Pe 1 iulie 2002, un controlor de trafic greșește. De două ori. Un avion plecat de la Moscova spre Barcelona, plin cu 45 de copilași, se ciocnește, în zbor, deasupra Lacului Constanța, cu unul cargo, aflat pe ruta Bergamo – Bruxelles. Arhitectul Vitali Kaloiev își pierde soția și cei doi copilași. Nu vrea decât să audă din gura lui Peter Nielsen, resposabilul tragediei, o scuză. Dar ea nu apare, așa că-l ucide în fața propriilor copii ai acestuia. Devine erou național în Rusia, iar Arnold turnează o capodoperă: ”Aftermath”
Deși stă în fața lor, Vitali Constantinovici Kaloiev nu-i vede. Sau se face că nu-i vede. Privirea lui trece prin ei. Scorțoșii ăștia trași la costum vorbesc despre despăgubirea unei întregi familii ca și cum ar discuta despre un apartament ce tocmai a fost inundat. ”60.000 de franci elvețieni pentru soție, 50.000 pentru fiecare copilaș”, aude. E VORBA DESPRE FAMILIA LUI! Atunci se aprinde. Se ridică în picioare, bate cu pumnul în geamul mesei și urlă: ”Vreau doar să stau în fața celui care a făcut asta. Să-l văd că regretă, să-l aud cum își cere scuze. Atât!” E 11 noiembrie 2003. Un an și jumătate de când lumea sa s-a destrămat!
Vitali fusese un tip cool. De loc din Osetia de Nord, Vladikavkaz, Rusia. Arhitect bun. Foarte bun. Așa ajunsese să lucreze în Barcelona. Atunci, în dimineața de 1 iulie 2002, șeful îl chemase în birou. ”Domnule Kaloiev, știu că în această seară îți vine, aici, familia. Îți poți lua liber!” Parcase la aeroportul din orașul lui Gaudi cu o oră înainte de termen. Svetlana, soția, Diana, fiica cea mică, de patru ani, și Constantin, puiul de 10, urmau să sosească. UNESCO pusese la cale câteva proiecte interculturale, copilașii ruși trebuiau să poposească pe Costa Dorada. Ce dulce urma să fie revederea!
Peter Nielsen era angajat al celor de la Skyguide, agenție privată. Controlor de trafic. Deși pare greu de crezut, deservea două puncte de lucru în același timp! S-a dus să-și pună o cafea, s-a întors, nițeluș, cu spatele. PRIMA GREȘEALĂ! Când s-a trezit, mai era un minut până la 23:35:32. A luat microfonul, a țipat către avionul companiei ”Bașkirian Airlines”, zborul 2937, un ”Tupolev” Tu-154. I-a spus să coboare. Pilotul e un tip cu experiență: la 52 de ani, căpitanul Alexandru Mihailovici Gross are 12.000 ore la manșă. Privește ecranele și vede cum TCAS-ul (Sistemul de Evitare a Coleziunilor în Trafic), îi spune să urce! Pentru că același ansambul informațional l-a avertizat pe pilotul cargoului DHL, un Boeing, de la Bergamo la Bruxelles, să coboare! TCAS-ul nu greșește. Unul urcă, altul coboară, nu se întâmplă nimic. Dar Nielsen intervine. A DOUA GREȘEALĂ!
Un an de zile a dormit în cimitir, pe morminte!
Cele două avioane se ciocnesc deasupra Lacului Constanța, pe Rin, aflat la granița dintre Germania, Elveția și Austria, în zona orașului Uberlingen. 69 de morți din cel de pasageri, doi din avionul de transport…
Vitali miroase, la aeroport, că ceva e în neregulă. I se comunică. Nu știe cum ajunge la locul tragediei. Pentru că are rude decedate, poate participa la căutări. Găsește colierul din perle al Dianei, agățat de o rămurică. Copacii pădurii o protejeaseră pe micuță. Trupul îi era aproape intact…Pe Constantin l-au aflat prăbușit pe ciment, zdrobit, în fața unei stații de autobuz din micuțul orășel. Svetlana dispăruse pentru totdeauna. Atunci, printre lacrimi, doborât, își aducea aminte că se văzuse cu Nielsen. Îl atinsese pe mână…
Un an de zile, Vitali a dormit în cimitir. Se culca pe morminte, trăgea o pătură peste el, vorbea cu cei plecați. Devenise o stafie. La prima înfățișare cu cei de la Skyguide îi ceruse boss-ului un singur lucru: o întâlnire între patru ochi cu controlorul de trafic de serviciu în acea seară. Fusese refuzat. Acasă, la Vladikavkaz, ridicase un altar. Acolo se ruga, seară de seară. Pentru Svetlana cea iubită, pentru puișori. Nu se mai atingea de mâncare.
Pe final de noiembrie 2003, l-au chemat la vorbe. Credea că se va găsi cu Nielsen. Eroare! Voiau să-i dea bani. ”Uite, primiți suma aceasta, apoi renunțați la toate pretențiile. Semnați actele, virăm banii și să ne auzim sănătoși!” Explodase: ”Voi v-ați văzut copiii în sicrie?”, zbierase în timp ce doi cerberi se zbăteau să-l zvârle în stradă. Avea 47 de ani, arăta ca de 70, dar o forță, ceva interior, îi dădea puterea să lupte ca la 25!
A pus un copoi, un detectiv particular pe urmele lui Peter. L-a găjbit! L-a aflat în Elveția, la Kloten. Acolo ștabii companiei îl trăseseră pe linie moartă, ascuns.
Un geamăt scurt, venit din curte. Apoi, liniște!
Pe 21 februarie 2004, Vitali, soțul fără soție, tatăl fără copii, a ajuns la Zurich. De aici, la Kloten. A luat o frântură dintr-un ziar, de care nu se despărțea niciodată: pe ea stătea un titlu, cu litere de-o șchioapă, cu numele PETER NIELSEN. A ajuns pe strada cu pricina, un vecin i-a arătat unde e locul exact. A bătut la ușa fostului controlor de trafic. Nielsen i-a deschis. O discuție scurtă. Soția a auzit doar atât: ”Aveam nevoie de o scuză, de o căință. N-a venit! Mi-ai omorât cei doi copii, Diana, de patru ani, Constantin, de 10. Acum te ucid și eu pe tine, în fața celor trei copii ai tăi!” A urmat un geamăt scurt și atât.
Pe Peter l-a găsit într-o baltă de sânge, ucis în grădină, în fața celor trei copii ai săi. Un cuțit de 24 de centimetri, cu lama de 13, intrase în el. Fatală-i fusese perforarea splinei…
Vitali Kaloiev s-a predat imediat. Pe 26 octombrie a fost condamnat pentru crimă, la opt ani. A ieșit pe 8 noiembrie 2007, după ce anchetatorii au decis că ”situația sa mentală nu a fost luată în considerare în momentul judecării”…
La Vladikavkaz a fost primit ca un adevărat erou. Lumea a ieșit pe străzi. A devenit, rapid, Ministrul Construcțiilor din Osetia de Nord.
În 2017 Arnold Schwarzenegger îl joacă pe Vitali în ”Aftermath”. Nu, nu e Arnold cel plin de pumni…E cu totul altceva…
Sursa: A1.ro
