Locul din România în care nu se fură niciodată

Locul din România în care nu se fură niciodată. Localnicii lasă dimineața banii la poarta, într-o plasă, și seara găsesc pâine în sacoșă.
Unde se află:

Oricât de greu v-ar veni a crede, chiar și în România mai există locuri în care cuvintele ”hoţ“ şi ”furt“ nu există decât în dicționar…

Eibenthal, o localitate situată în sudul judeţului Mehedinţi, în munţii Banatului, s-a înfiinţat în anul 1827, în timpul celui de-al doilea val de colonizări cu cehi, care avea ca scop securizarea zonei de frontieră a Imperiul Austro-Ungar, în special a zonei Porților de Fier.

Majoritatea coloniştilor au venit din Plzeň, Klatovy, Čáslav şi Beroun, printre ei aflându- și mulţi etnici germani, dar care, cu timpul, s-au deznaţionalizat şi au adoptat limba cehă. Ocupaţiile lor de bază erau exploatarea lemnului şi mineritul. Aceste două ramuri au constituit principalele surse de venit pentru locuitorii din Eibenthal.

În ultima perioadă însă, Eibenthalul a cunoscut un puternic declin, datorită condiţiilor economice nefavorabile de după revoluţia din 1989, a migrării tinerilor spre oraşe şi în Cehia, şi în consecinţă a îmbătrânirii rapide. Dacă în anul 1934 aici locuiau circa 600 de persoane, în anul 2000 mai erau 302 locuitori.

La Eibenthal nu există post de poliţie şi nici nu ar fi nevoie fiindcă nu se fură nimic. De altfel, în localităţile din Clisura Dunării infracţionalitatea este scăzută, localnicii care trăiesc în acest colţ al Mehedinţiului fiind oameni deosebit de liniştiţi.

Pentru că este o localitate izolată, maşina cu pâine vine de trei ori pe săptămână de la 20 de kilometri distanţă din Şviniţa. Astfel, potrivit unui obicei local, oamenii îşi agaţă plasele cu banii pentru pâine pe stâlpii din faţa caselor, iar şoferul potrivit indicaţiilor din bileţele lasă pâinea, şi după caz, şi restul de la bani în plase. Dacă ajungi la Eibenthal în zilele în care vine pâinea, e imposibil să nu dai cu ochii de sacoşele agăţate de stâlpii electrici.

În sat nu mai există de multă vreme un magazin sătesc, astfel că distribuitorul de pâine nu are altă metodă la îndemână. Până acum nimeni nu s-a plâns că i-au dispărut banii sau pâinea.

“Procedăm aşa pentru că altfel nu se poate în zona aceasta, nu sunt magazine, doar aşa. Pot să spun că a devenit o tradiţie în localitatea aceasta acest obicei. Luăm plasa, verificăm banii, este scris şi un bileţel pe care îl verific, după care punem pâinea. Nu s-a întâmplat niciodată să se fure din plasă nici pâinea, nici banii”, spune Iovan Giurşa, şofer de cinci ani pe maşina de pâine.

”Eibenthal este un sat de etnie cehă, nu ne furăm căciula unii la alţii şi acest obicei îl avem din 1996. Aprovizionarea cu pâine se face din comuna Sviniţa de la aproximativ 20 de kilometri, se distribuie de trei ori pe săptămâni, marţi, joi şi sâmbătă.

Oamenii pun banii în plasă, nu aşteaptă să vină maşina, când vine şoferul îi pune pâinea şi omul şi-o ia când poate. Ei au găsit această metodă de a pune plasele agăţate pe stâlpi, din cauza faptului că maşina cu pâine vine când ei nu sunt acasă. Nu s-au plâns niciodată că li s-a furat ceva”, spune Victor Doscocil, primarul comunei Dubova, de care aparţine satul Eibenthal, şi el fiu al acestui sat.

Şi preotul satului, Vaclav Masek, spune că garajul casei sale este mereu deschis, dar nu a fost vreodată călcat de hoţi: “Aici în sat nu se fură, eu am garajul deschis tot timpul şi am diferite lucruri acolo, nu mi s-a furat nimic. În primul rând Eibenthal este cel mai civilizat dintre toate satele cehe. De 13 ani de când sunt eu preot aici eu nu am auzit să se fure ceva”.

Localnicii vorbesc cu mândrie despre satul lor, unde nu a fost niciodată nevoie de intervenţia poliţiei.

”Suntem oameni liniştiţi, suntem siguri unul pe altul că nimeni nu fură şi plasele le lăsăm aici fără nicio grijă. Găsim şi restul de la bani în plasă şi suntem foarte mulţumiţi. Dacă suntem la câmp rugăm pe vreun vecin să ia plasa ca să nu se întărească pâinea, dar acum că e iarnă venim mai repede”, spune o localnică.

”Eu de când mă ştiu nu s-a furat, nu sunt probleme, lumea nu intră în casă, rămâne la poartă strigă dacă iese cineva bine, dacă nu, nu se bagă în curte. Punem banii în plasă pentru pâine, scriem un bilet şi băiatul pune piâne atât cât am scris”, spune o altă localnică din Eibenthal.

După 1995, guvernul Cehiei a acordat sprijin satului de pe Clisura Dunării printr-o serie de iniţiative în beneficiul comunităţii locale: a fost deschisă o şcoală, purtând numele lui Alois Jrasek, clasic al literaturii cehe care a scris despre satele din Clisura Dunării, şoseaua a fost asfaltată şi a fost inaugurată o centrală telefonică digitală.