Mai puțin de 100 de oameni locuiesc în satul Ruda Brad, din Hunedoara, numit în trecut și Musariu sau Ruda Musariu, locul unora dintre cele mai bogate zăcăminte de aur nativ din Europa.
Satul Ruda Brad din Hunedoara, aflat pe valea pârâului Musariu, la cinci kilometri de centrul municipiului Brad, a fost locuit de peste două secole de familii de mineri.
Minele de aur din zona Bradului (Munții Metaliferi) au fost închise în anii 2000, iar satul care în trecut avea circa 600 de locuitori, mulți veniți din zona Moldovei, s-a depopulat treptat.
- Tragedie la Spitalul Universitar din București. Un medic rezident de 28 de ani a murit. Mesajul transmis de Alexandru Rogobete
- Răsturnare de situație în cazul lui Dominic Fritz
- Ceaiul care ajută la reglarea tiroidei și menținerea greutății. Eficiența depinde de ora la care îl bei — iată programul optim
„Numele vechi al localității era Musariu, după un orizont de mină, numit astfel. Minele de aur au fost exploatate aici din timpul Imperiului Austro-Ungar, iar localnicii au lucrat, în general, în minerit sau au avut locuri de muncă asociate activității miniere. În anii interbelici, Societatea minieră Mica din Brad a construit aici mai multe clădiri pentru familiile de mineri, un sediu al minei, o clădire folosită ca teatru și cămin, băi pentru mineri. Aici a fost și o închisoare, din care deținuții erau scoși la muncă, sub pază”, a povestit, pentru adevarul.ro, localnicul Mircea Pleșa.
Clădirile de epocă din satul Ruda Brad
Vechiul cinematograf din satul Ruda (Musariu) datează de peste un secol și se numără printre clădirile cu arhitectură deosebită din zona minieră. Aici funcționa în trecut și o bibliotecă, iar reprezentațiile artistice aveau loc frecvent.
Foștii mineri regretă viața lângă minele de aur
În satul Ruda Brad din Hunedoara, multe dintre gospodării nu mai sunt locuite. Unele case au ajuns în pragul ruinării. Pentru unii localnici, minele de aur din Munții Metaliferi au reprezentat șansa la o nouă viață.
„Am venit aici din Moldova, din zona Vasluiului, la fel ca și alte familii stabilite aici în anii de comunism. Acolo terenurile au fost colectivizate și noi nu am rămas cu mai nimic, cu câțiva metri de pământ în jurul casei. Au venit unii după alții să muncim aici, în minele de aur, iar mulți nu au mai plecat, până în anii 2000, când minele și-au închis porțile, iar oamenii au luat ordonanțele și au rămas fără locuri de muncă. Lucram opt ore, apoi beam o bere, citeam un ziar și ne relaxam. Acum, din vechile mine nu a mai rămas aproape nimic”, spune Constantin Ochean, un fost miner.
