În ultimul timp, Ionela Prodan le dă emoţii puternice apropiaţilor din cauza problemelor de sănătate. Săptămâna trecută ea a ajuns de urgenţă la spital, unde, de altfel, a fost şi internată, iar fiica ei, Anamaria Prodan, a spus că a fost vorba despre câteva afecţiuni ale inimii. În realitate, se pare că, de fapt, maladia cu care se confruntă cântăreaţa de muzică populară este una mult mai delicată.
Ionela Prodan este internată, iar medicii o îngrijesc de aproape o săptămână. Atunci, familia artistei de 70 de ani a mărturisit că aceasta as avea probleme la inimă. De fapt, problemele de sănătate sunt mult mai grave şi au legătură cu pancreas. Florin Condurăţeanu a oferit mai multe amănunte despre starea de sănătate a cântăreţei şi a spus că din cauza situaţiei neplăcute la pancreas, vedeta s-a ales şi cu alte afecţiuni.
„Ionela Prodan este internată la Fundeni, dar nu pentru inimă. Are o problemă gravă la pancreas, care i-a provocat şi alte afecţiuni”, a declarat Florin Condurăţeanu, pentru România TV.
Anamaria Prodan a fost mereu lângă mama sa, dar, de câteva zile zile, artista o are lângă ea şi pe cealaltă fiică, Anca. Aceasta a venit de urgenţă în ţară de la Las Vegas şi s-a oprit direct la Fundeni, semn că lucrurile sunt foarte grave.
Ionela Prodan a slăbit spectaculos în ultima perioadă. A dat jos 25 de kilograme şi acum cântăreşte doar 60 de kilograme. Ionela Prodan a împlinit 70 de ani pe 6 octombrie.