Marius Elisei a acceptat recent să ofere primele declarații după ce s-a despărțit de soția lui, Oana Roman. El a subliniat că îi merge foarte bine în perioada aceasta, aducând în discuție și criza economică provocată de pandemia de coronavirus, și a spus că se va imuniza împotriva temutei maladii. Deși s-a zvonit că nu ar mai fi un bărbat singur, fostul partener al vedetei nu a menționat niciun cuvânt despre acest subiect.
Marius Elisei, primul interviu după despărțirea de Oana Roman
De asemenea, Marius Elisei a evitat în cadrul interviului să vorbească despre motivele care l-au determinat să se separe de mama fetiței sale chiar înainte de sărbătorile de iarnă.
“Din punctul meu de vedere mă descurc bine pentru perioada pe care o trăim. Nu mă sperie COVID-ul, cred în acest virus, de aceea, mă voi și vaccina”, a declarat fostul partener al Oanei Roman pentru jurnaliștii publicației click.ro.
Declarațiile afaceristului vin la doar câteva zile după ce surse din anturajul fostei prezentatoare au dezvăluit că Marius Elisei și-ar fi găsit deja o altă femeie mult mai înstărită decât cea care în acte îi este încă soție; de altfel, el nu și-a luat încă toate hainele din vila în care a locuit alături de Oana Roman, fiica și soacra lui. Bărbatul a mai vorbit despre una dintre pasiunile sale: gătitul.
“Da, știu să gătesc și încă foarte bine. Îmi place foarte mult să gătesc. Eu mi-am făcut singur masa de Sărbători. Știu să fac orice, până și sarmale fac”, a mai povestit Marius Elisei, conform sursei citate.
Oana Roman, declarații despre proiectul de televiziune din care va face parte
Înainte de Crăciun, fiica fostului premier a dezvăluit că va apărea pe micile ecrane începând de luna viitoare, însă, nu a menționat numele emisiunii în cadrul căreia va fi.
“(…). Sunt în discuții și în negocieri pentru ca, din ianuarie, să încep un proiect în televiziune. Nu este un proiect în care voi fi moderator, dar este un proiect în care voi filma foarte mult și mă veți vedea foarte des. Cred că săptămâna viitoare voi finaliza discuțiile și voi semna contractul. Așa că, avem foarte mari șanse să ne vedem din ianuarie pe televizor, cel puțin de trei ori pe săptămână. Și sunt foarte fericită că acest proiect a venit într-un moment în care chiar aveam nevoie de un proiect noi”, a declarat Oana Roman într-un mesaj video publicat pe Instagram Stories.