oamenii buni, pentru că are nevoie de ei acolo.
Am vorbit cu el chiar în ziua respectivă. Avea o energie bună și nu am simțit nimic.
De aceea nici nu am crezut. Când am fost anunțată de familie, eu i-am zis „sună-mă în 5 minute ca să-ți revii puțin, că glumele astea nu..”, a mai spus aceasta.