Alegeri cruciale au loc marți, 3 noiembrie, în Statele Unite ale Americii. Americanii sunt chemați la urne pentru a-și alege reprezentanții în Congresul SUA, format din Camera Reprezentanților și Senat.
Un președinte republican, Donald Trump, cu o impopularitate istorică, un electorat american nemulțumit de creșterea prețurilor la alimente și a facturilor, precum și sondajele favorabile din ultimele luni, toate indică faptul că ziua de marți ar putea fi una reușită pentru democrați, potrivit BBC News.
De ce sunt importante „alegerile de la jumătatea mandatului”
Alegerile pentru Congres au loc o dată la doi ani, iar atunci când se desfășoară la mijlocul mandatului prezidențial de patru ani sunt numite alegeri de la jumătatea mandatului (sau „midterms”).
Sondajele sugerează că, în prezent, candidații democrați sunt în avantaj în circumscripții care le-ar putea asigura mult peste cele 218 mandate necesare pentru a prelua controlul asupra Camerei Reprezentanților, camera inferioară a Congresului.
De asemenea, în cursele-cheie pentru Senat, democrații se află la egalitate sau au un ușor avans în fața aliaților lui Trump.
Conform sursei citate, istoria politică recentă a SUA abundă în exemple în care sondajele de opinie, chiar și cele realizate cu doar câteva zile înainte de alegeri, s-au
În 2016 și 2024, Donald Trump a obținut rezultate mult peste estimări, reușind să ajungă la Casa Albă. În 2020, deși a pierdut la o diferență mică, acest lucru s-a întâmplat în ciuda faptului că majoritatea sondajelor indicau o victorie mult mai confortabilă pentru democratul Joe Biden.
Noi mitinguri electorale pentru Donald Trump
Președintele american Donald Trump a făcut un ultim tur electoral în weekend, sperând să mențină controlul republicanilor asupra Congresului.
Trump a organizat mitinguri în Florida, Iowa și Kansas – state pe care le-a câștigat la alegerile anterioare –, un gest care reflectă, conform BBC, strategia defensivă a republicanilor înaintea scrutinului de marți.
Confruntat cu nemulțumirea alegătorilor față de creșterea prețurilor, Trump a încercat să atenueze aceste îngrijorări, mutând atenția asupra atacurilor la adresa democraților.
El a susținut că, dacă democrații vor fi aleși marți, familiile de americani vor ajunge în pragul falimentului.
Care sunt principalele teme ale alegerilor din SUA
Alegerile de la jumătatea mandatului sunt considerate de analiștii politice drept un referendum asupra performanței președintelui în exercițiu.
Costul vieții se află în fruntea preocupărilor alegătorilor din SUA, scrie Al Jazeera.
Imigrația și starea democrației din SUA se numără, de asemenea, printre temele aflate în centrul atenției la aceste alegeri.
Tensiunile dintre SUA, Israel și Iran, alături de dezvoltarea rapidă a inteligenței artificiale (IA) și a centrelor de date, au ridicat noi semne de întrebare privind securitatea, locurile de muncă și costurile energiei în SUA.
Ce se va schimba după alegerile de marți
În cazul în care republicanii pierd controlul asupra Congresului SUA, adversarii lor politici vor putea bloca legislația republicană și ar putea folosi comisiile sale pentru a investiga administrația Trump.
Camera Reprezentanților ar avea puterea de a-l pune sub acuzare pe președinte, așa-numita procedură de „impeachment”, despre care Trump a avertizat în campanie.
După alegerile de marți, Donald Trump va întâmpina dificultăți majore în confirmarea noilor membri ai cabinetului, a oficialilor executivi de rang înalt și, mai ales, a judecătorilor federali.
Risc major pentru Europa: Trump s-ar putea concentra pe politica externă în următorii doi ani
Dacă republicanii pierd alegerile de marți, președintele Donald Trump s-ar putea orienta tot mai mult către politica externă, pentru că agenda sa internă s-ar lovi de opoziție în Congres.
„În mod tradițional, președinții care se confruntă cu o guvernare divizată în ultimii doi ani de mandat se reorientează aproape exclusiv către politica externă. Cred că același lucru va fi valabil și în cazul lui Trump”, a explicat Todd Belt, profesor la George Washington University.
Aliații din NATO se tem că o eventuală înfrângere a republicanilor l-ar putea determina pe preşedintele Trump să-şi intensifice dramatic atacurile la adresa alianţei, cu consecințe imprevizibile pentru Europa, în contextul agresiunii ruse din Ucraina.











