Daily News
  • Prima pagină
  • Actualitate
  • Societate
  • Timp Liber
  • Internațional
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Prima pagină
  • Actualitate
  • Societate
  • Timp Liber
  • Internațional
Nici un rezultat
Toate rezultatele
Daily News
Nici un rezultat
Toate rezultatele

Cătălin Moroșanu, la capătul puterilor:

27 octombrie 2020
in Diverse

Cătălin Moroșanu a povestit, la Vorbește lumea, emisiune prezentată pe Pro TV de Adela Popescu și Cove, cum au decurs filmările la 6ASE, serialul în care vestitul luptător trebuie să-și salveze fetița, răp…ită. Moro a dezvăluit, amuzat, cum abia a reușit, cu greu, să plângă într-o scenă emoționantă din film.

Cătălin Moroșanu le-a făcut pe toate, mai puțin să cânte. Acolo chiar nu se pricepe, chiar el recunoaște. Altfel, este un lup…tător din Afganistan care va trebui să plătească însă și după r…ăzboi. Așa e filmul. ”Face parte dintr-o organizație secretă care a luptat în Afganistan. Peripeții pe acolo… Fetița lui e ră…pită iar el se duce să o salveze”, dezvăluie regizorul. Apoi, intervine Cătălin Moroșanu. ”A fost o provocare pentru mine. A fost frumos. Cum am ajuns să joc și în filme? A venit pandemia, nu mai aveam gale și mi-a zis Vald, hai să facem, cum se leagă… Și așa am devenit și actor! m făcut de toate. Singurul lucru pe care nu l-am făcut a fost să cânt. Să vă spun, e mai greu să fii actor decât să lu…pți în ring”, a povestit Cătălin Moroșanu.

  • George Tuță, reacție după ce un polițist local i-a aruncat marfa pe jos unei femei în vârstă:
  • Respirația urât mirositoare: cauze, remedii rapide și când trebuie să mergi la medic
  • Tragedie în Neamț
  • Vezi cele mai noi si interesante stiri
  • Alertă sanitară: un medicament pentru tensiune, retras de pe piață din cauza unei substanțe cu risc cancerigen – informații importante pentru pacienții români
  • Zodia care nu se abține de la bârfe. Te critică pe la spate și ascunde multă viclenie
  • Elena Udrea, despre perioada petrecută departe de familie
  • Vezi aici cele mai noi și mai interesante știri!

Cătălin Moroșanu, răpus în platoul de filmare: ”Nu puteam să plâng!”
Luptătorul și-a amintit de două momente amuzante de la filmări, când trebuia să verse lacrimi, dar nu reușea. ”A fost scena în care trebuia să plâng și nu puteam. Mă chinuiam eu acolo, dar nu reușeam. Îmi mur…ise soția în film și trebuia să plâng. Aaa, și a mai fost și atunci când trebuia să-mi caut fiica ră..pită”, a povestit Moroșanu în platoul Vorbește lumea.

Cătălin Moroșanu explica, înainte de 15 iunie, când au început filmările, cum decurgeau lucrurile și ce a făcut pentru a se achita cel puțin onorabil. ”Sunt bătăi de cap, chiar eram cu o profesoară de actorie şi-mi explica anumite secrete, că trebuie să vorbesc din diafragmă, nu trebuie să gesticulez foarte mult, pentru că dau impresia că sunt vi..olent şi nu e ok. La fel, trebuie să mă comport şi normal, când dau o replică să nu pară nici teatrală. Sunt mai multe chestii, doar că încă nu deţin toate secretele actoriei, dar măcar să fiu acolo de un 5, să fie suficient. O să începem filmările pe 15 iunie, o să fie şi Dan Negru, va fi o provocare pentru noi. Filmările se vor desfăşura la Iaşi. Clar va avea un succes mare, încerc să nu dezamăgesc şi să mă comport cât se poate de onorabil”, declara Cătălin Moroșanu

ShareTweet
Urmatorul Articol

Gina Pistol va fi înlocuită la Antena 1. Ce decizie au luat șefii trustului, după ce au aflat…:

Actualitate

Victor Ponta, noi declarații despre viitorul Guvern

Citeste mai multDetails
Actualitate

Vârsta de pensionare a fost modificată pentru femei și bărbați: tabel actualizat până în anul 2030

Citeste mai multDetails
Actualitate

Alertă în farmacii! Un medicament extrem de utilizat pentru colesterol a fost retras de urgență de pe piață

Citeste mai multDetails
Fără categorie

A demisionat din funcțiile de conducere din PSD

Citeste mai multDetails
Fără categorie

Obligații noi de transparență pentru companii

Citeste mai multDetails
Actualitate

Românii peste 45 de ani care nu lucrează vor primi un ajutor de la stat pentru a ieși la pensie

Citeste mai multDetails
Fără categorie

Dragoș Pîslaru: Finanțele vor face analiza

Citeste mai multDetails
Actualitate

Amendă de 2.000 de lei pentru grătare în curte: Ce prevede noua lege și cine este vizat

Citeste mai multDetails
In this photo released by The State Duma, The Federal Assembly of The Russian Federation Press Service, Russian Foreign Minister Sergey Lavrov delivers his speech at the State Duma, the Lower House of the Russian Parliament in Moscow, Russia, on Wednesday, Feb. 14, 2024.,Image: 846504080, License: Rights-managed, Restrictions: This content is intended for editorial use only. For other uses, additional clearances may be required.
Handout - Government Produced
AP PROVIDES ACCESS TO THIS PUBLICLY DISTRIBUTED H
Actualitate

Tensiuni între România și Rusia

Citeste mai multDetails
Fără categorie

Seceta afectează marile fluvii ale Europei

Citeste mai multDetails
ROL.ro

© 2026 DailyNews.ro | Contact

  • cyber3.ai
  • cyber3.app
  • fasterup.com
  • ortodoxia.me

  • Contact
  • Termeni si Conditii
  • Privacy Statement (EU)
  • Cookie Policy (EU)
  • ANPC

Urmariti-ne

Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Prima pagină
  • Actualitate
  • Societate
  • Timp Liber
  • Internațional
Contactați-ne

© 2026 DailyNews.ro | Contact