Klaus Iohannis a promulgat Legea pentru aprobarea OUG 132/2020 privind măsuri de sprijin pentru salariați și angajatori în contextul pandemiei de Covid-19. Legea permite angajatorilor să reducă cu cel mult 50% timpul de muncă al salariaților și reducerea corespunzătoare a salariului.
Măsura poate fi aplicată și după ce expiră perioada stării de alertă, dar nu mai mult de 3 luni. Legea permite angajatorilor să reducă timpul de muncă și salariile cu până la 50%, implicit modificarea contractului individual de muncă.
Angajatorul trebuie să comunice cu 5 zile înainte
”În perioada stării de urgenţă/alertă/asediu, precum şi pe o perioadă de până la 3 luni de la data încetării ultimei perioade în care a fost instituită starea de urgenţă/alertă/asediu, „angajatorii au posibilitatea reducerii timpului de muncă al salariaţilor cu cel mult 50% din durata zilnică, săptămânală sau lunară, prevăzută în contractul individual de muncă, cu informarea şi consultarea sindicatului, a reprezentanţilor salariaţilor sau a salariaţilor, după caz, anterior comunicării deciziei salariatului”, este menționat în textul ordonanței.
- Cum scapi rapid de păianjenii din casă cu acest ingredient. Nu suportă deloc acest miros și fug din case
- Ghid Complet: Pensiile de Handicap în România – 3 Grade Diferite și Beneficiile Exacte (Transport, Indemnizație Însoțitor)
- Băutura naturală care te ajută să adormi rapid: rețetă simplă cu efect garantat în 10 minute
- Alertă sanitară: un medicament pentru tensiune, retras de pe piață din cauza unei substanțe cu risc cancerigen – informații importante pentru pacienții români
- Zodia care nu se abține de la bârfe. Te critică pe la spate și ascunde multă viclenie
- Elena Udrea, despre perioada petrecută departe de familie
„Reducerea timpului de muncă în condiţiile prevăzute la alin. (1) se stabileşte prin decizia angajatorului, pentru o perioadă de cel puţin 5 zile lucrătoare, lunar, angajatorul având obligaţia de stabilire a programului de muncă pentru întreaga lună. Reducerea timpului de muncă se aplică şi în cazul programului de muncă în ture, precum şi în cazul programului de muncă inegal. Decizia angajatorului privind reducerea timpului de muncă, programul de lucru, modul de repartizare a acestuia pe zile şi drepturile salariale aferente se comunică salariatului cu cel puţin 5 zile înainte de aplicarea efectivă a măsurii”, prevede legea.
În lege mai este stipulat că pe durata reducerii timpului de muncă, salariații care vor avea de suferit trebuie să beneficieze de o indemnizație de 75% din diferența dintre salariul de bază brut lunar și salariul de bază brut lunar aferenet orelor de muncă efecti prestate ca urmare a reducere timpului de muncă.














