Sfârșit înfiorător pentru o bătrână care a fost găsită moartă pe prispa casei în Gorj. Femeia, în vârstă de 81 de ani, a fost găsită fără suflare. Înmărmuriți, sătenii spun că așa a fost descoperit și soțul pensionarei care murit în urmă cu patru ani.
Scenele înfiorătoare au avut loc, joi, în comuna Lelești, județul Gorj. Bătrâna a fost găsită moartă pe prispa casei de fiica ei care se întorsese în localitatea natală pentru o înmormântare. Femeia a înmărmurit, după ce și-a descoperit mama fără suflare, scrie gorj-domino.ro.
O bătrână a fost găsită moartă pe prispa casei în Gorj. Soțul femeii a avut parte de același sfârșit cumplit
Imaginile cumplite i-au dus cu gândul pe săteni la o posibilă crimă. Vecinii cred însă că bătrâna a fost răpusă cel mai probabil din cauza problemelor cardiace și respiratorii pe car ele avea. Pensionarei i s-a făcut rău și în cădere s-a lovit de marginea prispei.
Sătenii își amintesc că soțul pensionarei a fost găsit fără suflare, tot pe prispă, în urmă cu patru ani. Criminaliștii au împânzit locul și fac cercetări la fața locului pentru a elucida misterul morții.
Trupul femeii a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, pentru autopsie. După ce vor primi expertiza realizată de medicii legiști, anchetatorii vor ști dacă vor demara cercetările pentru găsirea vreunui criminal.