Mărturii sfâşietoare ale tatălui Alinei Ciucu, tânăra ucisă la metrou de Magdalena Șerban! Ce s-a întâmplat între părintele îndoliat și iubitul fetei: ”Iubitul ei este…”

La nici o lună de la moartea Alinei Ciucu, tânăra care a fost împinsă pe şinele metroului, în staţia Dristor 1, CANCAN.ro a vorbit cu Alexandru Popescu, tatăl adoptiv al fetei. Alina traversase o copilărie grea şi o adolescenţă complicată, fiind adoptată de mică de nişte vecini ai părinţilor ei, care nu puteau să o susţină financiar.

Bărbatul a mărturisit că ţine legătura cu iubitul Alinei, că şi-au reluat activitatea, iar tânăra de 25 de ani va rămâne mereu în sufletele lor. Despre Magdalena Şerban, femeia care a comis crima, ne-a spus că îi doreşte să fie închisă într-un ospiciu, să se vindece de problemele pe care le are.

“Am reluat activitatea, suntem bine acum, ne e dor de fetiţa noastră şi ne amintim cu drag de ea. Ne ocupăm în continuare de cele cuviincioase. Şi iubitul ei este bine acum, ţinem legătura cu el, vă daţi seama… nu avem ce să facem, trebuie să mergem înainte. Despre femeia aia (n.r. Magdalena Şerban, criminala) nici nu vreau să vorbesc, nu mă interesează persoana ei, nu îmi face bine. Singurul lucru pe care mi-l doresc este să nu fie lăsată în libertate, cred că ar trebui închisă într-un spital de nebuni, să fie tratată, pentru că este într-adevăr bolnavă. Oricum, orice s-ar întâmpla, răul a fost făcut şi nimic n-o mai poate aduce înapoi pe fata noastră”, a declarat, în exclusivitate pentru CANCAN.RO.

Locuia în Bucureşti, alături de iubitul ei
Tânăra ucisă într-un mod atât de barbar la metrou a fost la facultate alături de fiicele familiei care o adoptase de la vârsta de şapte ani. Alina nu a avut o viaţă prea uşoară. Mama ei, fiind bolnavă, şi-a dat acordul în urmă cu mai bine de 15 ani ca fetiţa să fie crescută de familia Popescu, doi vecini de peste drum, care mai au două fete. Au iubit-o ca pe copilul lor şi au ajutat-o să meargă la şcoală, alături de fiicele lor. Conform rudelor tinerei, în timpul facultăţii tânăra lucra part-time pentru a reuşi să îşi acopere cheltuielile.

„Alina era frumoasă ca o actriţă”
Pentru rude, Alina Ciucu era cea mai frumoasă şi cea mai cuminte fată. A încercat să-şi răsplătească ambele familii, muncind aşa cum a putut ea mai bine. „Era o fată minunată, era cuminte! Ultima oară a venit astă vară-acasă. Făcuse facultatea la Bucureşti şi îşi găsesise şi ea perechea acolo. Ce suflet avea criminala aia? Era atât de frumoasă…ca o actriţă. Aşa îi ziceam eu. Plecase de sărăcie de acasă”, a declara Mariana Ghigeanu, mătuşa Alinei Ciucu.