Aceștia nu au confirmat întâlnirile cu producătorii. Discuțiile pe tema posibilelor plângeri de apărare comercială sunt confidențiale, spun europarlamentarii. Coaliția, fără denumire oficială deocamdată, a arătat mai mulți factori care îi avantajează pe producătorii chinezi:
Pentru impunerea taxelor antidumping (taxe vamale suplimentare pe produsele exportate și vândute pe o piață străină la un preț mai mic decât pe piața internă sau sub costul de producție), producătorii europeni trebuie să arate că sicriile chinezești se vând în UE sub valoarea normală stabilită, că industria europeană suferă daune și că importurile de produse chinezești le cauzează aceste daune.
Coaliția a adunat date detaliate despre cât costă producția, materiile prime, munca și prețul din fabrică, pentru a pune față în față sicriile europene cu cele chinezești.
„În teorie, numărul de sicrie disponibile pentru consum ar trebui să corespundă, în linii mari, producției interne plus importuri, minus exporturi și ajustat pentru modificările stocurilor”, a explicat Emiliano Inguscio, un matematician angajat de industrie pentru a analiza datele comerciale și de producție.
Conform legislației vamale stricte, nu este legal ca sicriele ambalate plat să fie declarate drept simple „scânduri” sau „piese din lemn”. În practică, producătorii europeni avertizează că exact această portiță, numită informal „metoda IKEA” sau „lacuna IKEA”, este folosită de unii importatori ca să scape de taxe și controale.
Din calculele sale reiese o discrepanță de neexplicat, echivalentă cu aproximativ 30.000 de sicrie pe an, în Italia. Discrepanțele semnificative ar indica faptul că unele importuri nu sunt înregistrate corespunzător. Coaliția se teme că transporturile ar putea fi omise, ceea ce ar ascunde adevărata amploare a concurenței chineze.
Unele sicrie din China ajung în Europa demontate, adică ambalate plat, iar componentele lor sunt declarate la vamă drept piese de lemn (sau simple scânduri), nu ca produse funerare finite. Ajunse în UE, piesele sunt montate și vândute ca sicrie întregi.
Termenul „metoda IKEA”, folosit în context vamal, ține de o strategie de optimizare fiscală prin prețuri de transfer, care vrea să reducă baza de impozitare în țările cu taxe mari. Tranzacțiile interne ale unui grup multinațional sunt împărțite în achiziții mărunte (piese de mobilier, panouri, șuruburi, accesorii), ca acestea să fie evaluate altfel la frontieră, iar profitul local să scadă. Filiala dintr-o țară cumpără stocuri sau plătește redevențe unei alte firme din grup, aflate într-un paradis fiscal, și micșorează artificial profitul impozabil în țara în care produsul se vinde.
Comisia Europeană a confirmat însă că, potrivit normelor vamale internaționale, mărfurile neasamblate pot fi considerate produse finite, dacă păstrează caracteristicile esențiale ale produsului gata făcut.
Prin urmare, un sicriu ambalat plat nu poate fi tratat ca un set de componente din lemn. Industria a invocat și o a doua lacună: sicriele importate ca ambalaje pentru alte mărfuri, nu ca produse comerciale în sine.
