Daily News
  • Prima pagină
  • Actualitate
  • Societate
  • Timp Liber
  • Internațional
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Prima pagină
  • Actualitate
  • Societate
  • Timp Liber
  • Internațional
Nici un rezultat
Toate rezultatele
Daily News
Nici un rezultat
Toate rezultatele

Un barbat s-a apropiat de aceste femei si le-a intrebat de ce se prostitueaza! Ce a urmat intrece orice imaginatie! A filmat totul cu telefonul mobil

7 noiembrie 2017
in Societate

Două femei care se aflau pe marginea unei şosele au avut o reacţie incredibilă, după ce au fost întrebate de ce practică prostituţia. Din momentul în care le-a zărit pe cele două brunete, bărbatul a pornit camera de filmat şi a înregistrat întreg momentul, însă se pare că ele nu au fost foarte încântate.

Aflate chiar pe marginea drumului, lângă un anunţ “Vând piatră“, două femei s-au arătat deranjate de faptul că un bărbat le ia la întrebări, dar mai ales că le filmează. Încă de la prima întrebare, au încercat să se îndepărteze şi nu au vrut să “coopereze” cu reporterul. Văzând că bărbatul continuă să se ţină după ele şi să le filmeze, i-au spus că îl dă pe mâna poliţiei, sub acuzaţia că le dă la produs.

Reporter: “De ce practicaţi prostituţia?”

Una dintre femei: “Băi, tu eşti nebun la cap?”

Reporter: ”Nu vreţi să comentaţi?”

  • Acuzații de Crimă După un Gest de Bunătate:
  • Un boxer isi lasa in vestiar portofelul cu un biletel:
  • Răzbunarea de la 40 de Ani: Gluma Crudă a Soțului se Întoarce Împotriva Lui
  • Vezi cele mai noi si interesante stiri
  • Salariații pot afla online vechimea în muncă și contribuțiile la pensie — CNPP a explicat pașii pentru accesarea sistemului digital
  • COVID-19: O descoperire neașteptată zguduie înțelegerea medicală a virusului
  • Mesajele cutremurătoare trimise de medicul Ștefania Szabo lui Daniel Balaș. Fostul preot le-a făcut publice: „Nu sunt bine deloc…”
  • Vezi aici cele mai noi și mai interesante știri!

Una dintre femei: “Du-te dracu de aici!”

Reporter: ”Nu ai nimic de spus?”

Una dintre femei:”Te dau şi eu la poliţie, că mă dai la produs!”

Reporter:”Nu te dau!”

ShareTweet
Urmatorul Articol

Decizie de ultimă oră în cazul înmormântării Simonei, tânăra arsă de vie alături de patru prieteni în accidentul din Suceava! Cutremurător! Ce au pus rudele în sicriul adolescentei:

Actualitate

Salariații pot afla online vechimea în muncă și contribuțiile la pensie — CNPP a explicat pașii pentru accesarea sistemului digital

Citeste mai multDetails
Actualitate

Descoperire șocantă lângă trupul medicului găsit fără viață în camera de gardă – ce ținea în mână Ștefania Szabo

Citeste mai multDetails
Actualitate

S-a aflat cine este fostul soț al doctoriței Ștefania Szabo! Detalii neștiute ies acum la iveală

Citeste mai multDetails
Timp Liber

Alege un inel și descoperă ce spune despre tine ca femeie – răspunsurile te vor surprinde!

Citeste mai multDetails
Actualitate

„A fost otrăvită!” Dezvăluiri cutremurătoare după moartea Ștefaniei Szabo! Ce a ieșit la iveală la doar câteva ore după ce doctorița a fost găsită fără viață în camera de gardă

Citeste mai multDetails
Actualitate

Nicușor Dan, anunț de ultimă oră: s-a aflat cine va fi noul premier al României după plecarea lui Ilie Bolojan – decizia surpriză a președintelui

Citeste mai multDetails
Actualitate

COVID-19: O descoperire neașteptată zguduie înțelegerea medicală a virusului

Citeste mai multDetails
Actualitate

Ultimă oră: Rezultate neașteptate în autopsia doctoriței Ștefania Szabo – detaliul care schimbă totul

Citeste mai multDetails
Timp Liber

Te trezești cu perna udă dimineața? Iată ce înseamnă și de ce se întâmplă acest lucru

Citeste mai multDetails
Diverse

Am crezut că fiica mea adoptivă mă duce la azil, dar destinația reală m-a lăsat fără cuvinte

Citeste mai multDetails
ROL.ro

© 2025 DailyNews.ro | Contact

  • ROL.ro
  • Ortodoxia.me
  • Femina.ro
  • Travel.ro
  • Cinema.ro

  • Contact
  • Termeni si Conditii
  • Privacy Statement (EU)
  • Cookie Policy (EU)
  • ANPC

Urmariti-ne

DailyNews.ro
Consimțământul pentru folosirea datelor dvs. cu caracter personal pentru:

Pentru a oferi o experiență cât mai plăcută, noi și partenerii noștri folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și / sau a accesa informații despre dispozitivul tău. Consimțământul față de aceste tehnologii ne va permite nouă și partenerilor noștri să procesăm date cu caracter personal, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site și să afișăm reclame (ne)personalizate. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta negativ anumite caracteristici și funcții.

Fă clic mai jos pentru a consimți la cele de mai sus sau pentru a face alegeri mai detaliate. Opțiunile tale vor fi aplicate doar pe acest site. Poți modifica oricând setările, inclusiv prin retragerea consimțământului, utilizând comutatoarele din Politica privind Cookie-urile sau făcând clic pe butonul de gestionare a consimțământului din partea de jos a ecranului.

Functional Mereu activ
The technical storage or access is strictly necessary for the legitimate purpose of enabling the use of a specific service explicitly requested by the subscriber or user, or for the sole purpose of carrying out the transmission of a communication over an electronic communications network.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistics
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes. The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
The technical storage or access is required to create user profiles to send advertising, or to track the user on a website or across several websites for similar marketing purposes.
Statistici

Marketing

Caracteristici
Mereu activ

Mereu activ
Gestionează opțiunile Gestionează serviciile Gestionează {vendor_count} furnizori Citește mai multe despre aceste scopuri
Manager Optiuni
{title} {title} {title}
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Prima pagină
  • Actualitate
  • Societate
  • Timp Liber
  • Internațional
Contactați-ne

© 2025 DailyNews.ro | Contact