Daily News
  • Prima pagină
  • Actualitate
  • Societate
  • Timp Liber
  • Internațional
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Prima pagină
  • Actualitate
  • Societate
  • Timp Liber
  • Internațional
Nici un rezultat
Toate rezultatele
Daily News
Nici un rezultat
Toate rezultatele

Un tânăr și-a început o afacere de succes cu o investiţie de 500 de euro! Cum a reușit să dea lovitura într-un domeniu în care mulți au eșuat: Când vei auzi cu ce se ocupă și cât de profitabil este, îți vei dori să încerci și tu

13 septembrie 2018
in Diverse

George Joiţa, un tânăr de 31 de ani din Ploieşti, crede că nu este nimic ruşinos în a vinde fructe şi legume într-un aprozar. Cu atât mai mult cu cât este al lui, o investiţie realizată cu multă muncă, iar marfa chiar este ceea ce scrie pe etichetă, adică legume şi fructe româneşti, extrem de gustoase.

Absolvent al Liceului Economic din Ploieşti, George Joiţa a lucrat până acum, la cei 31 de ani ai săi, în domenii dintre cele mai diverse. A început două facultăţi, de administraţie publică şi una de marketing, însă a abandonat când a realizat că perspectivele nu sunt dintre cele mai strălucite.

A fost barman, ospătar, mercantizor, dar, mai ales ajutor al părinţilor care au, de câţiva ani de zile, un mic magazin de fructe şi legume într-o piaţă din Ploieşti. „Este un domeniu care vine din familie, aş putea spune. Mama mea se trage din Băleni-Sârbi, un bazin legumicol celebru din Dâmboviţa, iar ani de zile s-au ocupat şi de plantarea legumelor în solarii, la Vlădeni, tot în Dâmboviţa. Practic, am crescut printre roşii şi castraveţi“, povesteşte George modul în care a ajuns să deschidă, la rândul său, o afacere destul de atipică pentru un tânăr.

După ce, ani de zile, şi-a ajutat părinţii la aprovizionare şi vânzare, în urmă cu trei ani, a decis să-şi încerce norocul pe cont propriu. „Am plecat în Anglia, pentru un job sezonier, de câteva luni pe an, la o fermă de salată şi rădăcinoase. Era o muncă în care se câştiga foarte bine, însă era extrem de solicitantă. Trebuia să stai aplecat 15-16 pe zi. În primul an, am zis că merg să strâng bani de nuntă, m-am căsătorit, apoi ca să-mi strâng bani pentru propria afacere“, povesteşte George.

  • Anchetatorii verifică un fenomen rar și extrem de periculos
  • Social-democrații propun un acord politic
  • Tragedie în Munții Grohotiș! Un bărbat de 69 de ani a murit
  • Vezi cele mai noi si interesante stiri
  • Amețeala nu apare doar din cauza oboselii sau anemiei. Șapte probleme de sănătate pe care le poate ascunde acest simptom
  • Cum poți trece casa pe numele copilului fără să pierzi dreptul de a locui acolo. Ce riscuri ascund actele făcute greșit
  • Adio permis de conducere! Noua lege adoptată schimbă radical regulile pentru șoferii din România – află dacă te numeri printre cei afectați
  • Vezi aici cele mai noi și mai interesante știri!

Ploieşteanul a lucrat doar primul an ca muncitor în Anglia. Vâzându-l că este descurcăreţ şi îi place munca, patronul englez l-a avansat ca supervizor. „Cred că a fost puţin dezamăgit că nu am stat întreg sezonul anul acesta, însă, ca patron, cred că m-a înţeles“, spune George care a venit în ţară foarte decis să-şi deschidă un aprozar de cartier cu legume gustoase, o idee care il „bântuia“ de ceva vreme şi pe care a decis să o pună în practică în momentul în care a găsit un spaţiu adecvat. Clienţi din Bucureşti şi din Câmpina Afacerea, destul de atipică pentru un tânăr, mai ales că majoritatea îşi imaginează propriul bussines într-un birou luxos, este un magazin de cartier, în nordul Ploieştiului, unde George vinde fructe şi legume care nu au nimic de a face cu legumele şi fructele similare din supermarketuri.

