Permisul de conducere ar putea fi mai uşor de obţinut, pentru că elevii ar putea scăpa de stresul de a avea ofiţerul de poliţie pe scaunul din dreapta. Locul lui ar putea fi luat de instructorul de la şcoala de şoferi.
Asta se arată într-un proiect de lege. Parlamentarii vor ca examinatorii să fie civili, nu cadre ale Ministerului de Interne. Astfel, s-ar elimina problema deficitului de personal. Pentru că sunt puţini poliţiştii, elevii aşteaptă şi o jumătate de an să fie programaţi la examen.
Schimbarea importantă de care trebuie să ştie toţi şoferii din România. Conducătorii auto care care filmează la volan vor rămâne fără PERMIS!
Șoferii care folosesc telefonul mobil sau camera pentru a face filmări vor risca o amendă de câteva sute de lei, potrivit unui proiect de act normativ înregistrat recent la Senat. În plus, dacă din cauza filmatului alte persoane sunt puse în pericol, șoferii vor risca să-și piardă permisul auto pentru trei luni.
COD RUTIER 2018: Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice a fost înregistrată marți la Senat pentru dezbatere. Ca să se aplice, aceasta trebuie să treacă de Parlament și de șeful statului.
Concret, proiectul prevede introducerea unei amenzi pentru șoferii care folosesc telefoane mobile sau camere pentru a face filmări în timp ce se află la volanul mașinii. Aceasta va fi de două sau trei puncte-amendă, adică, în prezent, 290 sau 435 de lei, la care se vor adăuga și două puncte de penalizare.
COD RUTIER 2018: Pe deasupra, dacă în timp ce filmează șoferul săvârșește o faptă care pune alte persoane în pericol, acesta va risca să-și piardă permisul auto pentru o perioadă de 90 de zile, scrie avocatnet.ro.
Bine de știut este că proiectul face referire la dispozitivele ținute efectiv cu mâna în timp ce sunt folosite, nu la cele care pot fi fixate pe bord sau pe parbriz, de exemplu.