„Merele din aprozarul meu sunt de la Voineşti, ceapa roşie de la Buzău, gogoşarii, vinetele şi ardeii de la Balta Doamnei, cel mai mare bazin legumicol din Prahova. Foarte rar, aduc din import produse care nu se găsesc la noi, cum sunt lămâile“, povesteşte George care, în doar câteva săptămâni a cucerit cartierul, apoi oraşul, şi, mai nou, clienţi care vin inclusiv din Bucureşti sau din Câmpina şi care au auzit de la prieteni despre aprozarul său în care se găsesc legume şi fructe cu gust.

George aduce, de obicei, marfă puţină şi proaspătă, uneori şi pe comandă cum este, de exemplu, această perioadă, în care gospodinele prepară zacuscă sau pun murături. „Am clienţi fideli care vor să mănânce cât mai sănătos şi preferă să facă un drum şi până la magazinul meu, chiar dacă de aici nu-şi pot lua, de exemplu, şi dero şi pâine“, spune tânărul afacerist care spune că interesul pentru mâncarea sănătoasă este foarte crescut din partea clienţilor.

Diferenţa, casa de marcat

Dorinţa lui George este ca, pe viitor, să-şi deschidă o linie de ambalare a fructelor şi legumelor pentru că, spune acesta, este mult mai igienic să faci astfel de comerţ şi să pună umărul la aprovizionarea marilor magazine din România doar cu marfă românească. De asemenea, este în căutarea de producători bio de unde să procure legume şi fructe destinate bebeluşilor.

„Tendinţa clienţilor este de a pune egal între mine şi intermediarii din pieţe. Eu nu-i pot convinge, poate, că eu iau marfa direct de la producători, dar eu ştiu foarte clar că ceea ce mă diferenţiază pe mine faţă de ei este casa de marcat. Din profitul acela, de 50 de bani, trăiesc şi eu, şi statul. Intermediarii din pieţe nu plătesc nimic la stat“, spune George.

ShareTweet
Urmatorul Articol

Nepotul ei a rupt o înghețată în două și a aruncat-o în iarbă, ea a uitat-o acolo. Peste 4 zile s-a speriat când a văzut ce era în acel loc. Dacă și tu mănânci înghețată, trebuie să știi asta

Actualitate

Amețeala nu apare doar din cauza oboselii sau anemiei. Șapte probleme de sănătate pe care le poate ascunde acest simptom

Citeste mai multDetails
Actualitate

Adio permis de conducere! Noua lege adoptată schimbă radical regulile pentru șoferii din România – află dacă te numeri printre cei afectați

Citeste mai multDetails
Diverse

Cu ce să speli hainele îngălbenite la subraț. Trucul care nu dezamăgește niciodată

Citeste mai multDetails
Timp Liber

Cele 4 zodii lovite de noroc în 2026: vor da marea lovitură la Loto și se vor scălda în bani

Citeste mai multDetails
Actualitate

Vârsta de pensionare a fost modificată pentru femei și bărbați: tabel actualizat până în anul 2030

Citeste mai multDetails
Actualitate

Alertă sanitară: un medicament pentru tensiune, retras de pe piață din cauza unei substanțe cu risc cancerigen – informații importante pentru pacienții români

Citeste mai multDetails
Fără categorie

Cum poți trece casa pe numele copilului fără să pierzi dreptul de a locui acolo. Ce riscuri ascund actele făcute greșit

Citeste mai multDetails
Actualitate

Anii munciți care îți aduc pensie mai mare. Se adaugă la vechime și cresc sumele finale

Citeste mai multDetails
Timp Liber

Zodia care nu se abține de la bârfe. Te critică pe la spate și ascunde multă viclenie

Citeste mai multDetails
Actualitate

Schimbări majore pentru persoanele cu dizabilități – noi criterii de stabilire a gradului de handicap

Citeste mai multDetails
ROL.ro

© 2026 DailyNews.ro | Contact

  • cyber3.ai
  • cyber3.app
  • fasterup.com
  • ortodoxia.me

  • Contact
  • Termeni si Conditii
  • Privacy Statement (EU)
  • Cookie Policy (EU)
  • ANPC

Urmariti-ne

Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Prima pagină
  • Actualitate
  • Societate
  • Timp Liber
  • Internațional
Contactați-ne

© 2026 DailyNews.ro | Contact